Drumul spre moarte măsoară 62 de metri

După încheierea procesului, patru paraşutişti i-au condus pe Nicolae şi Elena Ceauşescu spre peretele Corpului de Gardă, unde aveau să fie executaţi. Luni, 25 decembrie 1989. La ora 14.48, soţii Ceauşescu sunt scoşi din sala judecăţii sumare. Două minute mai târziu, ajung la zid şi sunt ciuruiţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

CITIŢI ŞI:

Glonţul din coloană nu i-a afectat verticalitatea

25 decembrie 1989, ora 14.40. Tribunalul Militar Extraordinar tocmai a pronunţat sentinţa: Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena vor fi executaţi. Misiunea de suprimare le-a fost încredinţată, de generalul Victor Atanasie Stănculescu, la trei dintre cei opt paraşutişti aduşi de la Boteni.

Căpitanul Ionel Boeru (31 de ani), plutonierul Dorin Cârlan (27 de ani) şi sergentul-major Octavian Gheorghiu (25 de ani) i-au dus pe inculpaţi spre locul execuţiei. La zidul Corpului de Gardă, loc stabilit de generalul Stănculescu şi de comandantul UM 01417, colonelul Andrei Kemenici, înainte de începerea procesului.

„Să mă ierte Dumnezeu că n-am putut să-i apăr!"

Înainte ca judecătorii să se pronunţe, în sală tensiunea era în creştere. Cei din interior, presaţi de telefoanele de la Bucureşti, aveau tot interesul ca totul să se termine cât mai repede. Tensiune era şi pe hol. Paraşutiştii care păzeau sala de judecată trăgeau cu ochiul prin uşa întredeschisă.

Plutonierul Dorin Cârlan: „În acest răstimp a ieşit din sala completului unul dintre avocaţi. Şi-a aprins o ţigară Kent. Apoi îşi face cruce şi zice: «Să mă ierte Dumnezeu că n-am putut să-i apăr!... Nu ştiu ce-am avut... De fapt, nici nu vor să fie apăraţi... I-am acuzat şi eu, dar nu se putea altfel. Să nu recunoşti nimic?! Să respingi totul!?». Termină ţigara şi îi dau eu un «Carpaţi». Îl savurează şi pe acela, după care intră în sală".

În scurt timp, completul de judecată a dat sentinţa, iar paraşutiştii urmau să-şi intre în atribuţii. La uşa sălii în care au fost judecaţi Ceauşeştii au stat permanent plutonierul Dorin Cârlan şi sergentul-major Octavian Gheorghiu. Alături de Ionel Boeru, singurul paraşutist din sală, cei doi formau plutonul de execuţie.

Spaimele paraşutiştilor

Octombrie 2009: căpitanul Ionel Boeru lângă locul execuţiei

Când procesul era apropae gata, iar completul delibera, Ionel Boeru începuse să-şi facă probleme. Îşi punea singur întrebări, în gând. Timp de mai bine de o oră, cât a durat procesul, şeful paraşutiştilor a transpirat continuu. De emoţie, dar şi din cauza căldurii. Stătea lângă sobă.

Căpitanul Boeru îşi aminteşte frământările de atunci: „Eu, săracul de mine, mă perpeleam tot, mă frământam cumplit. Cum îi voi duce la zid? Se vor opune oare?... Cum vor reacţiona cei doi însoţitori ai mei? Dar militarii din curtea cazărmii? Dar locatarii sau persoanele ascunse prin blocurile din împrejurimi?... Voi fi în stare să trag? Dacă mi se va bloca automatul?... Dacă sunt pregătite alte variante, alte manevre, în interiorul sau în afara unităţii?... Dacă completul de judecată îi va achita? În acest caz, eu ce voi face?... Că ordinul primit... sau n-am înţeles eu bine ordinul? Să se fi referit generalul doar la încercarea de salvare în forţă a celor doi?..."

În acelaşi timp, pe hol, un alt paraşutist cooptat în plutonul de execuţie, plutonierul Dorin Cârlan, era răvăşit şi el de ceea ce avea să urmeze. „Mi-era frică, mă temeam că nu mă voi stăpâni şi voi face cine ştie ce gest necugetat. La starea de nerăbdare exaltată contribuia şi atmosfera tensionată, de nesiguranţă şi suspiciune, existentă în hol. Noi, cei opt paraşutişti, ne cunoşteam între noi, dar mai erau ceilalţi militari din unitate, necunoscuţi nouă. Iar noi, necunoscuţi lor. Cu toţii aveam armele în mâini, cu piedica trasă şi cu cartuş pe ţeavă".

„De ce nu ne-aţi împuşcat înainte?"

În timp ce completul de judecată delibera într-o încăpere de lângă sala procesului, soţii Ceauşescu au început să discute, în şoaptă, între ei. Căpitanul Ionel Boeru s-a apropiat de cei doi şi a auzit dialogurile.

„Când au rămas singuri, el i-a spus Elenei: «Tot iarna, în 1936, am fost arestat, pe aceste meleaguri, pentru activitate revoluţionară... Atunci am fost condamnat, după ce procesul a fost mutat la Braşov... Şi acum, tot revoluţionar...»".

Ceauşescu se referă la arestarea din ianuarie 1936, dintr-o casă conspirativă din Ulmi, localitate de lângă Târgovişte. În iunie 1936, tribunalul din Braşov l-a condamnat la doi ani şi şase luni. Aşa a ajuns, la 18 ani, în închisoarea Doftana, celebra „academie a comuniştilor ilegalişti".

Căpitanul Boeru rememorează clipele crâncene din 25 decembrie 1989: „Ceauşescu a îmbărbătat-o pe Elena şi i-a dat de înţeles că ar mai fi o şansă. După ce le-a fost citită sentinţa, ea a luat medicamentele pe care le ţinea în pungă, injecţiile lui cu insulină, şi le-a trântit pe masă: «Păi, astea de ce ­le-aţi mai adus, dacă tot ne împuşcaţi?». El a primit sentinţa cu indignare. S-a ridicat în picioare, revoltat: «De ce nu ­ne-aţi împuşcat înainte? Că puteaţi s-o faceţi şi fără mascarada asta de proces!». Generalul Stănculescu a dat ordin să iasă toţi din sală şi să rămân doar eu cu ei doi. Ceauşeştii şuşoteau, nu am mai reţinut ce-şi spuneau".

Ceauşeştii totuşi se lamentau, nu voiau să creadă că au primit această condamnare.
Dorin Cârlan
paraşutist

„Luaţi-i, legaţi-i şi la zid cu ei!"

După ieşirea din sală a completului de judecată, paraşutiştii aveau oarecari reţineri. Lucrurile au fost tranşate scurt de Victor Atanasie Stănculescu. Plutonierul Dorin Cârlan nu va uita niciodată ordinul dat direct de general.

„Completul deliberase. Ceauşeştii stăteau acolo, era o discuţie mai liberă. Ei totuşi se lamentau, nu voiau să creadă că au primit această condamnare. A venit maiorul Mugurel Florescu şi i-a întrebat dacă au ceva conturi prin străinătate. Atunci, domnul general Stănculescu a luat o magistrală poziţie de drepţi şi, cu glas baritonal, cu o comandă impetuoasă, de general al Armatei Române, a spus: «Vă ordon, luaţi-i, legaţi-i şi la zid cu ei!»". Ordinul a fost dat de faţă cu condamnaţii, de la trei-patru metri distanţă de ei!

Căpitanul Ionel Boeru era cel care trebuia să-i coordoneze pe ceilalţi paraşutişti. După ieşirea din sală a completului de judecată şi a echipei venite de la Bucureşti, în preajma Ceauşeştilor se mai găsea un personaj: colonelul Gheorghe Ştefan de la Direcţia de Informaţii Militare. Era cel care în noaptea precedentă, de 24 spre 25 decembrie, la ora 3.30, adusese la Târgovişte plicul ce conţinea fiolele cu insulină. Acum revenise, în echipa generalului Stănculescu, să recupereze plicul adus 12 ore mai devreme. Plicul se găsea în mâna Elenei Ceauşescu.

Colonelul Ştefan începuse să se precipite. Era nerăbdător să intre în posesia plicului. Pentru asta, îi voia pe Ceauşeşti legaţi la mâini cât mai repede. Căpitanul Boeru îşi aminteşte: „Primul a venit locotenent-colonelul Gheorghe Ştefan şi mi-a spus că trebuie să-i iau pe rând pe fiecare şi să-i împuşc.

Unul câte unul. Dar ăştia doi, Ceauşeştii, se împotriveau, erau foarte supăraţi. «Nu aşa! Noi vrem să murim împreună. Am luptat împreună, murim împreună!», spunea Elelena Ceauşescu. Eu i-am zis lui Ştefan: «Tovarăşu' colonel, vedeţi că e ultima lor dorinţă... Vedeţi afară, cu cine vorbiţi, şi spuneţi-le că vor să moară împreună». A ieşit şi apoi a venit cu ordinul: «Da, îi iei pe-amândoi»".

„Îmi rupeţi mâna, mă, copii!"

Căpitanul Boeru şi-a aşteptat colegii cu sfoara pentru a-i lega la mâini pe cei doi dictatori. „Au venit militarii care i-au legat, respectiv subofiţerii mei, dar sforile nu erau aduse de noi. Sforile erau de-aicea, din unitate. Era sfoară de-aia urâtă, de cânepă. Noi, dacă veneam cu sfori, veneam cu bandă... şi era mult mai bună decât sfoara aia a lor".

Când militarii i-au legat pe cei doi, Elena Ceauşescu a început să se zbată. „Ce e asta, copile? Ce vrei să faci cu sfoara asta? Nu-mi lega mâinile! Te rog, nu-mi lega mâinile! Nu mă legaţi! Nu e voie să ne legaţi. Nu ne legaţi, măi! Ruşine! V-am crescut ca o mamă. Staţi la un loc, mă! Ce aţă e asta? Îmi rupeţi mâna. Daţi-mi drumu' la mână! Ce e asta?".

Ceauşescu a plâns

Marcat de pregătirile pentru execuţie, comandantul UM 01417, colonelul Andrei Kemenici, „gazda" Ceauşeştilor din ultimele trei zile, a încercat să evite contactul vizual cu cei doi dictatori. El a descris scena în cartea lui Viorel Domenico, „Ceauşescu la Târgovişte".

„Cel mai greu moment pe care l-am trăit în această perioadă l-a constituit clipa în care i-am văzut pe paraşutişti cum se chinuiesc să-i lege-n sfori pe soţii Ceauşescu. Elena cerea îndurare. Se împotrivea chiar. Nicolae Ceauşescu nu s-a opus. A acceptat inclusiv această umilinţă. Însă plângea. Îi şiroia lacrimile pe obraz. Şi suspina. În acel moment, când l-am văzut suferind sincer şi profund, m-am retras, m-am ascuns de ochii şi de privirile lui. Mi-era ruşine, o imensă ruşine. Nicolae Ceauşescu nu s-a opus tratamentului ce i se pregătise. Niciun moment, nici măcar pe drumul spre zidul de execuţie. Plângea doar... şi lacrimile alea ale lui mă sfâşiau, mă dureau cumplit".

Operaţiunea „Recuperaţi fiolele!"

În timp ce era legată la mâini, Elena Ceauşescu şi-a lăsat pe una dintre mese poşeta şi plicul cu insulină. Colonelul Gheorghe Ştefan nu putea rata momentul. De mult pândea clipa asta. A luat plicul şi dus a fost! Să ne amintim: cei câţiva ofiţeri care comandau UM 01417 Târgovişte, în frunte cu colonelul Kemenici, refuzaseră o vreme să-i dea fiolele lui Ceauşescu, de teamă să nu fie otrăvit.

Apoi, la insistenţele telefonice ale generalului Stănculescu, i le dăduseră. Dar nici Ceauşescu nu se grăbise să-şi injecteze insulină, chiar dacă se apropia de pragul comei diabetice. Nici măcar faptul că recunoscuse pe fiole inscripţia „Made in Ireland" („Sunt alea bune, originale", a comentat el) nu i-a alungat teama că în fiole ar putea fi o substanţă letală.

„Încă o trădare naţională!"

Andrei Kemenici (pe atunci colonel, acum general în rezervă) îşi aminteşte şi secvenţa în care Ceauşescu a dat cu ochii de generalul Stănculescu, în drum spre zidul execuţiei. „La ieşirea din Comandament, Nicolae Ceauşescu era în faţă, flancat de doi paraşutişti, iar în spate, la circa un metru, tot la fel era condusă spre zid Elena Ceauşescu.

Când a dat cu ochii de Stănculescu, aflat afară, lângă scări, ea a întrebat într-un fel ambiguu, viclean: «Nicule, în România se împuşcă oameni?». Eu eram lângă general, iar întrebarea fusese pusă atât de provocator, încât mă aşteptam ca acesta să răspundă. Dar a intervenit Nicolae Ceauşescu, care, săgetându-l cu privirea pe generalul Stănculescu, a răspuns: «Încă o trădare naţională!»".

Drumul spre zidul morţii

Paraşutiştii de la Boteni au simţit de aproape trăirile Ceauşeştilor. Îi conduceau spre zid. Căpitanul Ionel Boeru şi sergentul-major Octavian Gheorghiu îl duceau pe Nicolae Ceauşescu. În spatele lor, plutonierul Dorin Cârlan şi sergentul-major Teodor Gheorghe o duceau - mai mult o târau - pe Elena Ceauşescu.

Plutonierul Dorin Cârlan: „Mă aflam la un metru în spatele lui Ceauşescu. Când a văzut că mergem spre zid, şi-a dat seama că nu mai are nicio şansă. A realizat că, de fapt, nu a fost un circ sau o comedie, şi că de aici începe altceva. S-a uitat aşa, spre mine, spre noi... şi am rămas cu imaginea aceea de... era ceva de genul „moartea căprioarei". Apoi i-a dat o lacrimă, chiar mai multe, şi-a-nceput să spună: «Moarte trădătorilor!». Colegii l-au întors cu faţa înainte. Dar el a continuat să strige: «Moarte trădătorilor! Trăiască Republica Socialistă România, liberă şi independentă! Moartea mă va răzbuna!». Ceva de genul ăsta. Şi-a-nceput să cânte un fragment din Internaţionala: „Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii / Voi osândiţi la foame..." N-a mai apucat să zică «sus», că l-am trimis sus".

Drumul spre zidul morţii măsoară exact 62 de metri: 15 de la sala de judecată până la uşa de ieşire din Comandament, apoi 47 prin curtea interioară, de la uşă la zid. Au fost ultimii 62 de metri parcurşi de Ceauşeşti. El se apropia de 72 de ani, ea - de 74, chiar dacă propaganda o întinerise cu trei ani.

Târgovişte, 25 decembrie 1989

Ora 13.00 - aterizarea celor două elicoptere în cazarma UM 01417 Târgovişte
Ora 13.10 - vizita medicală
Ora 13.20 - începe procesul
Ora 14.30 - se încheie procesul, urmează deliberarea
Ora 14.40 - este citită sentinţa
Ora 14.48 - Ceauşeştii sunt scoşi din sală
Ora 14.50 - Ceauşeştii sunt executaţi
Ora 15.00 - decolarea elicopterelor spre Bucureşti






CITEŞTE  POVEŞTI IMPRESIONANTE ALE CELOR CARE AU MURIT ÎN TIMIŞOARA, ÎN DECEMBRIE 1989:

DECEMBRIE '89: Studentul ucis în casă de glonţul ricoşat din umărul tatălui său


REVOLUŢIE: Prăpădul făcut de armată în Calea Girocului pentru tancurile blocate de manifestanţi


DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa

CAMPANIE: Masacrul de pe Podul Decebal, din 17 decembrie `89, văzut după 20 de ani de libertate

REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA

Decembrie 89. Asasinate în Spitalul Judeţean din Timişoara

Decembrie '89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani

DECEMBRIE `89 Măcelul căpitanului Căşeriu: Militarii au tras în plin cu muniţie de război

Decembrie '89. Tânăr erou, împuşcat în cap la Timişoara de un „terorist” lunetist

DECEMBRIE '89. Ucigaşul din Piaţa Libertăţii făcea pariuri că îşi nimereşte ţinta

DECEMBRIE '89. Manifestanţii ucişi după ce s-au refugiat în casa scărilor

DECEMBRIE '89. Şi-a pierdut iubita şi piciorul stâng


citeste totul despre: