UPDATE Pacienţi: „Dozele de imunoglobulină sunt încă în depozitele Unifarm”. Ministerul Sănătăţii: „A fost necesară o nouă metodologie de preţ”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dozele de imunoglobulină care au fost aduse prin intermediul Unifarm în ţară sunt încă în depozite şi nu au ajuns la pacienţi. Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, spune că va face verificări şi că a primit abia în această dimineaţă o informare în acest sens.

UPDATE Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a menţionat că o parte din cantitatea ajunsă în ţară în urmă cu două săptămâni a fost distribuită în spitale pentru tratamentul cazurilor grave, în baza unor avize de însoţire a mărfii.

„Deoarece calculul preţurilor pentru medicamentele achiziţionate astfel nu se încadrează în prevederile legale în vigoare, a fost necesară elaborarea unei noi metodologii de preţ”, a arătat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.

„Astfel, pentru medicamentele achiziţionate de Compania Unifarm în temeiul Ordonanţei nr 19/2018, pentru îndeplinirea serviciului public de interes economic general, a fost elaborat un Ordin de ministru, care va fi publicat în Monitorul Oficial astăzi, 16 aprilie 2018. Ca urmare a aprobarii Ordinului de preţuri, unităţile sanitare au declanşat procedurile de achiziţie directă, urmând ca în termen de 24 de ore de la finalizarea procedurii Compania  Unifarm să le transmită cantităţile de imunoglobulină solicitate”, notează Ministerul Sănătăţii. 

UPDATE Potrivit Hotnews.ro, asociaţiile de pacienţi susţin că dozele nu au ajuns încă la bolnavi. Ei nu au primit încă explicaţii referitoare la motivele pentru care distribuţia dozelor întârzie.

„Am adus 1.000 de doze de imunoglobulină în ţară, pentru cei cu imunodeficienţe primare care nu răspund la Pentaglobin (un alt tip de imunoglobulină, n.red.). Din Pentaglobin mai avem pe stoc aproximativ 4.000 de doze. Alte 3.800 de unităţi urmează să intre în ţară sâmbătă”, a declarat directorul Unifarm pentru „Adevărul” pe 28 martie 2018.

Potrivit acestuia, toată cantitatea de imunoglobulină care va fi adusă în ţară până la sfârşitul anului, prin achiziţie directă, nu prin mecanismul de protecţie civilă care a fost activat de Ministerul Sănătăţii în urmă cu puţin timp, va fi asigurată cu bani de la bugetul de stat, după ce Guvernul a făcut o suplimentare a bugetului Unifarm pe 2018. 

„Până la sfârşitul anului aducem 150 de kilograme de imunoglobulină, adică 30.000 de fiole”, a completat oficialul. 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite