Judeţ cu judeţ: O tânără de 26 de ani din localitatea Brezoaiele, judeţul Dâmboviţa, a fost accidentată grav ieri, pe o trecere de pietoni, de un autobuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Deveselu au anunţat că vor construi un cartier rezidenţial pentru cei 200 de soldaţi americani care vor veni în baza militară. Sătenii din Barcani, judeţul Covasna, au organizat un protest inedit în faţa Primăriei unde au adus 400 de oi, supăraţi că edilii nu rezolvă problemele comunităţii.

ALBA. Directorul suspendat al SRI Alba, Ioan Tarnu, şi subcomisarul Liviu Schiau, de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate, vor fi cercetaţi în libertate. Cei doi sunt acuzaţi că au „acoperit" activitatea unor traficanţi de utilaje.

ARAD. Un copil de 11 ani din localitatea Tisa Nouă a căzut ieri de pe acoperişul unei case, unde s-ar fi urcat ca să prindă porumbei. Băiatul a căzut de la aproape cinci metri înălţime şi a suferit numeroase leziuni, printre care un traumatism cranian şi unul cervical. Copilul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Arad.

ARGEŞ. Peste 150 de angajaţi ai Rafinăriei Arpechim din Piteşti au pichetat ieri sediul Prefecturii. Oamenii au purtat pancarte şi au fluierat timp de o oră  nemulţumiţi că statul nu se implică în salvarea rafinăriei.

BACĂU. 20 de angajaţi de la UTON Oneşti sunt de patru zile în greva foamei pentru că nu şi-au primit salariile şi bonurile de masă pentru luna aprilie. Ei protestează în numele celor 500 de angajaţi ai firmei de utilaje tehnologice şi cazane industriale.

BIHOR. Gestionara unor firme din judeţ a furat peste 165.000 de lei din banii angajatorilor. Femeia de 31 de ani este acuzată că, din 2006 până în 2010, a emis facturi, iar banii încasaţi i-a folosit în interes personal.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Zeci de părinţi au venit ieri încă de la ora 4.00 în faţa Direcţiei Municipale de Sănătate din Bistriţa pentru a prinde un loc la creşă. În acest an, în cele patru creşe sunt disponibile 151 de locuri.

BOTOŞANI. Consiliul Judeţean va cheltui 5.000 de lei pe stâlpi reflectorizanţi şi 200.000 de lei pe un asfalt experimental anti-îngheţ pe o porţiune de drum de 500 de metri, deşi şoselele din judeţ sunt pline de gropi.

BRAŞOV. Apă infestată în judeţ. Specialiştii Sistemului pentru Gospodărirea Apelor au pus pe lista neagră şapte sate şi comune. Cele mai mari probleme sunt în zonele în care există mari ferme de animale, în Hărman, Hălchiu şi Ungra.

BRĂILA. Decesul unui asistat social de la căminul de bătrâni „Sf. Nicolae" din Brăila a dus la o adevărată avalanşă de solicitări din partea bătrânilor care vor să ocupe locul rămas liber. Într-o singură zi s-au înregistrat 30 de noi cereri.

BUZĂU. Codrii Buzeştilor rămân ai Consiliului Judeţean. Teodor Năstase, un pretins urmaş al lui Preda Buzescu, a pierdut la Tribunalul Sălaj cele 63.000 de hectare de pădure din Buzău, după ce Judecătoria Pătârlagele îi dăduse câştig de cauză.

CARAŞ-SEVERIN. Primarul comunei Văliug, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, află azi dacă rămâne în arest. Curtea de Apel Timişoara va judeca recursul lui Marius Mocanu, care are mandat de arestare pentru 40 de zile.

CĂLĂRAŞI. Escroc căutat de poliţişti. Aurel Nicolae Oană (39 de ani), din Călăraşi, a înşelat zeci de firme din toată ţara şi este căutat de peste cinci ani pentru a fi încarcerat. Infractorul foloseşte acte false şi plăteşte cu CEC-uri fără acoperire.

CLUJ. Arhiepiscopul greco-catolic emerit ÎPS George Guţiu va fi înmormântat mâine la Cluj-Napoca. Înaltul prelat a decedat duminică, la vârsta de 87 de ani, în urma unui infarct.

CONSTANŢA. Peste 2,4 milioane de pliante şi broşuri vor fi distribuite în toată ţara pentru promovarea itinerariului Constanţa - Istria -  Cheile Dobrogei. Proiectul este de 850.000 de lei, bani europeni.

COVASNA. Protest cu oi la Barcani. Sătenii au adus ieri, în faţa Primăriei, 400 de oi, supăraţi că edilii nu rezolvă problemele comunităţii: starea proastă a drumurilor, lipsa podurilor, a apei şi gestionarea greşită a subvenţiilor pentru păşuni.

DÂMBOVIŢA. O tânără de 26 de ani din localitatea Brezoaiele a fost accidentată grav ieri, pe o trecere de pietoni, de un autobuz. Accidentul a avut loc chiar în faţa Primăriei din Răcari.

DOLJ. Caporal craiovean ucis în Afganistan. Cătălin Marinescu (28 de ani), de la Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab", a murit pe aceeaşi autostradă unde, joia trecută, a fost ucis şi Constantin Lixandru.

GALAŢI. Aproape 30 de  kilograme de argint au fost furate de la ArcelorMittal. Marius Munteanu (22 de ani) a demontat contactorii de forţă de la mai multe macarale şi poduri rulante. Hoţul a fost prins de jandarmi după ce a ieşit din combinat.

GIURGIU. Două camioane furate din Ungaria au fost descoperite în punctul de trecere al frontierei Giurgiu - Ruse. Vehiculele erau conduse de doi arădeni şi urmau să fie vândute în Bulgaria. Şoferii s-au ales cu dosare penale.

GORJ. Se caută ingineri pentru o companie auto din Barcelona. Sunt cinci posturi, iar cunoaşterea limbii engleze este obligatorie. Salariul este între 24.000 şi 30.000 de euro brut, pe an.

HARGHITA. Amenzi de 135.000 de lei pentru muncă la negru. Inspectorii de muncă au controlat, în perioada 2 - 9 mai, 40 de angajatori din judeţ.

HUNEDOARA. Primăria Deva a alocat 400.000 de lei pentru Festivalul „Zilele Cetăţii", care va începe la 27 mai. Festivităţile vor dura o săptămână, iar pe scenă vor urca, printre alţii, Holograf, Voltaj şi Compact.

IALOMIŢA. Doi bărbaţi din Slobozia, în vârstă de 39, respectiv 42 de ani, au murit după ce au consumat un litru de „alcool tehnic", cumpărat de la un magazin de piese auto. Ei au diluat produsul cu apă şi esenţă de rom, deşi este toxic.

IAŞI. Conducerea Maternităţii „Cuza Vodă" din Iaşi refuză cazurile grave şi bebeluşii născuţi prematuri din alte judeţe deoarece unitatea a fost clasificată în categoria a II-a. Această clasificare presupune bani mai puţini de la minister.

ILFOV. Poliţiştii au făcut ieri 25 de percheziţii în Ilfov şi în Bucureşti pentru prinderea a 30 de persoane suspectate că au adus în ţară mărfuri prin firme fantomă. Prejudiciul este de un milion de euro.

MARAMUREŞ. Primul hotel-restaurant pe şine din ţară va fi inaugurat sâmbătă  la Vişeu de Sus. Acesta va circula pe linia de mocăniţă de pe Valea Vaserului. O noapte de cazare, în condiţii de două stele, va costa 59 de lei.

MEHEDINŢI. Turiştii din Drobeta-Turnu Severin preferă vacanţele în alte ţări. Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că au înregistrat o creştere cu 25% a cererilor pentru Bulgaria, Turcia şi Grecia, unde preţurile sunt mult mai mici.

MUREŞ. Record de contracte de muncă noi. De teama amenzilor mari din noul Cod al Muncii, într-o săptămână au fost înregistrate 2.159 de contracte la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

NEAMŢ. Cristian Chilat, zis Falău, va da ochii azi cu rudele lui Gheorghiţă Mararu, interlopul pe care l-a ucis în noiembrie. Pentru primul termen de judecată al procesului, Falău nu şi-a angajat avocat.

OLT. Autorităţile din Deveselu au anunţat că vor construi un cartier rezidenţial în comună pentru cei 200 de soldaţi americani aşteptaţi în baza militară unde va funcţiona scutul antirachetă.

PRAHOVA. Doi elevi minori şi doi tineri de 18 ani fără ocupaţie au fost prinşi în Ploieşti când mergeau cu un autoturism furat. Ei sunt suspecţi în mai multe furturi de maşini pe care le foloseau pentru plimbări nocturne.

SATU MARE. Piaţa 25 Octombrie din Satu Mare, cea mai importantă din oraş, va deveni pietonală după schimbarea integral a pavajului. Lucrările sunt preconizate să se termine la 27 mai.

SĂLAJ. Peste 700 de persoane şi-au predat maşinile vechi la cele cinci centre autorizate în programul „Rabla". Toţi cei cinci colectori mai au vouchere la dispoziţie.

SIBIU. Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu va dona astăzi un ecograf de ultimă generaţie Spitalului Clinic de Urgenţă. Aparatul costă 500.000 de lei.

SUCEAVA. Sihăstria Putnei a fost prădată de hoţi. Icoana făcătoare de minuni a fost spartă, iar hoţii au furat peste un kilogram de bijuterii din aur. Poliţiştii cred că infractorii ştiau locul întrucât au evitat să apară în raza camerelor de supraveghere.

TELEORMAN. Aproape 300 de persoane s-au înghesuit ieri pentru a obţine un job din cele 85 oferite de firma care va executa lucrările la şoseaua de centură a oraşului Alexandria.

TIMIŞ. Peste 130 de studenţi au ocazia să-şi găsească un loc de muncă la prima ediţie a JobQuest, organizat la Timişoara. Angajatorii susţin că interviul este principalul criteriu de selecţie, iar cunoaşterea a cât mai multor limbi străine este un atu. Primul târg de joburi destinat exclusiv studenţilor a început ieri şi se va încheia în această seară.

TULCEA. Americanii inaugurează azi grădiniţa de la Ceamurlia de Jos. Unitatea, finanţată de Forţele Americane din Europa, a costat 250.000 de dolari şi va găzdui 25 de copii.

VASLUI. Un bărbat de 22 de ani din Stănileşti şi prietena lui din Republica Moldova sunt cercetaţi pentru că au trecut ilegal Prutul. Tânărul a vrut să o aducă pe fată în sat la el, dar ea nu avea paşaport şi au intrat înot în România.

VÂLCEA. Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Apele Române nu au mai prelungit autorizaţia de funcţionare pentru Păstrăvăria Brădişor, unică în ţară. Aceasta poluează lacul din care se alimentează cu apă potabilă oraşul Râmnicu Vâlcea.

VRANCEA. Cultura de viţă de vie, compromisă de frig. 30% din recolta de struguri a fost distrusă din cauza temperaturilor extrem de scăzute din această primăvară. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite