25 DE ANI DE CAPITALISM Falimentul Caritas. Schema care a arătat gradul de prostie şi de hoţie al românilor

În 1994, visul frumos al îmbogăţirii fără muncă s-a spulberat pentru milioane de români. Caritas a însemnat primul mare sistem de escrocare a populaţiei. A fost, însă, numai începutul.

În prima jumătate a anului 1993, Caritas devenise atât de popular încât ziarele publicau ştiri despre găşti de copii care se jucau de-a Caritasul prin scările de bloc, investind banii de buzunar şi restul de la pâine. La televiziunea publică, Mihai Tatulici populariza Caritasul la „Veniţi cu noi pe programul 2“, iar ziarele scriau şi de bine, şi de rău, dar scriau zilnic despre „Minunea de la Cluj“. Discotecile de pe litoral erau pline de îmbogăţiţi peste noapte la Caritas. Se aduceau maşini din Germania, preţul apartamentelor din Cluj-Napoca sărea în aer, iar despre „creierul Caritasului“, Ioan Stoica, se vorbea ca despre un mare filantrop, comparabil cu George Soros.

Apogeul fenomenului a fost în iulie 1993, lună în care peste un milion de oameni au depus bani la Caritas! Toţi aveau în minte un singur gând: „Dă, Doamne, să se termine după ce apuc eu să iau banii!“. După ce ieri am prezentat ascensiunea fulminantă a acestui joc piramidal care promitea înmulţirea banilor de opt ori, azi scriem despre prăbuşirea şi efectele sociale ale primei ţepe naţionale.

„Nu cerceta aceste legi!“

16 octombrie 1993 este data la care Caritas amână pentru prima oară plăţile, invocând o încurcătură în borderouri. Dominoul dezastrului începe să se pună în mişcare. Cei 1.600 de salariaţi ai lui Stoica se plâng de întârzierea salariilor. Stoica dă vina pe presă: „În zilele în care presa nu mă calomniază, depunerile la Caritas sunt mai mari“. Însă, în paginile ziarului „Mesagerul transilvan“, listele cu câştigători sunt tot mai mici. Stoica replică în faţa unui stadion plin cu deponenţi că a făcut 40.000 de milionari în Cluj şi va mai face. Apoi zboară la Petroşani ca să deschidă o filială Caritas pentru minerii lui Miron Cozma. La întrebarea tot mai insistentă „Cum funcţionează schema lui secretă?“, Ioan Stoica se menţine enigmatic şi poetic: „Nu cerceta aceste legi, că eşti nebun de le-nţelegi!“.

Mulţi îl cred pe cuvânt şi continuă să joace. Dar venirea iernii face imposibilă frenezia din vară când oamenii dormeau pe străzi, la coadă la Caritas. La finalul anului 1993, Ioan Stoica le promite românilor: „Dumnezeu nu doreşte căderea Caritasului. Începând din luna ianuarie vor apărea noutăţi frumoase“.

Mâhnit, aproape distrus

Ianuarie 1994 vine însă cu o veste-bombă, sau o minciună pentru a camufla iminenţa dezastrului: „plăţile câştigătorilor se suspendă întrucât casieria Caritasului a fost spartă de câţiva hoţi, paguba ridicându-se la circa 95 de milioane de lei“.

Un zvon se răspândeşte cu înfrigurare în Cluj-Napoca: „Caritasul se gată!“. La Bucureşti, Senatul ia în discuţie modificarea Codului Penal pentru interzicerea jocurilor de tip Caritas. Amendamentul este respins cu 39 de voturi pentru şi 59 împotrivă. Corneliu Vadim Tudor (senator PRM) s-a opus, motivând că interzicerea jocurilor piramidale ar da naştere unei revolte populare.

Totuşi, printr-un ordin al Prefecturii Bucureşti, Caritasul este interzis în Capitală şi în judeţul Ilfov. În semn de protest, Ioan Stoica opreşte din nou plăţile şi anunţă că vrea să intre în greva foamei, împreună cu 90% din angajaţii săi. „Sunt mâhnit, aproape distrus de aceste lucruri care se petrec cu firma Caritas de o lună de zile“, spune Stoica în ziarul de casă al Caritasului, „Mesagerul transilvan“.

„Foarte curând după Caritas se va plânge“

În primăvara anului 1994 devenea tot mai clar că „minunea de la Cluj“ se sfârşise. Păgubiţii oscilau în a găsi vinovaţi pentru banii pierduţi: ba că Guvernul e de vină, ba că Stoica e un escroc. În orice caz, liniştea ţării era în pericol: depuseseră la Caritas minerii lui Miron Cozma, ţiganii împăratului Iulian, muncitorii din sindicate. Pe scurt, în mai 1994 Caritasul avea în registre sute de mii de depunători – oameni care giraseră cu locuinţele ca să se împrumute de bani pentru Caritas.

Toţi aceşti păgubiţi se puteau grupa rapid pentru proteste cu mare potenţial de violenţă. Era principala îngrijorare a Serviciului Român de Informaţii, care într-un raport despre Caritas citat de „Evenimentul zilei“ arăta: „stoparea activităţii acestei societăţi nu se poate face brusc, ci treptat prin: limitarea sumelor depuse de aceeaşi persoană, prelungirea perioadei de ridicare a câştigurilor, micşorarea gradată a câştigurilor (de la 8 ori, la 5 ori, la 3 ori)“.

La 16 aprilie 1994, Ioan Stoica vorbea pentru prima dată despre posibila închidere a Caritasului. „Dacă se vrea ca circuitul să fie oprit, atunci ar fi normal să apară o lege în acest sens. Eu vă declar că sunt în măsură să închid circuitul în chip cât mai benefic pentru oameni. Pierderea libertăţii mele nu va rezolva absolut nimic“, spunea Stoica, încheind cu un aforism: „Curând, foarte curând, după Caritas se va plânge“.

Atunci s-a strigat „Huo!“

19 mai 1994 este „data decesului“ Caritas. În acea zi a apărut în „Mesagerul transilvan“ articolul semnat de însuşi Ioan Stoica intitulat: „Caritas se închide“. Stoica spunea că toţi românii vor primi înapoi banii depuşi: „Lucrarea aceasta este deosebit de grea şi îmi este greu să apreciez când se va termina“. Presa vremii susţinea că Ioan Stoica a scris articolul de adio plângând.

Plângând de ciudă, păgubiţii fac demonstraţii de protest în marile oraşe ale ţării. De deasupra României se aude un „huo“ general, urmat de imnul oficial al românilor bătuţi de soartă în aceşti 25 de ani: „Hoţii, hoţii!“. La Craiova, demonstranţii leagă cu sârmă uşile Prefecturii: „Cerem judecarea lui Ioan Stoica şi a guvernanţilor şi parlamentarilor care au jefuit oamenii săraci“. Poliţiştii îşi fac însă meseria şi ţin protestele în frâu. Ziarele scriu despre bătăile încasate de păgubiţi, bărbaţi năuciţi de loviturile dureroase aplicate peste testicule. Umiliţi de autorităţi, greviştii foamei care dormeau în centrul Clujului au fost protejaţi de bişniţarii din zonă: „Stăm aici lângă voi. Nu se atinge nimeni cât timp sunteţi cu noi“. Aşa era România. La 24 august 1994, Ioan Stoica a fost arestat pentru înşelăciune în dauna avutului obştesc şi adus la Bucureşti cu o cursă de linie Tarom.

Nu doresc să fiu crezut de nimeni, dar închiderea circuitului va însemna pentru mine o dărâmare sufletească, o lovitură cumplită, spulberarea unui adevăr în care am crezut şi mai cred până la finele vieţii mele. Ioan Stoica, patronul Caritas

Epilog

Câteva aspecte trebuie punctate pentru a completa tabloul de hoţie şi prostie din România anilor ’90:

1. Sub ştirea despre reţinerea lui Ioan Stoica, ziarul „Mesagerul transilvan“ anunţa că la Cluj s-a deschis un nou joc piramidal, numit „Driada“. Era la 500 de metri distanţă de sediul Caritas. S-a format imediat coadă la „Driada“, o coadă care s-a întins până la întrepătrundere cu grupul celor care făceau greva foamei ca să-şi primească înapoi banii depuşi la Caritas. „Dacă statul are pretenţie să avem încredere în loz în plic, în ăsta de ce să nu avem? Am păţit-o la Caritas, dar riscăm şi acum, că nu ne ajungem cu pensia“, declara o femeie păgubită la Caritas. În numai două săptămâni avea să devină şi păgubită la „Driada“.

2. La Botoşani, cei care depuseseră la Caritas s-au grupat într-o asociaţie a păgubiţilor, condusă de Gheorghe Alexa, directorul Teatrului de Revistă din Botoşani. Acesta a strâns cotizaţii în valoare de 3 milioane de lei,  sumă despre care a spus că e nevoie pentru cheltuielile de judecată cu Ioan Stoica. Alexa şi-a însuşit cele 3 milioane şi le-a răspuns sfidător botoşănenilor care i-au
cerut socoteală: „Nu vă interesează pe ce am cheltuit eu banii!“.

3. La 20 august 1994, PUNR, partidul care a susţinut cu multă determinare Caritasul, a intrat la guvernare alături de executivul PDSR condus de Nicolae Văcăroiu. A fost o rapidă spălare pe mâini de escrocheria de la Cluj. După ce PUNR-iştii se afişaseră cu Ioan Stoica la inaugurări de filiale, Ioan Gavra, vicepreşedintele PUNR, declara cu cinism: „Prin impozitele pe care le-a perceput la jocurile de tip Caritas, Guvernul a impozitat prostia şi naivitatea românilor“.

4. Imediat după apusul Caritasului, ziarele centrale anunţau cu litere de-o şchioapă: „O apariţie mult-aşteptată în România. Primul Fond Mutual va proteja economiile populaţiei. Depozitarul acestui fond este Banca Dacia Felix, iar administratorul este SAFI“. Se turna astfel fundaţia unui nou sistem de escrocare a populaţiei, prin metode ceva mai sofisticate.

Ioan Stoica

- S-a născut la 20.01.1940 la Şoarş (judeţul Braşov)
- Educaţie: a absolvit Şcoala Medie Financiară
- Profesia: contabil
- În 1973 a fost condamnat pentru delapidare, fals şi abuz în serviciu. A ispăşit o condamnare de 10 luni de închisoare.
- Înainte de Revoluţie a petrecut o scurtă perioadă de timp în Italia, unde, conform propriilor declaraţii, s-a deplasat pentru a-şi trata soţia de cancer. Susţine că acolo a aflat de aşa-numitele scheme Ponzi (jocuri de întrajutorare).
- La 4 martie 1992 a înfiinţat, alături de Florea Ioan Dorel, S.R.L-ul Caritas – o societate cu 100.000 de lei în cont. După câteva săptămâni, partenerul său s-a retras, iar Stoica şi-a mutat cartierul general la Cluj. Caritas şi-a declarat falimentul la 14 august 1994.
- La 24 august 1994, Ioan Stoica a fost arestat pentru înşelăciune în dauna avutului obştesc. A fost condamnat în 1995 la 7 ani de închisoare pentru fraudă, dar, după două apeluri pedeapsa i-a fost redusă la un an şi jumătate. A fost eliberat la 14 iunie 1996.
- Ioan Stoica are astăzi 75 de ani şi este divorţat. Trăieşte în Braşov şi, după ce a fost eliberat din închisoare, a refuzat orice contact cu presa.

400.000 de români au pierdut bani la jocurile piramidale în perioada 1992-1994

Harta jocurilor piramidale din România

Caritasul a fost cel mai mare, dar nu singurul joc de întrajutorare din România postcomunistă.

La Focşani, jocul denumit Gerald (după numele iniţiatorului Corneliu Gerald Gorduna) a avut un istoric asemănător Caritasului. Avea sediul într-un spaţiu care inspira încredere – clădirea BCR Focşani, listele câştigătorilor erau anunţate în ziarul Prefecturii Vrancea, iar autorităţile locale şi presa au susţinut public jocul. Gorduna avea 24 de ani, în 1993, când a demarat escrocheria „Gerald“. După ce jocul său a lăsat zeci de mii de păgubiţi, Gorduna a fost arestat pentru evaziune şi a petrecut câteva luni după gratii. A fost eliberat pe cauţiune în 1994. Jocul Gerald a creat un prejudiciu de 25 de miliarde de lei.

La Constanţa, Neculai Saimanov, patronul jocului „Procent Caritas“, a dispărut din ţară, fiind dat în urmărire generală.

La Piteşti, Megacaritasul a sucit minţile argeşenilor. Promitea că după 100 de zile va restitui deponenţilor o sumă de 25 de ori mai mare. Peste 12.000 de persoane au fost păgubite de o sumă totală de 753 de milioane de lei. Dumitru Bădoi, unul dintre patronii Megacaritasului, a declarat în momentul în care a fost arestat că beneficiarii jocului au fost oameni din administraţia locală (printre ei şi primarul Piteşitului Tudor Pendiuc), ofiţeri SRI, poliţişti, procurori şi judecători.De altfel, al doilea om din conducerea Megacaritasului era Tiberiu Iordache, fost judecător. Acesta a scăpat de răspunderea penală fugind în America. Nu înainte de a umple două genţi de voiaj cu 100 de milioane de lei. Bădoi a făcut doi ani de puşcărie.

În Bucureşti, cel mai renumit joc de întrajutorare a fost Mondoprosper. Înfiinţat în 1992 de Gheorghe Popilean, Mondoprosperul promitea dobânzi de 210% pe an. În timp ce păgubiţii de la Caritas făceau greva foamei, Popilean a mers la Cluj şi i-a încurajat, promiţându-le că le va da el banii pierduţi la Caritas. După falimentul Mondoprosper, Popilean a rămas cu 1,8 milioane de dolari, 1,5 milioane de forinţi şi aproape 500.000 de lei. A fost condamnat la 3 ani de închisoare, însă a fost eliberat după un an.

La Petroşani s-a deschis, la 23 iulie 1993, jocul „Vitalis“, joc identic cu Caritasul. Singurul avantaj în plus îl reprezenta clauza accidentelor de muncă. În ziarul „Zori noi“, se arată că „Angajaţii Regiei Autonome a Huilei care decedează în accidente de muncă (Doamne fereşte!) vor primi plata pentru banii depuşi prin familie, în termen de 48 de ore“. Tot în acea perioadă a apărut şi „Caritasul cu BMW-uri“: cetăţenii primeau plicuri în care erau anunţaţi că au câştigat o maşină BMW şi erau rugaţi să trimită 250 de dolari reprezentând transportul maşinii până în România.

CITIŢI MÂINE ÎN „ADEVĂRUL“: Complicitatea Serviciului Român de Informaţii în afacerea Caritas