James Gilmore, liderul Partidului Republican, a demisionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seful Partidului Republican american, actualul guvernator de Virginia, James Gilmore, si-a anuntat, vineri, demisia din fruntea partidului presedintelui George W. Bush, caruia ii comunicase in ajun

Seful Partidului Republican american, actualul guvernator de Virginia, James Gilmore, si-a anuntat, vineri, demisia din fruntea partidului presedintelui George W. Bush, caruia ii comunicase in ajun decizia sa. Gilmore, care fusese instalat de Bush in postul de presedinte al Comitetului National Republican, in urma cu un an, si-a justificat demisia declarand, intr-un comunicat, ca doreste sa acorde mai mult timp familiei sale. Purtatorul de cuvant al Casei Albe, Ari Fleischer, a dezmintit ca plecarea lui Gilmore a fost ceruta de Casa Alba, cu mai putin de 12 luni inaintea viitoarelor alegeri legislative partiale. Potrivit ziarului "The Washington Post", relatiile dintre Casa Alba si guvernatorul Gilmore au devenit deosebit de tensionate in ultimele luni. Gilmore a fost ales guvernator de Virginia in 1997, avand un mandat de patru ani. Chiar daca acest stat invecinat capitalei federale este un bastion conservator, omul de afaceri democrat Mark Warner a fost desemnat, la inceputul lunii, pentru a-i urma in functie lui Gilmore.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite