Praga - din primavara pana in toamna

De ieri, lumea arata altfel. Alianta Nord-Atlantica si-a mutat frontiera de rasarit pana la Baltica si Marea Neagra. Este cea mai ampla expansiune de la crearea organizatiei, in 1949. Decizia adoptata

De ieri, lumea arata altfel. Alianta Nord-Atlantica si-a mutat frontiera de rasarit pana la Baltica si Marea Neagra. Este cea mai ampla expansiune de la crearea organizatiei, in 1949. Decizia adoptata la reuniunea la varf de la Praga, de a invita cele 7 tari - Estonia, Letonia si Lituania, Bulgaria, Romania, Slovacia, Slovenia - sa se alature NATO, marcheaza, in fapt, sfarsitul divizarii Europei si sfarsitul unei epoci istorice. Pentru noi, romanii, ziua de ieri, 21 noiembrie 2002, marcheaza un moment de istorie, asa cum au fost Independenta, Marea Unire, Revolutia, si care isi va pune indiscutabil amprenta pe destinul nostru ca popor. Este, intr-un fel, un gest reparatoriu. Pe nedrept abandonata la Ialta, Romania este reintegrata spatiului euroatlantic. Va trebui sa ne distantam putin de acest moment pentru a-i evalua mai exact dimensiunea si consecintele lui asupra evolutiei societatii romanesti. In declaratia facuta pentru ziarul Adevarul in ajunul reuniunii de la Praga, presedintele Bush aprecia ca Romania va fi un varf de lance al NATO. Pastrandu-ne bunul-simt, intelegem ca domnia sa are in vedere prin aceasta metafora atat pozitia geostrategica a tarii noastre, pusa in evidenta mai ales de razboaiele din spatiul balcanic, cat si angajarea ferma in apararea valorilor democratice, care constituie insasi ratiunea de a fi a Aliantei. Pozitia geografica, de care ne-am tot vaicarit de la cronicari incoace, ca am fost asezati in calea vrajmasiilor, ne-ar putea fi, in sfarsit, de folos, putandu-se conta in viitor pe participarea noastra in actiuni antiteroriste de tipul celei din Afganistan, dar si pentru asigurarea stabilitatii in regiune. Pentru a fi insa un partener valabil, Romania are de parcurs un drum deloc simplu, care presupune nu doar modernizarea armatei, continuarea reformelor, ci si o schimbare de mentalitate. Incepand chiar cu clasa politica. Este bine ca, in mesajele televizate adresate de aici, de la Praga, cetatenilor tarii, si domnul Iliescu, si domnul Nastase au tinut sa evidentieze meritele tuturor fortelor politice (n-ar fi fost rau ca ele sa-si asume si raspunderea pentru timpul pierdut si intarzierea cu care Romania este invitata la NATO), dar mi se pare nefiresc ca la un asemenea moment sa nu fi fost invitat nici un reprezentant al partidelor de opozitie. Or, infaptuirea obligatiilor ce deriva din calitatea de membru al NATO nu este o problema a unui singur partid. Si tot despre mentalitate: incerc sa-mi imaginez cum ar suna in aula Adunarii Parlamentare a Aliantei Nord-Atlantice pledoariile unor senatori si deputati romani care cer trimiterea in puscarii a ziaristilor incomozi, care, in cel mai pur stil nationalist, voteaza o lege impotriva cuvintelor straine, care isi apara furtisagurile la diurna dupa ce si-au stabilit indemnizatii sfidatoare la adresa a milioane de alegatori ce abia isi castiga existenta. Increderea cu care romanii au primit vestea invitarii la NATO este un semn ca lucrurile nu mai pot ramane ca pana acum. Si sunt chiar indreptatite aceste asteptari. Aderarea la NATO va insemna lumina verde pentru investitorii straini, va insemna un efort general de modernizare cerut de Alianta, Romania va trebui sa atinga anumite standarde de dezvoltare. Este o sansa istorica, pe care nu avem dreptul sa o ratam. ...Intamplarea a facut sa ma aflu aici in mai 1968, in timpul "Primaverii de la Praga". Cateva luni mai tarziu, reveneam, ca ziarist de front, in zilele in care sperantele de descatusare ale cehilor si slovacilor erau strivite sub senilele tancurilor sovietice. Intamplator sau nu, Praga a fost aleasa ca loc al unei decizii cruciale pentru destinul tuturor popoarelor din fostul bloc sovietic. Praga