Fără pavăză

Teoretic, Adrian Năstase are dreptate. Practic, noua reglementare a fost dictată de statistici.

În acest sfârşit de vară plin de evenimente foarte sexy din punct de vedere jurnalistic, a trecut aproape necomentat un episod ceva mai arid, dar crucial. După Camera Deputaţilor, şi Senatul a aprobat ca excepţiile de neconstituţionalitate să nu mai poată fi motiv de suspendare a proceselor până la pronunţarea Curţii Constituţionale.

Cu un curaj nebun, Adrian Năstase decretează: „Aceasta lege va rămâne o pată pe obrazul ministrului Predoiu şi pe obrazul parlamentarilor care au votat-o". Teoretic, Năstase are dreptate: există posibilitatea ca, măcar o dată - şi tot ar fi grav -, cineva să fie pedepsit pe baza unui articol de lege ce abia după aceea ar urma să fie declarat neconstituţional.

Practic însă, noua reglementare a fost dictată de statistici. Doar 1 la sută dintre cele peste 8.000 de excepţii examinate de Curte s-au dovedit a fi întemeiate, ceea ce înseamnă că restul de 99 la sută dintre dosare, multe cu "rechini graşi", au fost tergiversate inutil. Cine urmăreşte deciziile Curţii Constituţionale poate observa că, din ce în ce mai des, judecătorii nu mai scriu în detaliu motivaţia prin care resping o excepţie, ci doar invocă decizii anterioare. Asta ce înseamnă? Că avocaţii, deşi cunosc - sau pot afla - că unele articole de lege au mai fost rezolvate de Curte, continuă să ridice excepţii, ştiind că judecătorii din instanţele ordinare sunt obligaţi să suspende procesul până la soluţionarea chestiunilor de ordin constituţional. Şi acest comportament abuziv al avocaţilor nu putea fi sancţionat nicicum.

Noile reguli curmă aceste practici şi sunt un compromis rezonabil impus de statistici. Tot statisticile ne dau şi o speranţă: e de presupus că prevederile legale care vizează principalele drepturi ale omului vor fi fost suficient de mult scrutate în cadrul miilor de excepţii ridicate până acum, astfel încât în noile condiţii să nu ajungem la nedreptăţi grave şi iremediabile.

Abuzul avocaţilor are un preţ pe care încă nu l-am plătit integral. Compromisul rezonabil de care vorbeam mai sus este valabil în cazul unei legislaţii stabile şi bine rodate. Pe noi însă ne aşteaptă implementarea unei noi legislaţii penale şi civile. Acum ar fi fost nevoie, mai mult ca oricând, de o solidă pavăză constituţională împotriva eventualelor erori din viitoarele Coduri. Să mulţumim avocaţilor şi clienţilor lor că, prin practicile din ultimii ani, ne-au văduvit, tocmai acum, de această pavăză. Abia din această perspectivă Adrian Năstase are dreptate nu doar teoretic, ci şi practic.

Şi totuşi, Adrian Năstase ar trebui să fie printre ultimii care critică noile reguli. Nu pot uita că cel puţin o dată a folosit în mod cu totul aiuritor arma excepţiei de neconstituţionalitate. El a atacat prevederea care spunea că dosarele celor care au fost miniştri nu mai au nevoie de aviz de la Cotroceni pentru a se putea începe urmărirea penală. Or, Năstase ce făcea? Cerea reintroducerea unui aviz pe care să-l dea tocmai cel care îi era principal adversar politic. A mai câştigat timp, nimic altceva - dar poate că pentru el şi pentru ceilalţi de anvergura sa tocmai timpul este ceea ce contează.