Moraliştii lu' peşte!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Matei jurnalist

Bântuie peste tot: în presă, la remorca partidelor, în societatea civilă. Nu sunt nici gazetari, nici politicieni, nu au nici vocaţia unui angajament civic deplin. ştiu însă al naibii de bine să mimeze implicarea, se adaptează imediat, iau culoarea locului; sunt primii la semnat adeziuni şi tot în frunte atunci când e ceva de contestat.
Ei nu au nevoie de argumente, de dovezi, ştiu totul din cărţile de morală, propovăduiesc Scriptura, dar ridică primii piatra, vorbesc în numele Justiţiei, însă refuză martorii şi recuză completul de judecată.
Sunt, unii dintre ei, indiferent de context, patrioţii de serviciu. ţărişoara trebuie apărată, pericolele vin de peste tot, ce ştiţi voi, dacă n-am fi noi, s-ar duce totul de râpă! Nu izbutesc să-şi clădească o carieră onestă şi credibilă, nici pentru familie nu au timp, prieteniile şi le consumă frugal, ei sunt ocupaţi non-stop cu interesul naţional, cu patria! "Ai noştri" sunt buni, se poate conta pe ei, li se scuză orice pentru că, nu-i aşa, lucrează la binele naţiei. "Ai voştri" au tuberculoză!
Caută în gunoaie, scormonesc peste tot, găsesc sensuri şi semnificaţii care scapă unui om întreg la cap. N-a fost Pleşu informator?!! Să fim serioşi! Da' memoriile către Ceauşescu, da' discuţiile cu to'aşu Mălureanu, da' transcendentala, aud?!
A recunoscut Paleologu? Mare brânză! După ce a turnat atâţia ani, a luat şi bani de la ei, şi-a publicat şi cărţile, ce să zic, i-a dat mâna să recunoască.
A avut Berceanu dosar de urmărit? A avut. Deci, a colaborat. Dar a fost urmărit! Bătrâne, din alea două paste de pix, e imposibil să nu-i fi scăpat o dâră şi despre prieteni şi colegii de serviciu. Nu se există, ştiu ce spun!
De cealaltă parte sunt europeniştii cu abonament, moderniştii, boierii... Zâmbesc ironic, privesc superior, pot fi intransigenţi ori condescendenţi, după caz.
Jonglează lejer cu concepte sofisticate, critică vehement când subiectul nu e dintre "ai noştri", sunt îngăduitori cu coechipierii, indiferent de cantitatea de vină a acestora.
Pentru "ai noştri" iertare creştinească, pentru "ai lor" dispreţ maxim şi etern. Le pute tot ce-i de-a locului, adorm şi se trezesc cu gândul la Europa, sunt mereu atenţi să nu supere la Bruxelles ori la Paris. Sunt şi ei iubitori de patrie, însă altfel, superior, profund, cu ştaif şi cu metodă. Cine nu iubeşte ca ei este proto. Cronist, cultist. Ori cripto. Comunist, securist. Sau neo...
I-a "albit" CNSAS-ul pe Adrian Năstase şi pe Răzvan Theodorescu! Merci, nu servim! Decât cu un Năstase curat, mai bine la braţ cu Mona şi de gât cu Kuki. Au avut rătăcirile lor, dar măcar combat bine, sunt pentru transparenţă şi lustraţie, deci, d'ai noştri.
Ce au în comun cele două specii de moralişti este, în principal, inconsecvenţa. Apar în scenă doar atunci când vin "ai noştri" la caşcaval. "Alternează" şi ei la putere cam în acelaşi fel în care o fac partidele politice, cu diferenţa, esenţială, că partidele şi liderii politici sunt legitimaţi de vot. Ei însă n-au nevoie de votul maselor pentru că, se ştie, au nişte îndeletniciri imposibil de contestat. Sunt de meserie patrioţi, anticomunişti, europenişti, democraţi. Cât sunt în opoziţie trag mâţa de coadă în posturi neînsemnate, mârâie cât să se menţină în formă. Când vin ai noştri în fruntea bucatelor apar şi ei de prin te miri ce cotloane, solicită şi chiar primesc ranguri înalte, ajung peste noapte şefi de instituţii, consilieri ori băgători de seamă bine plătiţi de la buget, se pricep la toate.
Pentru cei rămaşi în afara schemei se găsesc imediat burse mănoase ori sinecuri profitabile pe termen lung. şi astfel, instalaţi în capul trebii, devin mai toleranţi, înţeleg situaţiunea, organul critic intră în conservare, îşi consumă vehemenţa doar pentru a face tabula rasa din tot ce s-a întâmplat până la ei.
După alţi patru ani vor accepta cu greu înfrângerea, vor da vina fie pe oculta mondială, fie pe servicii, şi nu vor înceta să spună, şi unii şi ceilalţi, cum că în România, doamnelor şi domnilor, asistăm la o teribilă confuzie a valorilor!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite