Îmi aduc bine aminte cînd am citit prima oară în cărţile Vechiului Testament cum poporul evreu a ales să treacă de la forma de guvernare a judecătorilor la cea a regilor. A vrut să fie asemenea „popoarelor din jur". Nimic divin.

Însă cînd e doliu respectăm doliul celor care sînt în suferinţă şi au astfel de convingeri.

Pentru că doliul e despre solidaritate cu cel în necaz, e despre împăcare, e despre iertare, e despre pomană pentru cel amărît.

Doliul e un soi de lecţie a celui mort pentru cei vii: ne învaţă să ne împăcăm, să iertăm, să ne solidarizăm, să redistribuim. Doliul ne reînvaţă să trăim împreună indiferent de rang şi opiniile pe care le avem.

Doliul e momentul acela ritualic în care ni se aminteşte că indiferent cine sîntem, ce rang şi averi avem sîntem de fapt egali (nu identici).

Doliul e ritualul care dizolvă lucrurile despre care credem că sînt importante şi le scoate în faţă pe cele cu adevărat importante pe care le neglijăm în viaţa reală.

Pomana este un ritual foarte important: cel mort dăruieşte celor vii lucrurile de care nu va mai avea nevoie niciodată. E ultima formă de solidaritate. Păcat că cei vii nu înţeleg asta.

Să ne imaginăm pentru o clipă un doliu social şi politic ceva mai lung...