Eşec regretabil

Fotbalul nostru gâfâie la periferia Europei. Un campionat mediocru şi ticăloşit nu-l poate decât altera.

Un exemplu grăitor înaintea eşecului de la Stuttgart l-a oferit partida cu cântec dintre Astra şi Dinamo, în care Colţescu, un fluieraş promiţător cândva, a prestat un arbitraj parşiv, favorizându-i pe alb-roşii.

A doua zi, campioana noastră avea să fie umilită de o formaţie prăbuşită în Bundesliga, clătinată prin subteranele clasamentului. Jocul superior al gazdelor a rimat cu cadrul întâlnirii.

O echipă artificială ca Unirea, îndeobşte fără spectatori, mângâiată de un patron enigmatic şi de vânturile Bărăganului a evoluat într-un decor fastuos, pe un gazon de vis, sub privirile unor spectatori civilizaţi. Nu întâmplător, suporterii noştri, cei 46 de români, abia lepădaseră lopeţile şi mistriile ca nişte pălmaşi ce erau, în slujba nemţilor, lucrând la amenajarea pistei ce îmbrăţişează terenul.

Cum s-ar spune, amărâţi pe gazon, susţinuţă de pe margine de alţi amărâţi prefigurându-se diferenţa dintre două ţări. Ironia soartei a vrut ca prima lovitură de măciucă în cocoaşa oaspeţilor s-o dea un mercenar conştiincios, un conaţional dedulcit la trai bun. E vorba de Marica.

Jenantă, în concluzie, escapada unirii la Stuttgart, unde ar fi fost datoare cu un meci egal pentru a continua în Liga Campionilor. De obicei exploziv şi revendicativ, Dan Petrescu devenise un miel trezit dintr-un vis frumos. La sfârşit, Lehmann îl îmbrăţişa pe Arlauskis cu un zâmbet compătimitor.