Revelion in bezna

Sarbatorile de iarna au fost petrecute pe intuneric de locuitorii regiunii Kaluga, aflata la sud de Moscova. Compania de electricitate a incercat in repetate randuri sa conecteze cele 20 de sate la

Apreciez implicarea civică şi proiectele caritabile, dar problema locuirii precare în România trebuie să fie ţinta unor politici publice de anvergură atât la nivel naţional, cât şi local. Tema locuirii accesibile nu este pe agenda publică pentru că, decidenţii în alianţă cu dezvoltatorii imobiliari, au propagat ideea că este un domeniu pe care piaţa îl reglează. Iar când piaţa eşuează, intervine mila.

acum 23 zile · comentarii (3)

Cred că Săptămâna Mare s-ar cuveni să însemne un prilej de reflecţie nu doar pentru credincioşi şi enoriaşi, ci şi pentru ierarhii Bisericii Ortodoxe Române. Socotesc că a venit demult momentul în care Patriarhul Daniel alături de ceilalţi membri ai Sfântului Sinod ar fi trebuit să îşi facă un serios, un nemilos examen de conştiinţă în legătură cu modul în care şi-au îndeplinit misiunea.

acum 24 zile · comentarii (83)

În micuţa mea casă de la Galaţi, pregătirile pentru sărbătorile de Paşti începeau cu ceva vreme înainte. Mama zicea că nu putem să mergem să întâmpinăm Învierea Domnului dacă nu aveam casa, trupul şi sufletul curat, motiv pentru care se îngrijea ca noi să avem „treimea noastră“ aşa cum se cuvine.

acum 25 zile · comentarii (19)

Experienţa îmi arată că e riscantă amestecarea claselor şi grupurilor sociale într-un business, într-o companie sau un departament al acestora, şi în cea mai mare parte a organizaţiilor, oricare ar fi ele, la modul general. Asta după ce, ani de-a rândul, am preluat şi eu necondiţionat discursurile mobilizatoare despre beneficiile diversităţii, ale multiculturalismului, ale transferului intergeneraţional şi toate celelalte asemenea.

acum 29 zile · comentarii (11)

Dacă v-aţi întrebat vreodată care-i cea mai periculoasă meserie din România şi, purtaţi de valul logicii, aţi oscilat între crescător de vipere, miner şi pompier, aflaţi de la mine că v-aţi înşelat amarnic. Raportat la dinamica salarială (asta ca să folosesc o sintagmă îndelung malaxată prin instituţiile româneşti) meseria cu cel mai mare risc de tragedii/nenorociri/drame este cea de funcţionar la primărie. Mai cu seamă la o primărie rurală.

luna trecuta · comentarii (16)

Mi-ar fi plăcut ca viaţa să ne fie dată cu instrucţiuni de folosinţă. Din păcate, ea vine ca o pagină goală pe care noi o umplem cu poveşti, emoţii şi dileme. Peste inocenţa din oficiu, punem credinţe pe care le luăm de la cei mai apropiaţi nouă: părinţii, profesorii, eroii preferaţi sau dumnezeul nostru particular. Şi experienţele personale, care vin la grămadă, frumoase şi urâte, logice sau nu, legitime sau nedrepte.

luna trecuta · comentarii (4)

Într-o Românie tradiţională profund marcată de figura bărbatului dominant, autoritar şi impulsiv, de aproape 30 de ani femeile românce au în faţa ochilor un model de eleganţă, stil, rafinament, graţie şi feminitate. Un model de femeie devotată naţiunii, cauzelor sociale şi educaţionale, o personalitate cu o educaţie şi o experienţă de viaţă extrem de valoroasă.

luna trecuta · comentarii (13)

Unirea se poate face dacă un număr suficient de cetăţeni se vor convinge că aceasta este calea corectă. În acest sens este însă imperios necesar să avem un discurs unitar şi să nu atacăm valorile în care oamenii cred. De aceea, în acest articol, prin consultarea cu factorii implicaţi, vă propunem un discurs pentru anul 2018, un discurs care să ducă la Unire.

luna trecuta · comentarii (7)

O manifestaţie publică impresionantă se desfăşoară astăzi la Chişinău. Moldovenii au ieşit în stradă ca să ceară Unirea Basarabiei cu România. Evenimentul a marcat 100 de ani de la momentul magnific de acum 100 de ani, atunci când Sfatul Ţării din Basarabia a decis, pe 27 martie 1918, să se unească pe veci cu România.

luna trecuta · comentarii (41)

Ministerul Sănătăţii a format un „grup de lucru de somităţi ale lumii medicale“ care vor scrie Noul Cod al sănătăţii. Asumându-şi un nou termen, sfârşitul acestui an, după ratarea celui de 31 decembrie 2017, Ministerul Sănătăţii a venit cu bulversanta idee de accesa un fond de 650.000 euro pentru plata „somităţilor şi experţilor în organizare şi tehnică legislativă“ care vor lucra la „updatarea legislaţiei“.

luna trecuta · comentarii (7)
Postari Recente