Informare meteo de precipitaţii mixte şi depunere de polei pentru întreaga ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis o nouă informare meteorologică, valabilă pe 6 ianuarie, între orele 04.00 - 22.00, interval în care vor fi cădea precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului.

Acestea se vor extinde treptat dinspre partea de sud-vest a teritoriului, cuprinzând cea mai mare parte a ţării.

Concret, spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri (5/6 ianuarie), depunerile de polei se vor semnala local în Oltenia, sudul Banatului şi sud-vestul Munteniei, iar în prima parte a zilei de miercuri, 6 ianuarie, poleiul se va forma şi în restul Munteniei (inclusiv zona Municipiului Bucureşti) şi pe arii restrânse în Dobrogea.

„După-amiaza şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (6/7 ianuarie) poleiul va fi prezent local şi temporar, mai ales în regiunile din jumătatea de nord a ţării”, se arată în informarea meteo.

Totodată, meteorologii anunţă că în noaptea de miercuri spre joi vor predomina ninsorile, în special în nord-est şi în zona de munte, în timp ce în sud-est va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă important.

De altfel, marţi este în vigoare un Cod galben de precipitaţii mixte şi polei în judeţele Constanţa şi Tulcea, valabil între orele 09.25 - 14.00.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite