Presa internaţională: „Neîncrederea în vaccinuri face victime în România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neîncrederea în vaccinuri face victime în România. Aşa arată o analiză făcută de AFP, care subliniază ca mai mult de 40 de copii au murit din cauza lipsei vaccinării în ultima perioadă.

Între victimele rujeolei de la începutul anului şi până în prezent, 39 sunt copii care au vârsta sub un an şi care nu au fost vaccinaţi în timp ce cu cele 12.000 de îmbolnăviri la activ, România este ţara europeană cea mai afectată de această boală contagioasă, arată AFP. 

„Părinţii pun la îndoială beneficiile vaccinării pentru că citesc tot felul de lucruri neadevărate pe internet”, a spus medicul Silviana Dan, de la Direcţia de Sănătate Publică Prahova, precizând că unii părinţi consideră că vaccinul ROR (rubeolă-rujeolă-oreion) provoacă autism

Un exemplu arătat de publicaţia internaţională se referă la o decesul unei fetiţe de 11 luni care a murit la scurt timp după ce părinţii au refuzat să o vaccineze. 

O altă problemă e faptul că părinţii au început să se întrebe dacă vaccinarea chiar este necesară. Cu toate că inspectorii sanitari şi autorităţile încearcă să facă în aşa fel încât să transmită mesajul referitor la beneficiile vaccinării inclusiv în comunităţile rurale, rezultatul nu este întotdeauna cel dorit de autorităţi. 

„Rujeola este o boală care poate fi prevenită”, arată sursa citată. 

Milijana Grbic, reprezentanta locală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, susţine că motivele pentru care unele persoane refuză vaccinarea diferă. Spre exemplu, în comunităţile de romi rata vaccinării este foarte scăzută. De pildă, o fetiţă de 10 luni din nordul judeţului Prahova a murit la doar 10 luni după ce părinţii au refuzat vaccinarea acesteia. „Au refuzat în scris după ce au văzut la televizor reportaje şi informaţii conform cărora vaccinurile ucid”, a explicat un repezentant al autorităţilor locale. 

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) arată că cele mai multe cazuri de rujeolă au fost depistate şi înregistrate în comunităţile vulnerabile, aflate la limita subzistenţei.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite