Dreptatea femeilor bătute umblă cu capul spart

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a fost condamnată anul trecut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-un caz de violenţă asupra unei femei. În hotărârea din 23 mai 2017, în speţa Bălşan contra României, CEDO a stabilit că au fost încălcate articolul 3 din Convenţia Europeană, privind interzicerea tratamentului inuman şi degradant, şi articolul 14, privind interzicerea discriminării.

Autorităţile din România nu doar că nu au reacţionat în acord cu gravitatea actelor de violenţă care se repetau, chiar au acuzat victima că a provocat agresorul. CEDO a stabilit că statul român a eşuat în a o proteja pe Angelica Bălşan de violenţă domestică. „Autorităţile nu au înţeles exact cât de serioasă şi de extinsă este problema violenţei domestice în România şi acţiunile lor au demonstrat o atitudine discriminatorie faţă de petentă pentru că este femeie“, se arată în hotărârea Curţii. CEDO subliniază că victimele violenţei domestice sunt vulnerabile şi că statul trebuie să se implice activ în protejarea lor. În hotărârea Curţii se specifică negru pe alb că statul nu i-a oferit femeii protecţie adecvată faţă de actele repetate de violenţă exercitate de soţ prin modul în care s-a raportat la plângerile victimei. Aici este hotărârea.

O lună mai târziu, 68 de deputaţi şi senatori depun un proiect în care statul acceptă o bătaie, nu două 

În luna septembrie, 68 de deputaţi şi senatori, 37 PSD, 4 PNL, 8 USR, 19 UDMR, depun o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Ca orice om de bună credinţă te poţi gândi aşa: ce bine, s-au unit politicienii de la aproape toate partidele parlamentare şi depun un proiect ca să regleze cadrul legislativ în aşa fel încât să îl facă mai ferm şi să transmită, în sfârşit, că statul român nu (mai) tolerează actele de violenţă în ograda sa. Dacă luăm în calcul şi hotărârea CEDO, e limpede că parlamentarii au înţeles gravitatea violenţei, că fenomenul este unul extins şi serios şi că trebuie să arate că statul se implică activ în protejarea victimelor. Ei, aş! Nici gând. Aveţi puţintică răbdare să vedeţi Evul Mediu reloaded.

Cercetarea penală încetează când părţile se împacă prima dată. Cu alte cuvinte, cei care susţin proiectul spun că statul este de acord să afle oficial că eşti bătută măr, dar abia după ce este notificat a doua oară va lua în serios actele de violenţă şi merge mai departe cu urmărirea penală.

Dacă facem un pas în trecut, vedem că Pravila lui Vasile Lupu (1646) şi cea a lui Matei Basarab (1652) susţineau că bărbatul avea voie să îşi bată soţia „cu blindeaţe“, doar „cu pumnul sau cu palma“, „cît de mult şi cît de des“. Bărbatul nu răspundea decât atunci când o bătea „cu toiagul“, mai ales dacă „se va sfărma lemnul, sau să facă cu dînsul rane să meargă sîngele, sau cînd o va lovi cu lemnul în obraz sau în cap“. Tot Pravilele spun „nu se chiama bărbatul vrăjmaş muerii sale de o va bate numai o dată“.  

Vedem noi cum acest „o dată“ este un fel de „mantră“ a legislaţiei care reglementează violenţa asupra femeilor. Acum, „normativele de bătaie“ sunt „adaptate“ cu stângăcie juridică şi morală vremurilor pe care le trăim. Cei 68 de senatori şi deputaţi spun că „împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală doar în cazul primei sesizări sau plângeri penale de către victimă sau orice altă persoană care constată actul de violenţă“. Aici este toată odiseea propunerii în Senatul României.

Cercetarea penală încetează când părţile se împacă prima dată. Cu alte cuvinte, cei care susţin proiectul spun că statul este de acord să afle oficial că eşti bătută măr, dar abia după ce este notificat a doua oară va lua în serios actele de violenţă şi merge mai departe cu urmărirea penală. Desigur că nu este vorba doar despre violenţă fizică întrucât cadrul legal acoperă variate tipuri de violenţă: psihologică, socială, economică, sexuală ş.a. În actualul Cod penal, articolele 158 şi 159 prevăd deja că retragerea plângerii şi împăcarea înlătură răspunderea penală.

Propunerea celor 68 de senatori şi deputaţi a parcurs drumul de la foarte rău la rău. Când poate să fie şi bine este ceea ce ne întrebăm mulţi

Iniţiativa menţine un context deschis la recidivă, deşi statul are obligaţia de a proteja drepturile persoanelor, dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică. De ce să exonerezi un agresor de la răspundere penală în cazurile de violenţă în familie? Cei care lucrează cu femei victime ale violenţei ştiu că asupra acestora se exercită multă presiune să îşi retragă plângerea. Alegerea lor nu este, aşadar, liberă de constrângeri. Ele trebuie să îşi retragă plângerea pentru binele familiei, al copiilor, de ruşine, de teamă, fiindcă..., pentru că... Bine ar fi să se întrebe şi semnatarii proiectului ce fel de „alegere“ este aceasta? Aici este un interviu cu Andrea Csép, iniţiatoarea proiectului.

Oare când vor înceta cei care decid legislativ soarta victimelor violenţei în familie să se mai îmbete cu apă rece? Când vor înceta să se mai mintă singuri că victima a depus plângere la primul act de violenţă, nu după repetate astfel de experienţe aşa cum spun datele din teren? Când vor înceta să mai ridice eterna întrebare care neagă realitatea: „n-ar fi bine pentru copii să trăiască într-o atmosferă echilibrată“, aşa cum face doamna deputat Csep? Sigur că e bine pentru un copil să trăiască într-un mediu echilibrat, este însă acela un astfel de mediu?

Dacă demnitatea persoanei este inalienabilă, de ce demnitatea unei femei poate fi alienată la prima bătaie?

În Expunerea de motive nu sunt argumente care să explice de ce se doreşte menţinerea în legislaţie a acestui „prima dată“ sau „numai o dată“ cum ziceau textele medievale. Nu îmi e clar de ce să tolereze statul violenţa asupra femeilor. Poate că vreun alt Ninel Peia va depune un proiect în care să spună că statul trebuie să accepte violenţa de două ori. Ninel Peia este deputatul care a propus Legea „Inocenţa copilăriei“ ca nu care cumva elevii să afle în şcoală niscaiva noţiuni de educaţie de sănătatea reproducerii. Profesorii care le comunică elevilor lor astfel de informaţii fără acordul scris al părinţilor sau tutorilor pot să meargă direct la penitenciar.

Cunoşteam de anul trecut  această iniţiativă. O noutate este că încă nu a fost retrasă, ba chiar acum a trecut tacit de Senat şi merge în Camera Deputaţilor care este camera decizională. Pe mine m-a pus serios pe gânduri acest proiect şi mi-au venit în minte întrebări de factură morală. Când anume are o femeie valoare personală? Proiectul ne spune că o femeie are valoare personală începând cu a doua bătaie şi că valoarea personală a unei femei este relaţională, nu individuală. Valoarea personală a unei femei este judecată în continuare prin raportare la altcineva din familie. Dacă demnitatea persoanei este inalienabilă, de ce demnitatea unei femei poate fi alienată la prima bătaie? Statul nu protejează demnitatea persoanei din prima? Acestea sunt întrebări cărora ar face bine să le răspundă cei care susţin proiectul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite