Societate
Denis, un băiat de 15 ani de origine română născut și crescut în Italia, a stârnit numeroase reacții din partea românilor după ce a postat un mesaj pe o rețea de socializare, în care vorbește despre cât de greu este să trăiești în străinătate
Ce anume vă place atât de mult la România și nu găsiți în altă parte? - este întrebarea la care au răspuns zeci de români din Marea Britanie, Canada, Germania, Suedia etc, care doresc să revină acasă. Răspunsurile sunt adevărate declarații de dragoste față de România
Acum un an, Alex Găvan, unul dintre cei mai apreciați alpiniști români, a inițiat un proiect menit să protejeze toată centura forestieră a Ilfovului și din jurul Bucureștiului. Mai sunt doar doi pași pentru ca lăudabilul proiect să devină lege
Luni, câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Joker din 14 martie şi-a ridicat premiul în valoare de 29,133 milioane de lei (peste 5,86 milioane de euro).
Pentru 60 de zile din acest an, în perioada 9 aprilie-7 iunie 2024, orice formă de pescuit este interzis, iar măsura se referă la orice viețuitoare care trăiește în apă (pești, crustacee, moluște și altele).
Pe site-ul Poliției Române, la rubrica „Copii dispăruți”, figurează zeci de nume de minori care, la un moment dat, au plecat și nu s-au mai întors nici până astăzi în sânul familiei.
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
În ultimii ani, domeniul IT a devenit extrem de căutat printre tinerii ieșeni. Astfel, facultățile din Iași specializează, anual, mii de studenți care sunt pregătiți să se angajeze în marile companii care și-au făcut apariția pe piața din capitala Moldovei.
Ivanov Briana Mihaela are 23 de ani și este voluntară a Detașamentului de pompieri din Galați, fiind implicată și dornică să-i ajute pe cei aflați la nevoie. De trei ani s-a înscris în programul „Salvator din pasiune”, iar până în prezent are 500 de ore și 150 de intervenții de prim-ajutor
Un român care locuiește în Marea Britanie a ajuns viral pe TikTok cu o postare în care spune că cei mici merg de drag la școală în această țară, nu au ghiozdane grele pe care să le care după ei și temele le fac la școală.
Duminică, 10 martie 2024, Loteria Română a organizat noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Joi, 14 martie, Loteria Română a acordat 17.372 de câştiguri în valoare totală de peste 30,55 milioane de lei.
Misoginismul și misandria sunt cele două fețe ale violenței la adresa femeilor, respectiv a bărbaților, două extreme la fel de periculoase care nu contribuie la siguranța și buna dezvoltare a unei societăți.
Cercetătorii de la Universitatea din Boston au descoperit o legătură între utilizarea social media și procedurile cosmetice. Ca urmare a „culturii selfie”, utilizatorii dezvoltă „dismorfia Snapchat” și caută proceduri pentru a arăta ca în imaginile filtrate cu ei înșiși, potrivit unui nou studiu.
Ambasada Rusiei în România a reacționat în cazul genții suspecte găsite lângă clădirea reprezentanței diplomatice din București și a catalogat incidentul drept o „încercare deliberată a duşmanilor Rusiei de a provoca panică”.
Mulți români aleg să cheltuie o avere pentru o casă cu curte, tocmai pentru a scăpa de zgomotele unor vecini nesimțiti. Uneori, însă, nici măcar acesr lucru nu le garantează faptul că vor avea în preajmă oameni cu bun simț care să respecte măcar orele de liniște.
România are nevoie de intervenții de durată pentru a scăpa de traumă, spun psihologii. Studiile demonstrează că principalul inamic al ieșirii din cercul vicios al violenței domestice este propriul trecut: de cele mai multe ori, victima devine abuzator sau continuă să rămână victimă toată viața.
Un cunoscut economist explică modul în care, egale în 2008, înaintea marii crize, economiile Uniunii Europene și Statelor Unite au evoluat total diferit. După criză, americanii au crescut constant, în timp ce europenii s-au plafonat și au intrat în declin.
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România desfăşoară în prezent un amplu referendum pe tema oportunităţii deciziei privind declanşarea grevei.
Tot mai mulți români ezită dacă să se întoarcă acasă sau nu, mai ales într-o perioadă în care nivelul de trai se deteriorează tot mai mult în țările în care au mers pentru a-și face rost. Iar în unele cazuri, chiar și cei care au venituri mari se gândesc serios dacă merită sau nu să rămână acolo
Românii care fac renovări, restaurări sau construcții ale propriilor case caută alternative la noile metode de zugrăveală, văruială sau tencuială. Oamenii sunt nemulțumiți de ce se găsește pe piață și vor să facă lucruri ca altădată, frumoase și câștigătoare în lupta cu timpul.
„Să mai tăiem din visele în care viața din România e mai ieftină”, spune o româncă în cadrul unei dezbateri privind costurile vieții în Marea Britanie comparativ cu cele din România. Diferența de 3.000 de lire sterline este considerată o exagerare de majoritatea participanților la discuție.
Ministrul Cercetării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat, la o conferinţă de presă la PSD Arad, că va fi semnat un contract pentru o aplicaţie prin care românii vor avea, până la finalul anului acest instrument la dispoziţie care îi va ajuta să scape de ghișee și hârtii.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a transmis vineri, 15 martie, printr-o postare publicată pe Facebook că o nouă fraudă de tip phishing și-a făcut apariția. Este vorba de mesaje prin care oamenii pot fi îndemnați să acceseze un link și să ofere informații sensibile.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca folosește, în cadrul Platformei INSPIRE, un aparat de imagistică cu 7 Tesla de 8 milioane de euro. Este singurul astfel de aparat între Polonia și China, fapt care permite cercetătorilor clujeni să colaboreze cu universități de top precum Harvard.
LIDL a anunţat, vineri, retragerea de la vânzare a unui lot de produse alimentare, care ar putea fi contaminat cu Salmonella.
Fondatorul unei importante companii de IT din România, Daniel Metz, atrage atenția că IT-ul clujean este în fața unui zid pe care trebuie să-l escaladeze. O soluție ar fi colaborările, precum joint venture-ul cu BMW, în care specialiștii să folosească expertiză de top.
Un jucător la Loto a câștigat trei premii în aceeași zi. S-a întâmplat la tragerile de joi, 14 martie. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Cluj-Napoca, prețul acestuia fiind de 20,5 lei.
Deși s-a născut și a locuit timp de trei decenii în Marea Britanie, un român a decis să se stabilească în țara sa de origine. Bărbatul a mărturisit într-o postare publicată pe Facebook că spre deosebire de țara în care a crescut, în România „este mai cald, mai ieftin, mai sigur”.
Acţionarul majoritar al FC Rapid Bucureşti, Dan Şucu, a declarat, joi, referitor la implicarea preşedintelui Daniel Niculae într-un dosar privind introducerea de materiale pirotehnice la meciurile de fotbal, că îi este greu să înţeleagă că existenţa unor torţe aprinse ar putea duce la puşcărie.
Rezultatele LOTO 6 din 49, Joker 5 din 40, Noroc, de joi, 14 martie. Care sunt numerele câştigătoare
Loteria Română a anunțat numerele extrase joi, 14 martie 2024, la Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.
Mai mult de jumătate dintre români, 56%, sunt interesați de valorile nutriționale ale preparatelor pe care le comandă. Iar cei mai mulți sunt tineri. Mai exact, 7 din 10 persoane care declară că obișnuiesc să consulte valorile nutriționale înainte să comande au până în 35 de ani.