Liviu Pop: Am preferat să blocăm anumite reforme în educaţie pentru că ne era mai comod

Liviu Pop: Am preferat să blocăm anumite reforme în educaţie pentru că ne era mai comod

Liviu Pop a fost ministrul Educaţiei

Fostul ministrul al Educaţiei Liviu Pop, preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat, a avut un acces de sinceritate, declarând, miercuri, în cadrul unei conferinţe UNICEF pe tema educaţiei timpurii, că guvernanţii au preferat să bloceze anumite reforme în educaţie pentru că era mai comod.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liviu Pop a afirmat că în următorii trei ani va fi finalizată structura şcolară, după ce statul, „noi”, a preferat să blocheze anumite reforme, „pentru că era mai comod”.
 
„Din punct de vedere legislativ, zilele trecute, în Parlamentul României, am dat startul. Legislativ, începând cu anul 2020, grupa mare şi învăţământul liceal vor face parte din învăţământul obligatoriu. Începând din 2023, şi grupa mijlocie devine învăţământ obligatoriu, iar începând cu 2030, şi grupa mică”, a declarat Liviu Pop, citat de News.ro.
 
El şi-a exprimat încrederea că Ministerul Educaţiei „e capabil să facă o reformă sănătoasă”, nu înainte de a mărturisi: „Statul, noi, am preferat să blocăm anumite reforme pentru că ne era mai comod”.
 
La conferinţa „Primele 1000 de zile din următorii 100 de ani. Educaţia timpurie, o şansă pentru competitivitatea României”, care are loc miercuri, la Banca Naţională a României, participă politicieni, psihologi şi profesori, invitaţi speciali fiind Mark Alter, de la New York University, şi Paula Hunt, expert internaţional, consultant UNICEF.
citeste totul despre: