Peste 250 de companii angajează la târgul de carieră Angajatori de Top. Ce fel de candidaţi sunt preferaţi în această primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 250 de companii angajează la târgul de carieră Angajatori de Top din această primăvară, care se va derula în perioada 15 - 16 martie la Timişoara şi în 5-6 aprilie la Bucureşti.

Potrivit organizatorilor, anul 2019 este un an în care piaţa forţei de muncă este extrem de competitivă. Concret, creşterea economică, scăderea natalităţii şi fenomenul de emigrare sunt factori care influenţează puternic procesele de recrutare din România. Accentul fiind atât pe recrutarea de profesionişti, candidaţi entry-level şi proaspăt absolvenţi. 

În continuare sunt preferaţi candidaţii cu experienţă, datorită capacitaţii lor de a se integra mai rapid şi de a performa autonom. Însă, se observă şi o maturizare a companiilor care deschid mai multe programe de internship, trainee, stagii de practică sau diverse programe de pregătire a viitorilor angajaţi. 

Pe de altă parte, candidatii îşi aleg cu mare atenţie companiile pentru care vor să lucreze, iar din acest punct de vedere, pozitionarea companiei în piaţă şi brandul de angajator sunt aspecte foarte importante. Percepţia externă pe care angajatorii o au în piaţă este un aspect din ce în ce mai important pentru companiile care au planuri de recrutare.  

Ce companii au planuri de recrutare în această primăvară?

Peste 250 de companii multinaţionale şi locale care activează în domenii de activitate precum: Inginerie, FMCG, IT, Telecom, BPO, Audit şi Consultanţă, Retail, Financiar – Bancar vor fi prezente la Angajatori de TOP şi au planuri importante de recrutare. 

„În contextul actual, într-o piaţă în care companiile întâmpină dificultăţi în a găsi angajaţii potriviti, ne-am propus să creem mediul potrivit pentru interacţiunea dintre angajatori şi candidaţi şi astfel să venim în ajutorul companiilor care au planuri de recrutare. Din experienţa ediţiilor anterioare, companiile participante la Angajatori de TOP, au afirmat că au avansat discuţii cu candidaţi în vederea recrutării în urma evenimentului şi multe dintre ele au confirmat că participarea la târg le-a ajutat să îşi crească notorietatea ca angajator şi chiar să recruteze un număr semnificativ de angajaţi”, a declarat Dragoş Gheban, reprezentantul Catalyst Solutions, companie care organizează Angajatori de TOP.

Printre companiile care şi-au anunţat prezenţa se numără Adecco, Allianz Technology, Automatic Data Processing (ADP) Romania, BCR, BearingPoint România, Bitdefender, Bosch Service Solutions, British American Tobacco, Coca-Cola HBC România, Computer Generated Solutions România, Continental, DM Drogerie Markt, DR1V, Enel, Ericsson, Expleo Group, Finastra, Flex, Gameloft, Genpact, GOODYEAR, Groupe Renault România, arată un comunicat de presă. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite