Ministrul Muncii vrea să indexeze pensiile, spune că salariul minim va creşte, şi promite modificarea Codului Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat într-un interviu acordat agenţiei Mediafax că trebuie indexat punctul de pensie, aşa cum spune legea.

Potrivit Legii pensiilor, valoarea punctului de pensie se calculează în raport cu inflaţia (sută la sută) şi în raport cu 50 la sută din creşterea reală a salariului mediu brut. Valoarea punctului de pensie este 732,8 lei.

În interviul acordat agenţiei Mediafax, ministrul Muncii a spus că deşi nu s-a făcut execuţia bugetară, crede că în cazul indexării punctului de pensie va trebui aplicată Legea pensiilor.


De asemenea, Mariana Câmpeanu a mai spus că salariul minim pe economie va fi majorat în mod categoric, considerând că este imposibil să rămână la nivelul de anul acesta.

Ministrul a precizat că va iniţia şi modificarea Codului Muncii, însă în cea de-a doua parte a anului, pentru că mai întâi trebuie asigurată funcţionarea Consiliului Economic şi Social şi modificată legislaţia privind dialogul social.


Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite