Dinţi versus Papioane: Istoria recentă a dinţilor la români privită din perspectiva pieţei şi a statului

Îmi scrie un amic plecat din ţară dar care citeşte cu atenţie presa: „După lecturarea (pe jumătate doar că mi-a venit greaţă şi e totuşi dimineaţa de week-end) ultimului jet de ură venit de la primul intelectual al ţării, am căzut pe gînduri pentru cîteva minute. Totuşi, genul ăsta de oameni sunt mai periculoşi decît orice politician made in Romania, indiferent că-i PSD, PNL sau UDMR. Ăia ştiu una şi bună. Bani şi putere. Nu se bagă la altceva.”

Indignarea amicului cumva exagerată mă face curios. Citesc textul „România gurilor ştirbe” al domnului Liiceanu şi mă minunez: cît de rupt de realitate poate fi un intelectual şi ce ură îl mînă să facă astfel de afirmaţii lipsite de o minimă compasiune? „Mărturisesc că de la o vârstă fragedă am căpătat o sensibilitate ieşită din comun în faţa gurilor fără dinţi, a acestor mici hăuri care se deschideau în mijlocul feţei, devenind sigla unei declasări umane. De unde le venea gurilor ştirbe această incredibilă forţă de avarie? Cum de transformau ele în două clipe un om într-o hidoasă epavă umană?”

Nu voi comenta ceva ce nu e de comentat şi care e un „banal rasism social” cum ar spune Hannah Arendt, ci voi da nişte date simple pe care le-am prezentat recent poate citeşte şi domnul Liiceanu şi cei care mai noi predică „eugenia socială”.
____

Textul şi datele de mai jos sînt de acum 2 ani. Nu cred că s-au scimbat prea multe. Am văzut că iar se discută despre dinţi: România celor cu dinţi sănătoţi şi România celor fără dinţi.

Să nu uităm că stomatologia este singurul segment medical 100% privat, deci „eficient” din care s-a retras aproape în totalitate statul: exact ceea ce visează „lumea bună”. Visul ni s-a îndeplinit dar realitatea arată trist. Conform teoriei „pieţei libere şi dereglementate”, „mîna invizibilă” ar trebui nu doar să ne scoată, ci şi să ne pună dinţii. Măcar cei din faţă.

Cum stăm? Ce spune realitatea? Se pare că piaţa liberă şi retragearea statului din acest domeniu au făcut ca doar 5% din locuitorii acestei ţări să mai aibă acces la medicul stomatolog. O fi avînd legătură cu structura veniturilor salariale? Reamintesc: 44% dintre angajaţii români au venituri sub 1.000 de lei net pe lună; 70% dintre salariaţii din România câştigă sub 1.700 de lei lună şi doar 5% iau peste 4.000 de lei net pe lună. 
 _____

(Am scris în decembrie 2014)

Să privim o simplă înşiruire de fapte:

• 95% dintre români nu merg la dentist (2014). Casa de Asigurări nu a mai dat bani stomatologilor din aprilie 2013

• Doar 5% dintre români merg la dentist, spun specialiştii. Oamenii refuză să se ducă la stomatolog pentru că serviciile medicale sunt prea scumpe. Statul nu mai decontează aceste servicii de un an şi trei luni.

• În ţări precum Germania, Belgia, Franţa sau Croaţia, statul suportă între 70 şi 80% din valoarea tratamentelor. Anual, în aceste ţări, se cheltuie 75 de miliarde de euro la fiecare 500 de milioane de locuitori pentru sănătatea oro-dentară, mai mult decât pentru programele de cancer.

• 8 din 10 români au probleme cu dinţii şi mai mult de jumătate dintre ei nu au mai trecut pe la stomatolog de mai bine de un an (2012).

• Afecţiunile stomatologice sunt în creştere în ultimii zece ani, astfel încât prevalenţa la copii a ajuns la 90 la sută. Sunt în creştere cariile dentare şi complicaţiile acestora, cazurile de mediastenite şi septicemie. 62 la sută se confruntă cu dureri dentare, 21 la sută au dinţii scoşi din cauza afecţiunilor care au dat complicaţii, iar alte 21 la sută au dezvoltat traumatisme dentare şi a regiunii maxilo-faciale.

• În mediul rural, cabinetele medicale de stomatologie lipsesc cu desăvârşire. Medicii stomatologici fug de sate pentru că oamenii sunt săraci şi ei nu-şi pot scoate investiţia pentru un cabinet medical. Fata din Bistriţa, diagnosticată greşit cu oreion, deşi avea o infecţie puternică la dinţi, nu a fost văzută de un stomatolog, pentru că în localitatea în care stă nu există niciun cabinet. Astfel de situaţii sunt în toate judeţele ţării. În Mehedinţi spre exemplu, în cele 61 de comune nu există decât 6 cabinete medicale.

• Un total de 73 dintre cele 81 de comune ale judeţului Vaslui nu au cabinete stomatologice, 52 de comune nu au farmacii sau oficii, existând şi o criză a medicilor de familie, exodul medicilor tineri în străinãtate şi condiţiile de viaţă şi de lucru puţin atractive din mediul rural ducând la acest deficit.

• În România, accesul copiilor din familiile sărace, de şomeri sau de la ţară la stomatolog e restricţionat din cauza lipsei finanţării de la stat. Un preşcolar, dacă a avut ghinionul să se nască dintr-o familie cu venituri reduse sau de şomeri, nu are acces la stomatolog.

NB: pentru un moment imaginaţi-vă că acest fenomen se poate întîmpla şi în alte sectoare medicale.