INTERVIU De ce trei sferturi din români au probleme cu dinţii. Stomatolog: „Cei mai mulţi pacienţi ajung în cabinet cu durere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa prevenţiei, lipsa banilor şi lipsa de informare fac ca pacienţii români să ajungă la medicul dentist abia în momentul în care simt durere iar tratamentul aplicat de specialist este unul costisitor şi de lungă durată. Alimentaţia joacă şi ea un rol important şi influenţează într-o mare măsură starea danturii, explică medicul Alexandra Săvulescu într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”.

Cele mai recente statistici arată că trei sferturi din români au probleme dentare, cariile fiind cea mai frecventă afecţiune. Patru din zece persoane prezintă placă dentară bacteriană iar trei din zece au respiraţie urât mirositoare şi dinţi sensibili. „Din păcate, cei mai mulţi dintre pacienţi ajung în cabinetul de medicină dentară cu durere, ceea ce înseamnă că deja ajung în stadiul în care trebuie să rezolve o problemă şi nu mai au cum să o prevină”, atrage atenţia stomatologul.

Adevărul: Care sunt cele mai frecvente probleme de sănătate orală pe care le întâlniţi la pacienţi?

Doctorul Alexandra Săvulescu: Cariile sunt cele mai frecvente probleme cu care se prezintă pacienţii în cabinetul de medicină dentară. De multe ori există şi afecţiuni ale gingiei, gingivită, care netratată evoluează spre boală parodontală ce duce la pierderea dinţilor. Practic, cariile apar din cauza unui cumul de factori: bacteriile de la nivelul cavităţii orale, igienă precară, aportul scăzut de fluor şi fumatul.

În ce măsură influenţează alimentaţia de zi cu zi starea danturii? 

Într-o foarte mare măsură. Alimentele care se lipesc de dinţi şi cele cu un conţinut mare de carbohidraţi sunt cele mai periculoase pentru sănătatea dentară. Printre aceste alimente se numără zahărul, mierea, gemul, ciocolată, băuturile răcoritoare cu zahăr, îngheţată, bomboanele, chips-urile şi chiar pâinea. Toate îşi pot pune amprenta asupra sănătăţii dentare. 

În ce stadiu ajung pacienţii la stomatolog?

Din păcate, cei mai mulţi dintre pacienţi ajung în cabinetul de medicină dentară cu durere, ceea ce înseamnă că deja ajung în stadiul în care trebuie să rezolve o problemă şi nu mai au cum să o prevină. Iar durerea poate ascunde o mulţime de cauze, multe din acestea cu efecte devastatoare asupra danturii. Am remarcat că tot mai mulţi tineri trec pragul cabinetului de medicină dentară, cu durere. Se prezintă târziu la medic fie din lipsa timpului, a banilor sau pur şi simplu din ignoranţă. Consecinţa este că se ajunge, de cele mai multe ori, la tratamente foarte complexe şi costisitoare. Prin urmare, cea mai bună măsură împotriva apariţiei durerii este prevenţia. E mai bine să previi decât să tratezi. Unii pacienţi nu conştientizează faptul că tratarea în stadiu incipient a unei probleme dentare înseamnă mai puţine vizite la cabinet şi costuri mai reduse.

Aţi remarcat diferenţe în ceea ce-i priveşte pe pacienţii care provin de la sate şi cei de la oraş?

Da. Pacienţii din mediul rural au o igienă mai precară, schimbă periuţă de dinţi foarte rar şi din acest motiv se prezintă cu probleme grave la stomolog. La toate acestea se adaugă şi lipsa de informare a acestora şi accesul mai dificil la programele de prevenţie. Însă toţi pacienţii care vin la clinică noastră beneficiază de consultaţie şi plan de tratament gratuite. 

Cum comentaţi faptul că românii schimbă rar periuţa de dinţi şi nu se spală corespunzător?

Consecinţele sunt devastatoare pentru sănătatea orală. Este esenţial să schimbăm periuţă de dinţi la cel puţin trei luni sau chiar mai devreme, dacă prezintă semne de deteriorare. Putem folosi şi periuţa electrică şi pe cea normală. Important este să se realizeze periajul de trei ori pe zi, să dureze între 3-5 minute, să spălăm toate feţele dinţilor şi să facem mişcări verticale. 

În ce măsură prescrieţi antibiotice în practica curentă? 

Tratamentul sistemic cu antibiotic este necesar dacă starea generală a pacientului este alterată (febra) sau pacientul prezintă alte afecţiuni generale asociate sau are imunitatea compromisă. Tratamentul cu antibiotic nu este necesar în absolut toate afectările pulpare. Decizia aparţine medicului stomatolog în funcţie de formă clinică de afectare pulpară.  Cert este că pacienţii ar trebui să administreze antibioticele doar cu prescripţie medicală, iar medicul dentist trebuie să le prescrie doar atunci când într-adevăr este necesar.

Practic, cum putem preveni afecţiunile bucale?

Afecţiunile orodentare pot fi prevenite printr-o profilaxie riguroasă. De pildă, controlul stomatologic de două ori pe an este foarte important pentru depistarea în stadii incipiente a unor eventuale afecţiuni ale dinţilor sau ale ţesutului de susţinere. De asemenea, detartrajul şi periajul profesional sunt recomandate o dată la 6 luni, la fel şi sigilarea şanţurilor şi fosetelor şi aplicaţiile locale de fluor. Ca medic, este esenţial să instruieşti pacientul astfel încât să aibă o igienă corectă cu ajutorul periuţei şi pastei de dinţi, apei de gură, aţei dentare şi a duşului bucal. În realitate, însă, sunt foarte puţini pacienţii conştiioncioşi care vin la şase luni pentru profilaxie la stomatolog.

Dar care sunt semnele care arată că există o problemă dentară şi care să îl determine pe pacient să meargă la stomatolog?

La stomatolog trebuie mers din şase în şase luni. Dacă în intervalul acesta de şase luni apare sensibiliatea dentară, sângerări ale gingiilor, respiraţie urât mirositoare, ulcerele orale, coloristică diferită sau gust metalic pacietul trebuie să se prezinte imediat într-un cabinet de medicină dentară. De asemenea, orice femeie gravidă trebuie să consulte imediat un stomatolog pentru a se asigura că va beneficia de o îngrijire dentară adecvată în timpul sarcinii.

Care este situaţia în cazul copiilor? Statisticile arată că şi aceştia au carii încă de mici.

Din păcate, la fel ca adulţii, şi copiii ajung în cabinet cu durere, când ei ar trebui aduşi de mici pentru a li se face prevenţie. Practic, un părinte ar trebui să aducă un copil la stomatolog imediat după erupţia primului dinte. Totuşi dacă nu se întâmplă acest lucru imediat după erupţia primului dinte e recomandat că sugarul să fie consultat de un stomatolog înainte de împlinirea vârstei de un an. Iar pentru asta e important că părintele să pregătească micuţul pentru această vizită şi să îi explice ce urmează să i se întâmple în cabinet. 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite