EBA - nuntă de vis cu huiduieli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu şi-a condus fiica la altar în huiduielile unor protestatari
Traian Băsescu şi-a condus fiica la altar în huiduielile unor protestatari

Protestele de la nunta Elenei Băsescu şi unele „urări“ adresate miresei arată câtă ură există printre cei care cer în stradă demisia preşedintelui Traian Băsescu.

Peste 800 de persoane au participat sâmbătă la nunta Elenei Băsescu, mezina preşedintelui Traian Băsescu. Bucuria din familia Băsescu a fost pentru „veşnicii" protestatari din Piaţa Universităţii un prilej pentru a-l huidui pe preşedinte, de la numai câţiva metri distanţă, şi de a-i cere demisia.

Ceremoniile de la Primăria Sectorului 2 şi de la biserica Sf. Spiridon cel Nou au fost bruiate de câteva zeci de persoane care constituie „nucleul dur", adică nelipsit, de la protestele organizate din ianuarie încoace.

Polemică de internauţi

„Felix şi-a trimis oamenii să strice şi o cununie civilă. Să te mai miri că omul ăsta şi-a turnat rudele la Securitate şi şi-a băgat propria fiică paravan pentru operaţiuni ilegale?", a acuzat Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidenţial, pe pagina sa de Facebook.

Dan Voiculescu a răspuns pe blog: „Aud că Sebastian Lăzăroiu susţine că eu am organizat proteste la un eveniment monden. Când cineva minte într-un asemenea mod este dat în judecată. În justiţie răspund doar cei care au discernământ, iar această calitate elementară îi lipseşte cu desăvârşire domnului Sebastian Lăzăroiu, care, deşi a ajuns la vârsta maturităţii, s-a rătăcit într-un univers paralel în care o caută mereu pe Albă ca Zapada, dar îşi găseşte, invariabil, doar propriii pitici".

„Casă de piatră în cimitir"

În stradă, lucrurile au stat mai rău decât ce s-a văzut sâmbătă la televizor. Printre protestatari au existat indivizi care nu s-au jenat să le ureze mirilor cavou, în loc de casă de piatră.

Vineri seara, în timpul transmisiunii în direct de la Palatul Cotroceni („plimbarea" în coloană a senatorului liberal Ioan Ghişe), Antena 3 a lăsat mai mult timp pe ecran o imagine în care se lăfăia o pancartă pe scria: „EBA, îţi dorim casă de piatră în cimitir".

Niciunul dintre cei prezenţi nu a arătat vreun disconfort la vederea pancartei respective, deşi mesaje de o asemenea agresivitate nu
s-au mai văzut din 1990, de la pncarta „Moarte intelectualilor", afişată de muncitorii veniţi să-i disperseze cu forţa pe cei care manifestau împotriva lui Ion Iliescu.

„Indivizi primitivi"

Bogdan Lucaciu, psiholog clinician, spune că „urarea" respectivă are valoare de blestem pentru cei care o afişează: „Sunt indivizi primitivi pentru care «jos» sau «moarte» au valoare de blestem, iar în blestem nu există grade de violenţă, aşa încât toate sunt echivalente".

Este adevărat, spune Lucaciu, în ultimul timp se constată o creştere a agresivităţii, o radicalizare, „pentru că a existat un referendum provocat, iar cei care l-au provocat se bucură că populaţia le continuă opera". „Nu o să-l vedem pe Ponta strigând aşa ceva, o fac pentru el ceilalţi, cei ieşiţi în stradă. Iar ei se simt încurajaţi şi îndreptăţiţi de referendum", explică Bogdan Lucaciu.

Situaţii gen „Ori noi, ori ei"

În istoria recentă au mai existat sloganuri foarte asemănătoare în decembrie 1989. Pe 21 decembrie, oamenii adunaţi în Piaţa Universităţii au scandat „Ceauşescu/Anul nou/Îl vei face în cavou". Între cele două situaţii există o diferenţă care demonstrează radicalizarea fără precedent. Astfel de sloganuri apar atunci când situaţia este limită, iar conflictul, „pe viaţă şi pe moarte".

În decembrie 1989, demonstranţii care scandau aşa ceva ştiau că se află într-un moment fără întoarcere: „Era ceva de genul «ori noi, ori ne împuşcă mâine, vin cei răi, Armata, Securitatea»", spune Bogdan Lucaciu.

Acum, însă, protestatarii care poartă aceste pancarte extrem de violente sunt departe de a-şi risca viaţa. Dimpotrivă, atitudinea lor, spune Lucaciu, vine din faptul că „se simt pe cai mari", fac parte din majoritatea de 7,5 milioane şi de aici agresivitatea lor. 

Fără amenzi

Jandarmeria nu a dat nicio amendă, întrucât nu au existat incidente, nu s-a tulburat liniştea publică, iar protestul a fost spontan şi de scurtă durată. „Nu cunosc să fi fost încălcată vreo prevedere legală", spune Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite