O pată pe obrazul presei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În clipa când scriu acest text, mi-e silă că sunt ziarist.

Credeam că e o meserie nobilă, bazată pe bună-cre­dinţă, demnitate şi caracter. Când mă uit la oamenii cu care lucrez zi de zi, îmi întăresc această convingere. Dar când văd ce pot face alţi colegi de breaslă, îmi vine să pun pixul jos şi să mă apuc de altă meserie. Şi nu doar pentru că publicul ne va judeca pe toţi la grămadă - voi, care scrieţi după cum vă dictează cei care vă dau de mâncare! -, ci pur şi simplu pentru că mi-e greaţă. Nu vreau să respir acelaşi aer cu profanatorii meseriei de gazetar!

Vineri seară s-a petrecut o ticăloşie care va intra în manualele de manipulare. În emisiunea „La ordinea zilei", realizată de tandemul Dana Grecu - Radu Tudor la Antena 3, a fost prezentat un document incendiar. Din acesta rezulta că Daniel Funeriu, actualul ministru al Educaţiei, ar fi picat Bacalaureatul în anul 1989, la un liceu din Strasbourg. Numele elevului „Funeriu Petru Daniel"era inserat într-o lungă listă de absolvenţi francezi, iar în dreptul său scria „passe second groupe". Asta însemna, potrivit sistemului din Franţa, că Funeriu n-ar fi întrunit nota necesară de a absolvi Bacalaureatul, situaţie în care ar fi fost necesară o a doua examinare, orală.

Autorul aceste dezvăluiri monumentale, Radu Tudor, se îndrepta cu paşi repezi spre un premiu pentru jurnalismul de investigaţie. E ceva să-l faci şah-mat pe un ditamai ministru! Numai că îndoielile au început să apară imediat. Radu Tudor, companionul femeii-cu-nervii-puşi-pe-bigudiuri, a mărturisit de unde şi-a procurat preţioasa informaţie: a primit o adresă de internet de la un telespectator anonim din Franţa!

Deontolog cum îi este firea, Radu Tudor i-a cerut ministrului să intervină în emisiune şi să-şi lămurească situaţia. În caz că nu va suna, înseamnă că este vinovat şi că nu mai ştie în ce gaură de şarpe să se ascundă. Ruşine, domnule ministru! Ruşine!...

Ministrul Funeriu n-a intervenit în acea seară, ci a ieşit la rampă a doua zi. A dovedit, fără niciun efort, că documentul prezentat de Radu Tudor este o făcătură. Un fals ordinar. Lista arătată la Antena 3 nu era de la Bacalaureatul din 1989, ci de la cel din acest an! Cu o singură diferenţă faţă de lista originală, aflată pe site-ul oficial al Ministerului Educaţiei din Franţa (www.education.gouv.fr): dintre numele francezilor care au absolvit liceul în acest an, unul (Fuchs Valentin) a fost şters şi înlocuit cu cel al lui Funeriu Petru Daniel. În plus, calificativul lui Fuchs, „admis cu menţiunea bine", a fost înlocuit şi el cu „passe second groupe".

Este una dintre acele situaţii în care orice ziarist onest face pasul înapoi şi zice: am greşit, îmi cer scuze. La fel procedează şi o redacţie civilizată. Radu Tudor şi Antena 3 au ales să procedeze altfel. De fapt, marea abjecţie de-abia acum începe. Difuzarea unui fals putea fi pusă pe seama neatenţiei, a impulsului de a furniza o informaţie-bombă în premieră. Dar refuzul de a corecta eroarea este o mostră impecabilă de rea-credinţă! Iar explicaţiile Danei Grecu sunt halucinante: „Niciodată n-am spus că ministrul nu a luat Bacalaureatul. Am spus că au fost probleme. Am pus întrebări la care ministrul, dacă avea toate informaţiile pe care spune că le are, altele decât cele pe care le-am prezentat noi, putea să intervină în direct şi să spună «lămuresc astăzi, lămuresc mâine, informaţiile voastre sunt false»".

Incalificabilă este şi poziţia adoptată de Antena 3, post condus tot de un jurnalist, Mihai Gâdea: nu face nicio reparaţie, dar îl ameninţă pe ministrul  Funeriu cu plângere penală ! Acesta se face vinovat de faptul că n-a intervenit în emisiune la somaţiile celor doi miliţieni de presă - cel puţin aşa se înţelege din explicaţiile bâlbâite ale lui Radu Tudor.

Dacă asta se numeşte presă, atunci eu n-am ce căuta într-o asemenea presă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite