Patru figuri: prostul, dogmaticul, scepticul, sofistul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există mai multe definiţii ale prostului şi ale prostiei, una mai inteligentă ca alta. Gânditorul român Mihai Ralea spunea că „Prost este acela care încurcă punctele de vedere”. Definiţia mi se pare excesiv de generoasă, întrucât ea presupune că prostul are cel puţin două puncte de vedere, pe care le încurcă.

Mai probabil este că prostul nu are nici un punct de vedere, ci numai o stare continuă de încântare de sine, el fiind fericit.în această stare, ca pruncul la sân, sau  într-un leagăn călduţ. Şi cum norocul este chior, se ajunge şi la zicătoarea „Prost să fii, noroc să ai!”. Am putea invoca aici şi enunţul lui Iisus, „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor” Numai că, aici, Iisus i-a avut în vedere nu pe proşti, ci pe oamenii simpli şi naivi, nealteraţi de nici o instrucţie şcolară, sau de altă natură, iar aşa sunt, spre exemplu, păstorii.sau pescarii. Este vorba de pescarii care pescuiesc cu năvodul, nu de instruitul domn Dinu Pescariu, care pescuieşte cu alte instrumente, în apele cele tulburi. Totuşi, dacă afirmăm că oricare om, având ochi exteriori cu care vede, are, totuşi, şi un ochi interior, cu care apreciază ceea ce vede, va trebui să conchidem că şi prostul are un fel de punct de vedere. În acest caz, nota lui specifică rezidă în faptul că el are un singur punct de vedere, cu care se identifică, şi care refuză sau nu poate ajunge la niciun alt punct de vedere. De aceea, prostul nu învaţă nimic de la nimeni, nici chiar din propriile lui erori sau greşeli. În acest caz, definiţia lui Mihai Ralea ar putea fi reformulată astfel: „Prostul  este acela care are un singur punct de vedere, cu care se identifică” Prin definiţie, prostul nu ştie că este prost, pentru că dacă ar şti, nu ar mai fi prost, acesta fiind  chiar paradoxul lui, al prostului.

Dar, un singur punct de vedere are şi omul dogmatic, dogmaticul. Numai că, dogmaticul cunoaşte şi alte, chiar multe alte puncte de vedere, încât el poate ajunge să se creadă atotştiutor, concurându-l în taină chiar şi pe Bunul Dumnezeu. Specificul dogmaticului rezidă în faptul că oricâte alte puncte de vedere ar cunoaşte, el le reduce pe toate la punctul lui de vedere, celelalte fiind considerate erori cu diverse grade de gravitate. Ceea ce înseamnă că prostul este un dogmatic nativ şi naiv, dar dogmaticul nu-i deloc  prost.

În Istoria gândirii europene este clasică disputa dintre două mari orientări, Dogmatismul şi Scepticismul. Dogmatismul merge pe un singur punct de vedere, şi el are două forme, în funcţie de felul în care se raportează la celelalte puncte de vedere. În acest sens, el poate fi un dogmatism pozitiv, sau integrativ, întrucât îşi integrează, prin subordonare, toate celelalte puncte de vedere, pe care le cuprinde, dar le şi închide într-un sistem, cum închide păstorul oile într-un ţarc, numai că le închide definitiv. Dar, dogmatismul poate fi şi unul negativ, orientat critic şi polemic, iar atunci dogmaticul  respinge toate punctele de vedere străine, dar cunoscându-le, deci în cunoştinţă de cauză. Prin eliminarea lor, mai rămâne valabil doar punctul lui  de vedere, personal sau impersonal, care poate fi comparat cu Ochiul lui Dumnezeu din Triunghiul cel Sfânt. Mai ales în această variantă, dogmaticul devine şi fanatic, iar oponentul lui este considerat doar un eretic blestemat, ce merită să fie urcat pe rug.

La rândul lui, Scepticismul, deci şi scepticul, cunoaşte toate punctele de vedere, dar se îndoieşte în mod egal de toate. Punctul lui de plecare este conţinut în enunţul lui Socrate, care spunea „Ştiu un singur lucru, că nu ştiu nimic” Dar, Scepticismul are şi o derivaţie rătăcită, degradată şi periculoasă, numele ei fiind Sofismul, respectv Sofistica, iar ilustrul ei reprezentant este sofistul. Sofistul cunoaşte mai multe puncte de vedere, numărul acestora fiind variat şi variabil, iar specificul lui rezidă în trecerea continuă de la un punct de vedere la altul. Numai că, această continuă tranziţie nu este nici întâmplătoare, şi nici arbitrară. Sofistul îşi schimbă punctul de vedere în funcţie de interesele lui, care sunt constant doar ale lui -şi ale celor de o seamă cu el-, ca şi în funcţie de contextele vieţii, care sunt variabile, uneori chiar imprevizibile. Cu un nume deja acreditat la nivelul gândirii şi al limbajului comun, acesta este „băiatul deştept”. Tot limbajul comun, iar apoi şi Dicţionarul, fac distincţia între „inteligent” şi „deştept”. Inteligenţa este o capacitate a spiritului, care ţine de cunoaşterea văzută ca pură cunoaştere, dincolo de oricare interes practic, pragmatic. Deşteptăciunea, asociată cu peiorativul, sau cu ironicul „băiat deştept”, include însă şi viclenia, respectiv şmecheria. Şmecherul nu poate fi niciodată şi nicicum un „băiat prost” Marea majoritate a politicienilor de azi, o parte fiind numiţi şi „politruci”, sunt şi sofişti, întrucât îşi schimbă punctul de vedere „ca la Ploieşti”, cum se mai spune. Adică, nu de la o săptămână la alta, sau de pe azi pe mâine, ci chiar de la o oră la alta, dacă punem între paranteze minutarele şi secundarele ceasurilor, fie ele de fier , de bronz, de argint sau de aur. Cu siguranţă că „băieţi deştepţi” existau chiar înainte de apariţia clepsidrelor egiptene, iar Etologia ne poate duce îndărăt până la „pithecantropus erectus”, dacă nu şi mai departe, până în sânul vast al Naturii. Numele etic al acestui tip caracterial este oportunistul, iar dacă oportunistul intră în viaţa politică, atunci el devine un traseist. De la dialogul Sofistul , al lui Platon, până la traseistul din zilele noastre, este o cale lungă, dar, pe de altă parte, sau din alt punct de vedere, ei sunt ca fraţii gemeni, ca şi cum timpul ar fi fost suspendat. Toate cele patru tipuri, declinaţii ale omului-om, par să existe de când Lumea e Lume, numai că în zilele noastre ele par să aibă o frecvenţă.sau o densitate mai mare, şi nu ştim cu precizie de ce anume, din ce cază sau cauze. După sărbătorile de Paşte,vom ilustra pe viu acest ultim enunţ..

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite