Papucul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mi s-a rupt papucul drept. Sunt nişte papuci de casă negri, foarte rezistenţi, m-au ţinut 8 ani, i-am luat de la Metro cu 120 de lei. Marfă bună, de calitate.

M-am uitat mai atent şi am văzut că s-a rupt doar cusătura care ţinea o cataramă. Şi că, dacă i-aş coase, poate că mă vor ţine încă 8 ani. Am făcut o analiză rapidă, era evident mult mai profitabil să-i duc la un cizmar decât să cumpăr unii noi, adică timp şi bani în plus. Părea foarte simplu: îl pune cizmarul la maşină, trrrrr o cusătură şi gata. Eventual, încă una pe cursa de întoarcere a maşinii, trrrrr, şi gata, poate că or să mai ţină chiar 16 ani de acum încolo.

Ajung la cizmar. Uitaţi, vedeţi, o cusătură, trrrr, şi gata! Bine, lăsaţi-i aici şi veniţi după Paşte, zice cizmarul fără să ridice ochii din maşina lui de cusut. Staţi aşa, cred că nu aţi înţeles bine, ia uitaţi-vă, s-a rupt doar aţa, nu altceva. Îl băgaţi acolo la maşină, trrrr, şi gata! Nu se poate, nu vedeţi cât avem de lucru? Îl lăsaţi aici şi veniţi după Paşte! Domnule cizmar, glumiţi, nu-i aşa? Abia atunci a ridicat şi el ochii. Nu mai transcriu restul discuţiei. Am pus papucul în sacoşă şi m-am dus la alt cizmar.

Pe drum m-am gândit că m-a recunoscut şi că a vrut să se răzbune pe mine, cum vor atâţia alţii. Poate că o fi fost vreun candidat pe la vreunul din posturile de consilii de administraţie de la companiile de stat pe care l-am respins şi m-a ţinut minte, sau poate că a citit articolele mele şi s-a simţit ofensat...

Ajung la a doua cizmărie. Uitaţi, papuc, descusut, nu rupt, să nu credeţi altceva, puneţi la maşină, trrrr, şi gata! Da, lăsaţi-l aici şi veniţi după Paşte. Domnule, staţi să ne înţelegem, ca să coaseţi asta vă ia cam 5 secunde. Puneţi acolo, trrrr, şi gata. Dacă îi faceţi două cusături, şi un retur, mai puneţi încă 5 secunde. Şi hai să zicem încă 10 secunde cât îl luaţi de la mine din mână şi îl aşezaţi acolo. Nu se poate, vedeţi cât avem de lucru, veniţi după Paşte. Da, dar să vin din nou, încă jumătate de ceas, pe puţin, când v-ar lua câteva secunde să-l faceţi acum, pe loc? Pe mine m-ar costa de zece ori mai mult să vin din nou atâta drum decât să vă plătesc o taxă de urgenţă, să zicem, de stres sau de ce vreţi... Dom'le, suntem foarte ocupaţi, nu se vede? Îl lăsaţi aici şi veniţi după Paşte. Dacă nu vreţi, să vă fie de bine!

Ştiu că foarte puţini vor crede că am ajuns şi la al treilea cizmar şi că nici acela nu a vrut. Vor spune că am pus eu de la mine ca să dea mai bine în articol. Însă chiar a fost şi un al treilea, şi de la el tot cu papucul rupt în sacoşă am plecat. Trecuseră mai bine de două ceasuri. Mi-am făcut un scurt calcul, dacă aş fi făcut două ore de consultanţă, aş fi putut să-mi comand pe Internet vreo şase sau şapte perechi noi şi le-aş fi găsit acasă la întoarcere. Dar nu a fost să fie...

M-am întors acasă, gândindu-mă dacă nu ar fi mai bine să-i arunc sau să-i dau la săraci. Acolo am găsit-o pe doamna Marga, care mi-a spus că are ea cizmarul ei, de 30 de ani repară la el şi că sigur nu o va refuza. A luat doamna Marga papucul şi s-a dus cu el. S-a întors după vreun ceas, fără papuc. Nu a vrut să mi-l facă pe loc, oricât l-am rugat, că doar ne ştim de 30 de ani. Totuşi, a zis că mi-l face astăzi, nu după Paşte, că ne cunoaştem de 30 de ani doar. A zis să vin la patru să-l iau. Şi, într-adevăr, pe la cinci am avut doi papuci, într-adevăr... :)

Mi-am adus aminte de cizmarul nostru din sat de când eram mic, acum mai mult de 50 de ani. Era singurul cizmar din sat, desigur. Noi stăteam sus pe deal, el stătea în vale, era chiar ultima casa din sat. Acum nu mi s-ar mai părea atât de mult doi kilometri, însă la cei câţiva ani era ca de la pământ la lună, iar Everestul nu avea cum să fie mai înalt decât dealul nostru. Şi eu aveam ca task să duc toţi pantofii familiei la cizmar. Şi se stricau atât de des, parcă dinadins... Şi mergeam cu ei la cizmarul satului. De multe ori, chiar la cei câţiva ani pe care îi aveam atunci, îmi dădeam seama cam cum s-ar putea repara o cusătură, de pildă, şi cam cât timp ar lua asta. Însă niciodată, dar absolut niciodată cizmarul nostru nu a vrut să o facă pe loc. În cel mai bun caz, auzeam: Vino tu peste un ceas, băieţaş! Sună ca o sentinţă! Doamne, cât l-am urât eu pe bietul om toată copilăria mea...

Acum, om în etate şi înţelept, ar fi trebuit să ştiu asta, mai ales că am învăţat şi la şcoală, între timp, de ce cizmarii, funcţionarii de la ghişee, poliţiştii şi mulţi alţii fac la fel. Dar uitasem, e drept...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite