Lanterna roşie a sănătăţii europene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu e dracul uneori atât de negru precum pare. Nici viitorul României. Ţara se modernizează văzând cu ochii. Doar sănătatea oamenilor rămâne de căruţă. Dar nu (doar) pentru că unii medici iau avantaje necuvenite...

Din prima, din salutara osândire la 20 de ani de puşcărie a unui sinistru torţionar al Securităţii, din inculparea unor dregători suspecţi, situaţi la vârful piramidei puterii, din condamnarea definitivă a altora, profund corupţi, reiese că justiţia României a demarat în forţă şi funcţionează cu adevărat. Munca reformiştilor dă, iată, roade. Chiar dacă, din când în când, mai provoacă rateuri cu urmări catastrofale, prin decizii grav eronate, de felul judecării în libertate a unor violatori impenitenţi, această justiţie a început să-şi îndeplinească misiunea de a împărţi românilor dreptatea.

DW: Lanterna roşie a sănătăţii europene

Progrese vădite se înregistrează şi în sfera politică, ba chiar şi în procesul, prin definiţie prea lent, al schimbărilor de mentalitate. S-ar putea avea impresia că, ajutată de reţelele de socializare, de viteza globalizării, parte din opinia publică se autoeducă în ritm alert, chiar şi în zonele cele mai defavorizate, mai „turcite” ale unei ţări cu regiuni până mai ieri extrem de înapoiate. În care violul e considerat delict „minor”.

Totuşi, au rămas restanţe enorme. Ele privesc administrarea unui stat insuficient restructurat, încăput pe mâna unor guvernanţi nu doar aroganţi, incompetenţi şi vulnerabili la nepotism şi alte forme de corupţie, ci şi serios atinşi de narcisism, de o lipsă maladivă, sociopată, de empatie pentru cetăţeni. Care, spre fericirea lor, sunt, după cum reiese din statistici, foarte religioşi.

Ceea ce doar profitabil le poate fi. Studii recente arată că oamenii credincioşi trăiesc  mai mult decât ateii. Care, să ne înţelegem, nu sunt per se „imorali”, cum greşit afirmă unii din militanţii celeilalte tabere, arătând cu degetul spre stingherul grup minuscul, formând un singur procent din populaţia României, al celor ce nu cred în D-zeu. În ce priveşte zdrobitoarea majoritate a celorlalţi: oare cum să facă ea faţă, altfel decât prin credinţă, avatarurilor unei existenţe într-o ţară, în care guvernul găseşte în continuare, în vistierie, zeci de milioane pentru construcţia de mega-catedrale sau mega-moschei, dar tratează sănătatea naţiunii cu o cruzime de neînţeles. Una, vecină cu iresponsabilitatea.

Or, spre a-l parafraza pe proorocul Mica, iubeşte Domnul asemenea jertfe? „Primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? / Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

Paradoxal, din pricina iresponsabilităţii guvernamentale, românii din străinătate pot avea noroc. Dacă se îmbolnăvesc în vestul Europei au şansa de a primi o îngrijire medicală adecvată. La rigoare, din partea unor medici români. Unul i-a salvat viaţa copilului unui prieten, din Germania. Altul i-a îngrijit, cu abnegaţie, mama. Pe reversul acestei medalii a competenţei şi binecuvântării e imprimată tragedia românilor ce mor cu zile, pentru că nu mai are cine să-i îngrijească. E dezastrul oamenilor rămaşi în patrie, cărora spitalele li se golesc de tineri absolvenţi ai facultăţilor de medicină. Grevate ba de lipsa de medicamente, ba de absenţa seringilor şi a rezervelor de sânge pentru transfuzii, clinicile riscă să fie închise din cauza penuriei de specialişti. Medicii îşi iau lumea în cap pe capete, cu miile anual, din cauza salariilor infecte plătite într-o ţară, în care bugetul sănătăţii e de circa 4-5 % din PIB, faţă de media, oricum insuficientă, dar aproape dublă, de aproximativ 9 procente, din ţările UE.

Am investit timp îndelungat spre a studia intenţiile ministerului român al sănătăţii pe anul în curs şi viitor. Pe site-ul său am căutat în van explicaţii pe înţelesul oricărui cetăţean, care să detalieze „strategia naţională” în domeniul sănătăţii într-un limbaj normal, iar nu de lemn. Am aflat, în schimb, de existenţa unor pompos intitulate „arii de strategii de intervenţie”, din care, vai, abia a treia se ocupă, dar din păcate jalnic, de „resursele umane”. Graţie unor note de subsol la anexele ei am dedus că lipsesc din greu anesteziştii, chirurgii, pediatrii şi alţi experţi. Şi că datele furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii au lămurit şi guvernul în legătură cu mizeria şi penuria domnind în sfera medicinei. În fine, după ore de străbătut stoic deşertul lingvistic al birocraţilor din minister, care propun tot felul de „implementări” de „politici sustenabile” şi alte struţo-cămile similare, am dat într-un târziu de cheia de boltă. Era ascunsă  în străfundurile textului sub titlul: „Implementarea unei politici sustenabile de asigurare a resurselor umane în sănătate”. Care sfârşeşte prin a admite într-un târziu că “existenţa unui personal...motivat e o condiţie esenţială...” Bravos naţiune.

Atâta doar că, întorcându-mă la buget, m-am văzut silit să constat că se prevede reducerea masivă, în anii ce vin, a fondurilor strigător la cer de puţine, alocate sănătăţii. Care s-a văzut considerabil vitregită şi la finele anului trecut. Când s-au prevăzut, cum scria Digi24, “mai puţini bani pentru medicamente compensate, mai puţini bani pentru tratarea diabetului sau a cancerului, mai puţini bani pentru medicamentele necesare seropozitivilor”. Şi-o creştere insignifiantă a lefurilor medicilor. Ceea ce nu pare însă a fi o problemă gravă pentru guvernul Ponta.

În fapt e una enormă pentru popor. E o rană, poate mortală, pentru bolnavi, fie ei cronici sau nu. Pentru familiile lor. Şi pentru ale medicilor nevoiţi să muncească, spre a-i suplini pe colegii emigraţi, câte două, trei ture la rând. Până ce unii cad din picioare la căpătâiul pacienţilor. Care ar fi avut dreptul să li se dea şansa de a fi trataţi de medici şi chirurgi valizi. Or, doar atât pare să poată „cel mai cinstit” guvern. Cel darnic cu pensia securiştilor şi lefurile demnitarilor. Din cauza lui statul român riscă să rămân îndelung fixat pe actualul său loc ruşinos de lanternă roşie a sănătăţii Europei. Ce trist. Dar oare cât îl va răbda pământul? Electoratul? Oamenii dispreţuiţi?
 

N-o fi el atât de negru. Dar nici alb ca neaua nu se va mai face...


Un articol de 
Petre M. Iancu

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite