O Românie fără tricolor e o Românie fără suflet!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
photo credit: Silvana Armat
photo credit: Silvana Armat

Ce răsplată mai frumoasă pot avea militarii români decât prin prezenţa numeroasă a românilor care îi preţuiesc şi îi aplaudă? Români dezbinaţi, egoişti, nepăsători pentru care Ziua Naţională nu stârneşte niciun fior în suflet, nicio tresărire ori emoţie pozitivă.

Plecasem de dimineaţă spre Sibiu, puţin înainte de ora 6, când nici nu era lumină, însă ploua suficient de enervant, plecasem cu regretul că nu voi putea fi prezent la parada militară de la Arcul de Triumf, locul acela istoric şi victorios la propriu, construit în doar un an şi şase luni şi inaugurat în prezenţa regilor, la 18 ani de la unirea Transilvaniei cu România, ca simbol al unităţii naţionale. Îmi venea să fac un ocol pentru a saluta simbolic Arcul însă mi-am dat seama că ar fi fost în zadar, circulaţia autovehiculelor fiind interzisă în acea zonă. Când am privit seara la televiziuni, am recunoscut de îndată patriotismul crescut al românilor în această zi şi m-am bucurat. Mai mult decât în alţi ani, românii au uimit prin participarea numeroasă de Ziua Naţională. Peste 300.000 conform cifrelor oficiale. Neoficial peste 400.000, pe o lungime de 3 km, de la gară până pe Şoseaua Kiseleff, pe ambele sensuri. E adevărat că mulţi dintre bucureşteni plecaseră cu o zi înainte la munte şi în străinătate, însă în locul lor  mii de români din judeţele învecinate (şi unii chiar din Maramureş şi Banat) au sosit special în capitală pentru a se bucura împreună şi mai ales pentru a-şi onora patria şi armata.

Ce răsplată mai frumoasă pot avea militarii români decât prin prezenţa numeroasă a românilor care îi preţuiesc şi îi aplaudă?

Sute de bunici îşi luaseră nepoţeii în braţe pentru a le oferi o lecţie de istorie vie, privind armata română, iar cetăţenii de rând erau încântaţi de tehnica militară deosebită. Însă  nu a fost precum mi-am imaginat.  Dacă la Alba Iulia în 1918 veniseră din toate colţurile ţării peste 100.000 de români, mulţi mergând zile întregi pe jos, la Bucureşti după 99 de ani, nu cred că au fost nici pe jumătate. Nici nu mă întreb de ce oare. În primul rând pentru că vorbim de alţi români şi din păcate de alt tip de români. Români dezbinaţi, egoişti, nepăsători pentru care Ziua Naţională nu stârneşte niciun fior în suflet, nicio tresărire ori emoţie. Preferă spectacolul. Dacă la un meci precum România-Danemarca au fost peste 27.000 de susţinători de ce ar fi fost mai mulţi români la 1 Decembrie? Dacă au defilat vreo 3.500 de militari şi poliţişti câţi de mulţi să-i fi privit ? 10 români pentru un militar şi tot ar fi fost ceva. Ce-i drept pentru românul obişnuit ploaia reprezintă un obstacol de neclintit, rămâne la căldurică. Singurul imbold pentru a ieşi din casă ar fi fost niscaiva sarmale, mici, cârnaţi şi alte bucate gratuite. Adevărat că o singură vedetă a strâns vreo 300 de oameni într-o singură seară. Altceva, nene.          

 Am văzut ceremonii la Londra când ploua abundent şi niciun britanic nu a cârtit, nici măcar cei din Familia Regală chiar dacă nu aveau pregătite umbrelele. Stăteam sub stropii mari de ploaie drepţi şi demni. Dar nu-i frumos să ne comparăm. La Sibiu când am ajuns parada militară s-a încheiat în 15 minute. Şi rândurile oamenilor nu cred că depăşeau 2.000, mulţi dintre aceştia fiind turişti. Ceilalţi 140.000 de sibieni ce făceau?

Am mai fost trăznit de altceva. Ieşind din Bucureşti şi trecând încet prin Piteşti, Vâlcea şi prin toate localităţile de pe Valea Oltului (că doar nu poţi goni pe şoselele patriei), pe tot traseul am fost atent la steagurile atârnate. Nu le-am numărat ca în Caragiale, dar din păcate erau prea puţine încât să te surprindă într-un mod excepţional. De acord că patriotismul nu stă în numărul de steaguri expuse, dar tricolorul, măcar într-o Zi Naţională, o singură zi dintr-un an, este un semn al patriotismului, al identităţii noastre şi mai ales al iubirii de ţară.

Dacă te iubeşti pe tine, îţi iubeşti ţara!

Pentru că ţara este identitatea ta şi un om fără identitate şi fără memorie nu poate trăi. La nivel individual o persoană cu demenţă Alzheimer trăieşte o viaţa insuportabilă, pentru ea şi pentru familie.

Am văzut instituţii publice locale fie fără tricolor fie cu unul vechi şi bătut de vânt. Am văzut bulevarde, străzi îndelungate şi cartiere fără niciun tricolor. Am văzut blocuri mari şi late fără niciun geam cu tricolor. Personal, nu concep familii de romani fără tricolor ! Dacă vreun primar şi-ar dori să facă vreodată, poate chiar pentru 2018, un simplu gest de patriotism pentru cetăţenii săi, deloc costisitor ar putea să ofere gratuit tricol. Aşa ar rămâne mai uşor în mentalul colectiv.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite