O amintire romană

În ianuarie 1994 am ajuns la Roma, ca lector de limba şi literatura română la Universitatea „La Sapienza“. Mă simţeam ca un turist „pe termen lung“.

Ca să îmi fac formalităţile de angajare la Universitate, trebuia să mi se elibereze un codice fiscale. Instituţiunea de unde urma să iau un certificat plus un card de plastic cu datele mele îşi avea sediul pe Via della Conciliazione - strada aceea pe care jumătate de planetă o vede la televizor de Paşte, când se transmite discursul Papei şi „Cristos a Înviat" în mai multe limbi, iar regizorii de emisie schimbă cadrul, pentru a evita monotonia, şi arată, dinspre San Pietro, un bulevard lung şi larg care dă spre Tevere.

Mi s-a explicat că trebuie să iau autobuzul 64. L-am luat. În el erau afişe cu „attenti ai borseggiatori" („atenţie la hoţii de buzunare"). Am aflat apoi că 64 era locul de muncă preferat al respectivilor hoţi, pentru că mergea de la gară la Vatican, deci era plin de turişti care căscau gura pe fereastră la frumuseţile Cetăţii Eterne, uitând de grija efemerului portofel. 64 are capătul pe o străduţă de lângă Vatican. Am coborât, mi-am deschis umbrela (căci ploua mărunt, dar ferm) şi - c'aşa-i românu' - am întrebat pe cineva unde e Via della Conciliazione. Mi-a zis s-o iau la stânga şi am luat-o. Am ajuns la instituţia cu pricina, mi-am luat hârtia şi cardul (pe care scria „Vasiluscu Mircea" şi aşa a rămas) şi am ieşit. Abia atunci am observat, privind în direcţia din care venisem, că, făcând la stânga după cum îmi indicase bravul cetăţean roman, întorsesem spatele miticului loc al creştinătăţii (dar şi al industriei turistice).

Aşadar, prima dată am fost în Piazza San Pietro de-a-ndoaselea, apărându-mă de ploaie şi având drept unică ocupaţiune mintală să găsesc Fiscul care să-mi dea certificatul. Am luat 64 înapoi şi am pornit spre Universitate, unde trebuia să ajung urgent. Când am ajuns, fumurile de „turist cultural" îmi ieşiseră din cap: eram acolo la muncă şi urma să trăiesc zi de zi all'italiana, ca şi cum aş fi „de-al lor", nu să bifez obiective turistice şi culturale. Urma să-mi fac cumpărături, să merg cu tramvaiul, să iau leafa la sfârşitul lunii, să mă uit seara la ştiri, să merg prin oraş concentrat la ale mele, nu contemplând tot timpul arhitectura, în fine, să-mi văd de treabă. Deja începea să-mi placă...