Meteo: Lună de iarnă, vreme de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile marţi
Temperaturile marţi

Presiunea atmosferică este scăzută în jumătatea de nord a continentului, unde din depresiunea nord-atlantică s-au desprins o serie de cicloni, în jurul mărilor circumpolar care determină circulaţia zonală, de la vest la est, al cărei rezultat este întreruperea pătrunderii aerului rece la sud de Cercul Polar.

În restul continentului, presiunea este ridicată, îndeosebi în sud-vest, în centru şi în sud-est. Şi la noi presiunea este mare, circulaţia slabă, iar fronturile atmosferice sunt departe. În aceste condiţii de atmosferă stabilă, noaptea şi dimineaţa, în zonele joase, se va produce ceaţă, care îndeosebi în vest şi centru va persista şi izolat va fi asociată cu fulguială sau cu burniţă şi vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi ceaţa va fi prezentă numai dimineaţa. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, mai scăzute în zonele cu ceaţă persistentă.

Mâine

Temperatura se va menţine la valori apropiate de media multianuală, uşor mai ridicată în zonele din exteriorul arcului carpatic, la deal şi la munte. Noaptea şi dimineaţa se va produce ceaţă, local persistentă în zonele joase din interiorul arcului carpatic, asociată cu fulguială sau cu burniţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 8 grade.

Poimâine

Presiunea ridicată, circulaţia slabă şi atmosfera stabilă vor determina vremea predominant închisă. În zonele joase se va produce ceaţă, izolat persistentă. Noaptea, în vestul ţării, pe arii restrânse, vor cădea precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie şi lapoviţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 1 şi 8 grade.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite