Politia nu a descoperit decat o casa pe care i-a pus sechestru asigurator lui S.O. Vantu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spre deosebire de alte cazuri intens popularizate chiar de catre autoritati, in acest dosar se invoca... confidentialitatea urmaririi penale

In urma cu aproape trei luni, IGP a dispus aplicarea sechestrului asigurator pe bunurile unor persoane cercetate penal in dosarele privind Banca Agricola si Banca de Investitii si Dezvoltare. Masura a fost tinuta in strict secret pe motiv ca toate actele efectuate in timpul urmaririi penale sunt confidentiale - explicatie care are valoarea unei povesti de adormit copiii. Dovada in acest sens stau numeroasele si spectaculoasele iesiri la rampa ale autoritatilor in alte sute de cazuri, dintre care amintim: scandalul "Bucuresti-Turism", Ilie Alexandru, judecatoarea Mariana Rosca, Camenco Petrovici, Cornel Stegaru etc. In aceste dosare nu figura insa in calitate de invinuit Sorin Ovidiu Vantu, cercetat pentru instigare la abuz in serviciu, fals in declaratii si uz de fals. Scrupuloasele investigatii ale politistilor l-au gasit pe Vantu sarac, avand o singura proprietate, respectiv un imobil. Situatia este cel putin ilara, avand in vedere faptul ca in octombrie 2001 - deci in urma cu opt luni - averea celebrului om de afaceri era impresionanta. Astfel, conform listei de bunuri depusa la procesul de divort de catre fosta sotie a acestuia, Angelica Vantu, averea comuna a familiei Vantu era compusa din: 27 de imobile, actiuni la un numar de 26 de societati comerciale in valoare de 347.527.464.650 de lei, disponibilitati banesti (peste 500 miliarde de lei), 2 autoturisme si mobila. Ce s-a intamplat in decurs de opt luni de zile cu aceste proprietati? Au fost sau nu instrainate? Iar, in caz afirmativ, cum a fost posibil acest lucru? A fost notificat - conform legii - Sorin Ovidiu Vantu de catre autoritatile judiciare in sensul interdictiei de a-si instraina averea? Ce se va intampla daca omul de afaceri va fi gasit vinovat, iar in sarcina sa va fi retinut un prejudiciu care nu va putea fi acoperit? Ne indoim ca vor fi trasi la raspundere politistii si procurorii care nu au depus toate diligentele necesare pentru luarea eficienta si efectiva a unor masuri asiguratorii.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite