Pleşu, un pretins intelectual
Preaslăviţi pretinşi intelectuali pentru că aceşti farsori vă captează bruma de inteligenţă prin regurgitarea unor citate din cărţile pe care degeaba le-au citit.
Din păcate pentru cei mai mulţi dintre ei, nici măcar în prag de moarte, aceşti farsori nu sunt capabili de un gând propriu. Nici ei şi nici voi, preamăritorii falşilor intelectuali.
Unul dintre aceşti falşi intelectuali este Andrei Pleşu. În urmă cu ceva vreme, încercând timid să depăşească stadiul regurgitării (nici măcar la regurgitare nu a fost campion, fiind cu mult surclasat de C.V. Tudor, chiar şi mort fiind), domnul Pleşu a emis o aparentă idee (de fapt a dat doar drumul la aerul din plămâni) potrivit căreia nu îi place să i se spună că „victimele Gulagului sunt mai puţin victime decât victimele Holocaustului, deşi ştiu că geneza şi substraturile lor sunt diferite. Moartea e democratică. Şi crima...“ (textul „Adaos la „cazul“ Vintila Horia“).
A mai spus şi alte câteva aberaţii în acel material însă nu am să reiau acest subiect deoarece l-am tratat, la momentul respectiv, într-un text dedicat „Pleşu poate este, dar sigur nu îi place“, pe care îl puteţi citi aici.
În data de 27 Iulie 2017, din lipsă de audienţă pentru regurgitări vechi şi noi, domnul Pleşu şi-a mai încercat încă o dată norocul cu o idee proprie (că de, vrabia mălai visează).
În textul intitulat „Ce e voie şi ce nu“, apărut în Dilema Veche, domnul Pleşu abordează cu indignare ideea „corectitudinii politice“.
Textul te poate şoca doar dacă ai credinţa că îi aparţine unui intelectual. După emanaţiile cu iz legionar ale acestui fals intelectual, pe mine nu m-a surprins cu nimic noul derapaj al domnului Pleşu în planul gândirii proprii, generatoare de idei.
Cum ştiu însă că mulţi dintre voi sunteţi cu mult mai prejos decât marele intelectual Pleşu, am să iau pe rând şi am să explic aberaţiile debitate de acesta, pentru a vă ajuta să vă vindecaţi de preaslăvit farsori.
„Celălalt e vulnerabil, prin simplul fapt că e diferit, în vreme ce pe tine „diferenţa“de el te face arogant şi, ca atare, un potenţial agent patogen al vieţii comunitare. Suntem, am mai spus-o, sub impactul unui „umanism“ atât de accentuat, încât socotim că „a fi om“ e, de fapt, a fi un „biet om“, o vietate şubredă, cu care trebuie să te porţi plin de menajamente, de precauţii igienice, de fente politicoase, aşa încât nimic din ce spui şi ce faci să nu aducă atingere unei infinite susceptibilităţi“.
Domnule Andrei Pleşu, majorităţile, prin forţa dată de număr şi-au impus regulile (de gândire, comportament, credinţă etc.) faţă de minorităţi. De cele mai multe ori, această impunere s-a produs cu mari prejudicii aduse grupului minoritar. Această impunere forţată a fost cea care a transformat minoritatea respectivă în grup vulnerabil.
Aşa s-a întâmplat cu femeile, reduse de maimuţele masculine la rang de turnătoare de copii şi de sclave în casă. Bătăile cu bestialitate şi abuzurile psihice la care au fost supuse femeile de către masculii feroce au făcut ca acestea să fie considerate ca făcând parte dintr-un grup vulnerabil. În numele egalităţii (ca suporter înflăcărat), sunt de acord să îi spui prostului pe nume, indiferent de sex, însă acest lucru trebuie dovedit mai presus de orice umbră de îndoială, tocmai datorită contextului explicat mai sus.
La fel s-a întâmplat cu bătrânii, homosexualii, cei cu o altă orientare religioasă etc.
Nu ştiu să existe un grup minoritar de oameni care consideră că este frumos să te scarpini în nas în public şi cineva să socotească acest grup de oameni ca fiind un grup vulnerabil.
„Trebuie să fii mai curînd linguşitor, ipocrit şi gata să afişezi un (justificat!) dispreţ de sine. Orice opinie trebuie trecută prin focul izbăvitor al convingerii că eşti pe cale să greşeşti, că tocmai ai greşit, că e mai bine să taci“.
Domnule Andrei Pleşu, niciun reprezentant al grupurilor vulnerabile nu are astfel de pretenţii de la dumneavoastră. Acest adevăr sta la baza faptului că persoanele cu dizabilităţi nu vor să fie numite persoane cu handicap (handicapaţi). Tot ce vor este să fie trataţi la fel ca restul oamenilor. Societatea trebuie să acţioneze cu celeritate şi fără abatere, ca garant, pentru a sancţiona încălcarea drepturilor tuturor persoanelor vulnerabile. Nu le mai daţi cu Biblia în cap homosexualilor, justificând marginalizarea lor şi veţi vedea că nu vor nimic în plus de la societate faţă de heterosexuali, de exemplu.
„Nu ştiam, e drept, că a contrazice un interlocutor care insistă că doi şi cu doi fac cinci e un mod vinovat de a-i induce un complex de inferioritate, că a sugera unui bâlbâit că nu e bun de crainic la radio e o specie crudă de discriminare sau că a socoti buzele botoxate drept un eşec al adevăratei feminităţi e o probă de misoginism grobian. N-ai voie nici măcar să spui că, pentru gustul tău, Botoxul nu e o atracţie. Nu. Trebuie să-ţi placă sau măcar să nu te pronunţi. Fiecare face ce vrea cu corpul lui. Te-ai gândit vreodată ce simte o domniţă care şi-a expandat buzele până spre urechi şi nas când tu nu „aderi“ la hotărârea ei şi, mai ales, când o spui public? Te-ai gândit vreodată ce simte o omletă când tu declari, sus şi tare, că îţi place tocană?! Chiar nu-ţi dai seama cât poţi fi de nedrept, cât de ofensatoare este preferinţa ta?“
Domnule Andrei Pleşu, nu am auzit pe nimeni să se plângă când a fost pus la punct pentru că nu ştia matematică (cel mult nu le cade bine). Prostii nu constituie un grup vulnerabil. Şi asta pentru că proştii sunt majoritari oricum. În cazul „bâlbâitului“ până şi dumneavoastră, fără să realizaţi, utilizaţi termenul „sugera“ arătând astfel că trebuie mai mult tact în abordarea unei persoanei cu dizabilităţi (sau cu provocări).
Când însă vă legaţi de buzele unei femei comiteţi un act de misoginism pur. Nu este treaba dumneavoastră, ca bărbat, să vă exprimaţi faţă de ce hotărăşte o altă persoană (bărbat sau femeie) să facă cu trupul său. Nu cred că a venit niciodată o femeie „botoxată“ să se agaţe de poala dumneavoastră şi să nu va mai dea drumul până nu o luaţi de nevastă. În relaţiile dumneavoastră intime, puteţi invoca orice motiv pentru a refuza o femeie inclusiv aspectul fizic sau îmbunătăţirile/înrăutăţirile aduse acestuia.
Nu există nimeni pe această planetă acuzat de misoginism pentru că nu aderă la tehnicile de înfrumuseţare. Acestea sunt preferinţe personale. Doar maimuţa din bărbatul abuzator ne împinge să credem că avem dreptul să îi spunem unei femei ce credem noi că este bine pentru ea şi ce nu.
„Apropo, de ce-i spune, în fond, „politică“? E chestie de partid, de ideologie, de înregimentare?“
Domnule Andrei Pleşu, nu mă aşteptam la o astfel de dilema (nouă) de la un regurgitator precum dumneavoastră. Spun „nouă“ pentru că mă gândesc că aţi avut şi o dilemă mai veche când v-aţi întâlnit prima dată cu sintagma „politica bunului simţ“.
„Nu e bine să cauţi, în tabăra lor, exemple ale virtuţilor pe care le profesează: toleranţă, dreptul la părere proprie, libertate de exprimare, răbdare, îngăduinţă, nediscriminare. Dacă nu respecţi „codul“ eşti „afurisit“. „Fascist“, „reacţionar“, „segregaţionist“, „tombateră“, tocmai bun de stigmatizat, ca să nu zicem „de eliminat“. Din mătuşică grijulie, din campion drăgăstos al „purificării“ sociale, soldatul corectitudinii politice devine hingher, oficiu inchizitorial, expert în „selecţia cadrelor“.
Domnule Pleşu, dacă spui că doi plus doi fac cinci cineva îţi poate spune că eşti prost, lipsit de educaţie sau că mai ai de învăţat. Oricare dintre variante este corectă pentru că aşa cum spuneam, prostii nu constituie un grup vulnerabil.
Când încerci să justifici legionarismul prin prisma aderării la mişcare a unor intelectuali (de la care în mod normal trebuia să cerem viziune şi să avem mai multe pretenţii), ştiind că România a ocupat locul doi după Germania Nazistă la crime comise împotriva evreilor şi romilor, nu înseamnă că ţi-ai exprimat o „părere proprie“ în numele „libertăţii de exprimare“, ci înseamnă că aduci o ofensă tuturor victimelor. Pentru un astfel de comportament, etichetarea ca „legionar“, „fascist“ este doar forma corectă (politică sau nu) de identificare a comportamentului afişat.
PS: în spiritul ideii penibile avute de domnul Pleşu şi în numele corectitudinii politice, pe care acesta ba o place, ba nu, am folosit în acest text sintagma „falşi intelectuali“ în locul expresiei mult mai potrivite de „tâmpiţi cu diplomă“.
Se încarcă comentariile...
