Petrom şi-a schimbat denumirea în OMV Petrom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adunarea Generală Extraordinară a Petrom a decis, astăzi, schimbarea denumirii companiei petroliere Petrom în OMV Petrom, se arată într-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti.

Totodată, obiectul de activitate al companiei a fost completat cu exportul gazelor naturale.

Modidicările intră în vigoare de la 1 ianuarie 2010.

Totodată, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Petrom, a decis eliminarea din actul constitutiv a prevederilor din contractul de privatizare care expiră la 31 decembrie 2009.

Printre acestea se afla şi obligativitatea de a nu închide sau înstrăina rafinăria Petrobrazi, considerat activ de bază al companiei, precum şi orice alt activ a cărui valoare depăşeşte 75 de milioane de euro.

De asemenea, deciziile în AGEA se vor lua cu votul "pentru" reprezentând majoritatea din capitalul social, iar cvorumul este întrunit dacă sunt prezenţi acţionarii reprezentând mai mult de jumătate din valoare capitalului social. În prezent, deciziile în AGA se iau cu 75% din voturi.

Totodată, hotărârile în Consiliul de Supraveghere vor fi luate cu majoritatea voturilor. Până la 31 decembrie, deciziile erau luate cu opt voturi din nouă.

OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din companie, Fondul Proprietatea are o participaţie de 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are 2,03% din acţiuni, iar 6,21% din titluri aparţin acţionarilor minoritari.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite