Pentru amenajari interioare, specialistii recomanda geamurile sintetice, care prezinta urmatoarele avantaje fata de geamurile obisnuite din sticla: sunt elastice, usoare si nu se sparg cu una, cu doua. Sunt si usor de prelucrat, putand fi taiate sau indoite la dimensiunea dorita, cu ustensile care se gasesc in orice gospodarie. Cand un astfel de geam se sparge, cioburile lui nu taie, ceea este deosebit de important in familiile cu copii. Nu in ultimul rand, geamurile sintetice sunt aspectuoase si costa mai putin ca sticla asemanatoare din comert. Se pot folosi oriunde in casa: pentru balustrade decorative de scari, parti componente de mobilier (in cazul mobilierului suspendat de bucatarie, greutatea mica a placilor de geam sintetic este un atu), pereti divizori pentru cazi de baie si cabine de dus, panouri pentru usi glisante, paravane luminoase, geam pentru tablouri etc. Desi nu se recomanda folosirea lor la exterior fiindca expunerea la soare determina, in timp, deteriorarea si fragilizarea suprafetei transparente, sunt destule persoane care le folosesc drept balustrade la balcoanele neinsorite. Se pot folosi si drept ecrane pentru ferestre sau abajururi pentru iluminari indirecte. In Bucuresti, se importa astfel de geamuri din Italia. Placile, de 0,5 metri latime, 1 m lungime si grosime de 2,5 cm, sau cu dimensiunile 1m/2m/2,5 cm, transparente sau mate, lucioase sau cu modele tip geam grivrat, opalescente sau fumurii, se gasesc de cumparat in hipermarketurile de specialitate, pretul fiind de 9 Euro/mp. Geamul sintetic este format din material sintetic termoplastic, si poate fi modelat cu ajutorul caldurii. Pentru indoire, de exemplu, se recomanda incalzirea panourilor pe amandoua laturile cu un aparat cu aer cald (uscator de par), pastrand o distanta de cel putin 15 cm. Taierea placilor se face cu fierastraul sau cu cutterul. Acesta din urma se trece de-a lungul suprafetei de taiat, care se indoaie apoi cu putere. Gaurirea se face cu bormasina, lipirea se face cu adezivi din comert. Se recomanda montarea placilor in profil de rama, cu desenul modelului pe verticala, astfel incat materialul sa nu sufere tensiuni in cazul unor oscilatii mari de temperatura. Daca este nevoie sa se efectueze gauri in material, ele se fac mai mari cu circa 2-3 mm decat diametrul surubului; iar acestea din urma nu se strang la maximum. Pentru mai multa siguranta, se poate face impermeabilizare cu silicon. Geamul se intretine cu costuri minime - se spala cu apa calduta, cu un burete sau o carpa moale, evitandu-se produsele abrazive.