Sunt momente când nu mai am răbdare să construiesc argumente, să produc documente şi dovezi, să „scriu bine", să păstrez un ton civilizat, să fiu polemic cu măsură. Vreau să urlu. Să înjur. Să dau de pământ cu preopinenţii, când văd cu câtă nonşalanţă îşi etalează mârlănia, ignoranţa, aplombul, plus o nefastă eficacitate. Asist, de mai mulţi ani, la dispariţia unor superbe clădiri bucureştene şi la înlocuirea lor cu o monotonă defilare de sticlărie fadă, gândită de arhitecţi bişniţari, primari bişniţari şi bişniţari pur şi simplu. Am spus-o mai de mult, cu toată amărăciunea: nici unul din primarii Bucureştiului de după 1989 nu pare să fi iubit acest oraş. Nu-i leagă de el nici amintiri personale, nici vreo urmă de bun gust, nici vreun rest de cultură istorică. Vor doar să facă pe „gospodarii" (într-o accepţiune care i-ar califica mai curând drept administratori de bloc) şi să fie realeşi. În cel mai bun caz, au mici idei „haioase" pentru distracţia nătângă a populaţiei. În rest, sunt specialişti în demolări. După celebritatea planetară a demolărilor lui Ceauşescu, am fi meritat un minim răgaz. Am fi putut redescoperi farmecul Bucureştilor, savurând ce a mai rămas din carnea lui macerată de bestialitatea eternei reconstrucţii. N-am avut noroc. Oraşul e victima unui desant de derbedei ignari, care îşi fac mendrele în măruntaiele lui, ca şi cum l-ar fi moştenit din familie. S-ar zice că sloganul acestor indivizi periculoşi e „Jos Bucureştiul!".

Eram dispus să fac un minim credit dlui Sorin Oprescu. Era, orişicât, profesor universitar, era bucureştean, se retrăsese din PSD de dragul „independenţei" politice şi se zvonise că fusese, pe la spitalele pe care le condusese, un „manager" plauzibil. Subtonul golănesc, vag barbar, al modului său de a articula mi se părea o posibilă garanţie de francheţe. M-am înşelat. (A câta oară!?). Exprimarea golănească e chiar golănească. Dl. Oprescu îşi închipuie, probabil, că are haz, că îmbină fin „mişto"-ul cu stilul „macho": băiat de băiat! E sigur de el, şmecher, încăpăţânat. Şi cu totul străin de oraşul pe care îl administrează. Cât despre „independenţa" lui, ea s-a verificat din plin când a apărut ca „invitat de onoare" la congresul partidului „România Mare". Cu onoarea astfel „reperată", primarul s-a pus pe treabă. Ultima lui ispravă e marele proiect al axei Nord-Sud, care se va împlini, ilegal, pe ruinele a 13 monumente istorice şi a 73 de clădiri de patrimoniu. Au dispărut, sau vor dispărea, în curând, locuri de un pitoresc inconfundabil din zona Buzeşti-Griviţei-Berzei până la intersecţia cu Ştirbei Vodă. Va dispărea Hala Matache, va dispărea un întreg district al memoriei bucureştene. Primarul de sector nu zice nimic, Ministerul Culturii nu zice nimic, Academia Română nu zice nimic, Guvernul nu zice nimic, preşedintele nu zice nimic. Patriotismul autohton rămâne, ca de obicei, o risipă de vorbe la reuniuni de partid şi de şpriţuri. Îl sărbătorim pe Eminescu şi demolăm casa memorială în care se întâlnea, lângă gară, cu Veronica Micle. Încălcăm viril convenţii internaţionale şi legi locale, „modernizăm" în draci, mutăm Balcanii lângă Singapore. Avem un primar hotărât. Nu văd, deocamdată, decât o singură soluţie: să-i deturnăm atenţia. Aflu, de pe net, că există un joc online, intitulat „Demolări". Jocul e prezentat eventualilor clienţi ca „joc logic" şi le propune să-şi ia drept misiune distrugerea de clădiri. „Noi îţi punem la dispoziţie dinamita" - scrie în prospect. Jocul în sine mi se pare sinistru. Dar măcar e online. Sorin Oprescu îl joacă, cu aerul lui şugubăţ, de-adevăratelea, pe nervii noştri.