Această informaţie, oferită de doamna ministru Pintea într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, merită atenţia noastră pentru mai multe motive:

1. Ministrul Sănătăţii a evitat să ofere mai multe informaţii privind sursa fondurilor accesate. În mod limitativ, ar trebui să ne oprim supoziţiile numai la două: Fondurile europene destinate sănătăţii şi împrumutul de la Banca Mondială. În cazul fondurilor europene, deşi sumele propuse pentru sănătate de către Guvernul României au fost extrem de mici ca pondere în exerciţiul bugetar până în 2020, până în prezent o parte aproape nesemnificativă are şanse de a fi consumată (pentru activităţile de screening şi programele informatice de monitorizare a acestora). În rest, ignorând promisiunile disperate ale Guvernului, ce altceva ar mai putea face, este foarte probabil că fondurile destinate spitalelor regionale să fie în totalitate pierduţi. A mai muşca ceva din aceste fonduri, doar, doar, pentru a arăta că am mai consumat ceva din ele este jalnic şi chiar păgubos, dacă avem în vedere destinaţia banilor, consultanţă. În cazul în care banii sunt însă împrumutaţi de la Banca Mondială, aş zice că lucrurile arată şi mai rău. În presa de acum câteva zile se puteau citi analize privind incapacitatea Ministerului Sănătăţii de a cheltui împrumutul de 250 de milioane acordat în anul 2015 de către această Bancă, în prezent fiind traşi bani mai puţin de 4% din suma totală contractată. În proiect există şi o componentă privind utilizarea pentru „Guvernarea sectorul sanitar şi îmbunătăţirea administrării (a unei sume de 10 mil. EUR)“. Plătirea de consultanţi pentru elaborarea şi redactarea unei legi nu este şi nu ar avea cum să se regăsească printre activităţile finanţate din această de credit, însă cel puţin din formularea ministrului şi rapiditatea aprobării este posibil ca să se fi negociat cu reprezentanţii Băncii Mondiale o modificare a contractului de împrumut. În fond reprezentanţii BM pentru asta sunt plătiţi, să ofere împrumuturi, fiind mai puţin preocupaţi de utilitate sau eficacitate. (Notă: o analiză a rezultatelor consumării unei părţi consistente pentru „întărirea şi implementarea evaluărilor tehnologiilor de sănătate (HTA)“ ar fi un bun exemplu privind risipa si efectele acestui împrumut, însa acesta este deja un alt subiect.)

2. Oricare ar fi sursa, finanţarea consultanţei pentru elaborarea şi redactarea unei legi, fie ea şi una complexă cum este un Cod, este o idee extrem de proastă. În primul rând, că din acest proces vor fi eliminaţi aprioric tocmai cei care au sarcina şi competenţa de a elabora proiecte legislative în domeniu, adică toţi salariaţii Ministerului sănătăţii şi unităţilor subordonate, de la funcţionari la ministru, care nu au cum să fie plătiţi în plus pentru activităţi pentru care sunt deja salarizaţi! Dreptul de iniţiativă legislativă pe care Constituţia îl oferă Guvernului (art. 74) pleacă tocmai de la premisa că maxima competenţă în funcţionarea statului se afla la acest nivel. Să dezertezi de la acesta funcţie este aproape absurd. Fiind vorba de coloana vertebrală legislativă a sistemului sanitar ne aflăm practic în stadiul de a finanţa un Guvern privat (şi nu mă refer aici la o iniţiativa privată lăudabilă – un site cu acest nume, unde oameni din sectorul privat pun la dispoziţie gratuită expertiza şi ideile lor). Afişarea incompetenţei, reale, presupuse sau mimate, este toxică, de asemenea. Orice specialist care ştie de faptul că unii vor fi plătiţi cu zeci sau sute de mii de euro pentru această activitate, pur şi simplu vor refuza să contribuie, cu excepţia acelor reglementări legate de propriul lor interes particular, punctual.

3. Finanţarea acestei activităţi denotă faptul că cei care au scris Programul de Guvernare habar nu au ce au scris şi mai ales de ce. O nouă lege a sănătăţii trebuie să răspundă unor presiuni şi deficienţe legislative stringente, identificate deja că atare. Ori toate cele 30 de puncte ale Programului, anterioare punctului „elaborarea unei noi legi a sănătăţii, nu se corelează de loc cu eventualele nevoi identificate şi cu necesitatea unei noi legi. Cu alte cuvinte, elaborarea unui nou Cod al Sănătăţii a devenit un obiectiv în sine şi nu un mijloc de îmbunătăţire a sănătăţii. Acest lucru transpira prin toţi porii şi din declaraţiile doamnei ministru, care ori de câte ori s-a referit la viitorul nou cod, a enumerat modificări la mereu aceleaşi legi: prevenţia, malpraxisul, legea transplantului, legea vaccinării (aceasta fiind deja pe ultima sută de metri a aprobării în Parlament), legi care necesită modificări minore.

4. Banca Mondială a finanţat cu 1,1 milioane de euro activităţi de consultanţă în elaborarea Codurilor Penal, Civil şi respectiv de Procedura penală şi civilă. Cele două situaţii nu sunt de loc superpozabile, respectivii miniştri, care au oferit consultanţă după ce şi-au încheiat mandatele, şi respectivii profesori de drept fiind, fără excepţie, practicieni ai dreptului care se confruntau zilnic cu insuficienţele acelor Coduri. Organizarea sanitară nu este absolut deloc asemănătoare cu activităţile menţionate, specialiştii în domeniu trebuind să găsească soluţii foarte particularizate României, circumscrise întrebării „Cum să oferim îngrijiri cantitativ şi calitativ adecvate cu o finanţare de 4-8 ori mai mică decât necesarul!!!“.

5. O nouă lege a sănătăţii este un profund act politic, partea tehnică, inclusiv de tehnică legislativă, fiind absolut secundară. Există o sumedenie de tehnicieni capabili să transforme linia directoare în proiect de lege. Altfel spus, Guvernul, în calitate de iniţiator al unei legi, trebuie să exprime soluţiile politice care, în final trebuie să treacă prin furcile caudine ale Parlamentului. Acolo există şi reprezentanţi ai populaţiei, pot fi convocaţi şi consultaţi şi experţi de tot felul. În aceste condiţii, a furniza Parlamentului un proiect plătit va conduce aproape fără dubii la respingerea acestuia. Să nu uităm că actuala Lege a sănătăţii a fost aprobată prin angajarea răspunderii Guvernului şi a suferit mii de modificări în următorii 10 ani. A repeta o astfel de experienţa înseamnă, în fond, a sabota direct sănătatea populaţiei.    

Pentru a nu plictisi cititorul, concluzionez că plata pentru elaborarea unui proiect legislativ este una din cele mai proaste soluţii care, în opinia mea, va avea un singur final, eşecul.

Rămâne însă o problemă, modificări în funcţionarea sistemului sanitar sunt necesare, atât doar că actualul Guvern se pare că nu ştie să le facă.

Pe când vom avea oare şi un premier consultant de specialitate sau un manager privat în locul doamnei Dăncilă?

PS. Mă simt dator să fac o precizare pentru a nu fi acuzat de subiectivism exagerat. În urmă cu 2 săptămâni, doamna ministru Pintea m-a invitat telefonic să fac parte din acest grup de „experţi“. Invitaţia telefonică nu s-a mai materializat din motive care ţin eminamente de decizia ministrului, fiind dreptul său de necontestat de a decide în această privinţă. În condiţiile în care această activitate ar urma să fie plătită (nu ştiam de acest demers la vremea respectivă), aş fi răspuns pe loc negativ. Totuşi, în măsura în care se va renunţa la această iniţiativă păguboasă, o asigur pe doamna ministru de toată disponibilitatea mea de a analiza orice propunere de reaşezare a sistemului sanitar, aşa cum am convingerea că zecile şi sutele de experţi din domeniu o vor face, fără a simţi nevoia unei plăţi suplimentare. În cel mai rău caz, blogul Adevărul, România curată şi alte platforme informatice vor putea fi canale de transmitere de opinii, în ipoteza că cineva va dori să le asculte. Nu pot decât să sper că în luarea deciziilor, doamna ministru face parte din rândul celor care preferă o critică constructivă, poate prea contondentă, unei linguşiri incompetente, fiind, în final, cea care îşi asumă răspunderea.