OMS apără vaccinurile: „Impactul acestora asupra vieţii este unul dintre cele mai bune lucruri care s-au văzut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opozanţii contestă necesitatea vaccinării FOTO Adevărul
Opozanţii contestă necesitatea vaccinării FOTO Adevărul

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a respins, miercuri, acuzaţiile criticilor la adresa vaccinurilor, care apreciază că imunizarea nu serveşte la nimic, că este riscantă şi că de fapt corpul se apără mai bine atunci când nu este vaccinat.

„Impactul vaccinurilor asupra vieţii oamenilor este cu siguranţă unul dintre cele mai bune lucruri care s-au văzut”, a declarat Jean-Marie Okwo-Bele, responsabil al diviziunii de vaccinuri la această agenţie a ONU, arată Mediafax.

Opoziţia faţă de campaniile de vaccinare a copiilor împotriva bolilor contagioase, precum rujeola şi tusea convulsivă, a crescut în ultimul timp, în special în Statele Unite şi în Marea Britanie. Opozanţii hotărâţi contestă necesitatea vaccinării, iar unii găsesc chiar o legătură între autism şi vaccinul împotriva rujeolei, o legătură respinsă de majoritatea covârşitoare a lumii ştiinţifice.

„Încercăm cu hotărâre să oprim, chiar să inversăm această tendinţă. Avem o mare proporţie de oameni care cred în vaccinuri, ei trebuie să ne ajute să ne transmitem mesajul”, a declarat Okwo-Bele presei miercuri la Geneva.

Potrivit acestuia, nu trebuie oprită vaccinarea doar pentru că o boală aproape a dispărut.

„În ceea ce priveşte polio, nu mai există riscuri şi asta nu pentru că nu au mai fost cazuri de zece sau 15 ani”, a adăugat el.

În unele ţări în curs de dezvoltare, cum ar fi nordul Nigeriei, asistăm la o rezistenţă la vaccinare. În această regiune, campaniile de vaccinare împotriva poliomielitei au fost percepute de opozanţii locali ca acte de conspiraţie venind din străinătate.

Rata de vaccinare din România, sub media europeană

Rata de vaccinare în România este, la mai multe tipuri de vaccinuri, sub 90%, în trend descrescător, arată specialiştii. Prin urmare, acoperirea vaccinală la noi în ţară este sub media de 95% recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

„O rată de vaccinare între 80 şi 90% nu poate fi satifăcătoare. Este mai mult decât îngrijorător deoarece creşte riscul izbucnirii unor epidemii, lucru pe care nu ni-l permitem. Cred că trebuie să avem în vedere acoperirea vaccinală cât mai ridicată în rândul copiilor. Ar fi extrem de util ca în cazul acesta, procentul să fie mai mare de 90%”, a explicat conf. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite