O Mafie cât o ţară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
hydra

Clasa politică din România - mi-e dificil să o numesc „românească” - îşi arată chipul pe care îl bănuiam a fi hidos, dar în ale cărui trăsături încă mai speram că vom afla rămăşiţe de umanitate. O clasă politică de o desfrânare şocantă, absolut golită de o minimă demnitate, lipsită până şi de ”onoarea hoţilor” (care nu se toarnă între ei!) ne-a adus în ruină.

O adunătură de dregători corupţi care au furat însă nu singuri, ci cu complicitatea activă sau pasivă a multor componente din societatea românească postdecembristă.

Arestările masive operate de procurori (Dumnezeu să-i aibă în pază!), prejudiciile în sume astronomice care adunate probabil că au valoarea a sute de milioane de euro fraudate din bugetul Statului Român şi al Uniunii Europene, cinismul, nesimţirea şi înjurătura de mahala care însoţesc bătaia cu rahat din haznaua denunţurilor „în cascadă", în care sunt implicaţi indivizi şi individe, până mai ieri deţinători de funcţii înalte în stat, aroganţi şi cu pretenţii de respectabilitate, tot scandalul şi sminteala îţi provoacă o teribilă ruşine că eşti cetăţean în aceeaşi ţară cu aceşti nenorociţi care au compromis viitorul nostru şi al copiilor noştri.

O Mafie cât o ţară, transpartinică şi ocultă, formată din politicieni, oameni de afaceri, funcţionari de stat, magistraţi, din reprezentanţi ai mediului universitar, cultural şi spiritual, din oameni de presă şi patroni de instituţii mass-media, mafie slujită cu obedienţă de o mare armată de trepăduşi trimişi în structurile Statului pentru a facilita jefuirea banilor publici - aceasta este "elita" conducătoare pe care a reuşit să o avorteze democraţia românească post-decembristă.

Anchetele DNA sunt abia la început, probabil că vor fi surpize imense, şocante în săptămânile următoare. Sper că DNA îşi va urma planul de luptă şi va ataca toate instituţiile corupte (indiferent cât de respectabile s-ar zice că sunt acestea ori că sunt ale statului sau ale comunităţii!) şi grupurile oculte infracţionale pe care le are pe listă. 

Poate că vom avea ocazia, după 25 de ani de rătăcire, să spunem că, în sfârşit, s-a făcut dreptate. Totuşi, această dreptate (dacă se va face şi dacă nu cumva, vom eşua într-un mare zgomot pentru nimic!) - obţinută după ani şi ani de la comiterea faptelor penale şi cu puţine şanse de a recupera prejudiciile financiare imense - nu va vindeca boala cumplită în care aceşti indivizi au aruncat societatea şi Statul Român. Despre această boală deja se pot spune mai multe:

Democraţia românească se dovedeşte a fi o minciună, o "perdea de fum" în spatele căreia oculta corupţilor a jefuit avuţia naţională, a pervertit mecanismele statale economice şi politice, privatizându-le în interesul lor imoral şi a compromis orice şansă de progres şi modernizare a României. Vreme de 25 de ani am avut doar posibilitatea să alegem între numeroasele capete ale acestei Hidre a "elitei" oculte şi corupte, cu originile în eşaloanele 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii, care a preluat puterea în Statul Român, în Decembrie 1989. Democraţia românească a eşuat, de fapt, nu şi-a propus niciodată cu adevărat să construiască un mecanism social şi statal capabil să apere drepturile celor mulţi şi să genereze "anticorpii" necesari pentru anihilarea corupţiei din structurile statului şi ale comunităţii.

Cele mai multe dintre structurile Statului Român sunt nefuncţionale, infectate profund de membri ocultei corupte, funcţia lor de realizare a interesului naţional şi al cetăţenilor români încetând şi fiind supusă unei mutaţii care o transformă în instrument pentru comiterea de acte de corupţie în beneficiul economic şi politic al Mafiei din România. Statul Român se află în pragul unei crize structurale fără precedent în cei 25 de ani de istorie post-decembristă şi probabil că în acest an vom fi martorii unor intervenţii în forţă din partea instituţiilor Uniunii Europene pentru salvarea entităţii statale româneşti.

Resursele materiale şi financiare ale Statului Român, bugetul de stat şi fondurile europene au fost, vreme de 25 de ani, la bunul plac al acestei ”elite” trădătoare. O ”caracatiţă” a relaţiilor oculte, a contactelor care să favorizeze fraudarea banilor publici şi europeni, o reţea naţională formată din sute, poate mii de indivizi, plasaţi în aproape toate mediile unde aceşti bani se administrează ori pot fi accesaţi, o Mafie ale cărei performanţe aproape că depăşesc pe cele ale Mafiei italiene din anii săi de glorie, ne-a nenorocit viaţa şi ne alungă copiii peste graniţă, printre străini, în căutarea unui loc unde demnitatea şi libertatea umană să fie cu adevărat respectate.

Procesul de aderare şi după 2007, de integrare în Uniunea Europeană a României se dovedeşte a fi un semi-eşec. Valorile Uniunii Europene nu au fost adoptate de clasa conducătoare din România, nu au modelat Statul Român membru U.E. şi nu au determinat societatea românească să-şi construiască mecanisme de Justiţie funcţionale şi eficiente. Dimpotrivă, Mafia românească a reuşit performanţa să transforme apartenenţa Statului Român la U.E. într-o extraordinară oportunitate de a comite jafuri de neimaginat asupra fondurilor europene şi în acelaşi timp, de a-şi ascunde jaful sub masca unei false atitudini "pro-europene". De fapt, banii europeni au ajuns într-o proporţie infimă la cetăţeanul român de rând, în cazul majorităţii proiectelor sau investiţiilor plătite cu aceşti bani, beneficiarii ilegali au fost membri Mafiei.

”Elita” noastră conducătoare - politică, economică, culturală şi spirituală - este trădătoare nu numai de Ţară şi Naţiune, ci este şi trădătoare de Dumnezeu. Într-o ţară ai cărei locuitori se declară în proporţie de peste 95% ca fiind creştini, este şocant să vezi cum poruncile lui Dumnezeu sunt încălcate cu neruşinare şi cinism de chiar conducătorii ţării respective şi de elitele sale. Perpetuarea acestei degradări morale nu poate avea alt efect decât transformarea românilor, în doar câteva generaţii, într-o comunitate de sclavi degeneraţi, buni doar să muncească în folosul naţiunilor civilizate europene.

Lupta începută de câţiva ani, de DNA, cu ajutorul SRI, împotriva Mafiei româneşti dobândeşte treptat caracteristicile fireşti ale actului independent de justiţie. Este greu de afirmat cine a dat "undă verde" la această mare operaţiune anti-mafia. Să fie forţe politice de la înalt nivel din Uniunea Europeană, forţe tot mai hotărâte să pună ordine în administrarea fondurilor europene, iritate de marele jaf comis prin România? Să fie într-o anumită măsură şi forţa de adevărat garant al independenţei Justiţiei şi echilibrului în Stat şi societate pe care o manifestă discret, dar tot mai ferm, Preşedintele Klaus Iohannis? Să fie începutul renaşterii Justiţiei româneşti, încurajată de aceste forţe?

Nu ştim şi nici nu va fi foarte important de aflat, dacă actul de justiţie se va împlini. Important este că Mafia a fost cuprinsă de convulsii mortale, iar capetele Hidrei încep a se mânca între ele. Noi ne întoarcem la cuvântul lui Dumnezeu, îl mărturisim şi vedem cum acesta se împlineşte:

„De cuvintele omului păcătos să nu vă temeţi, că mărirea lui este gunoi şi viermi." (Cartea Întâi a Macabeilor Cap. II, 62) "Dreptatea păzeşte calea omului fără prihană, iar fărădelegea este pricina ruinii celui păcătos." (Pildele lui Solomon XIII, 6) "Omul bun lasă moştenirea sa nepoţilor săi, iar averea celui păcătos este sortită pentru cei drepţi." (Pildele lui Solomon XIII, 22)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite