Din nou despre „discursul urii” – câteva întrebări în jurul raportului ActiveWatch

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chesterton there are those

Câteva întrebări cu privire la Raportul anual cu privire la discursul intolerant şi instigator la ură dat publicităţii în această săptămână de organizaţia ActiveWatch.

- Văd în raport discursul islamofob trecut, ca de obicei, pe lista „discursului urii”. Dar nu văd pe nicăieri că ar fi trecut şi discursul creştinofob la această categorie. La nivelul Uniunii Europene, de exemplu, există un site care monitorizează creştinofobia (link aici). Iată câteva exemple recente de pe acest site – atacuri şi persecuţii petrecute în inima Europei. Un preot a fost atacat pe 11 mai în timpul slujbei în Lombardia; Google a interzis pe 9 mai toate reclamele legate de referendumul pentru legalizarea avortului din Irlanda, oprind astfel dezbaterea democratică privind referendumul; o biserică din Suedia a fost vandalizată cu inscripţia „JIHAD” pe 7 mai; cinci biserici au fost vandalizate în mod repetat în Bamberg, fiind distruse statui ale unor sfinţi şi un crucifix de lemn – pagubele depăşesc 20.000 de euro.

- Şi, dacă tot vorbim despre discursul islamofob, cum rămâne cu faptul că auzim aproape în fiecare zi ştiri despre terorişti islamici care comit atentate la cuţit, camionetă şi centură cu exploziv – inclusiv în bisericile creştine? Peste 215 de milioane de creştini sunt persecutaţi pentru credinţa lor în întreaga lume, conform unui raport Open Doors. Iar un raport semnat de ACN International trage un semnal şi mai clar de alarmă: creştinismul este cea mai persecutată religie a lumii – persecuţia creştinilor şi genocidul împotriva creştinilor sunt mai rele decât oricând în istorie. Cauza numărul unu a persecuţiilor este răspândirea islamismului radical, conform ambelor rapoarte. Protestatarii creştini, pe de altă parte, ce fac? Protestează cu icoane şi tropare la paradele gay – şi atunci sunt bruscaţi de poliţie, cum am văzut zilele trecute la Chişinău (link aici). Dar, sigur, să fii creştin e mult mai periculos decât să fii islamist, şi de aceea astfel de acte de violenţă împotriva creştinilor nu au de ce să apară într-un astfel de raport. Nu înseamnă, când spun asta, că nu înţeleg pericolele anti-islamismului – şi că nu există musulmani moderaţi care sunt vecini buni, angajaţi buni, colegi buni şi prieteni buni şi care pot avea de suferit prin încadrarea la grămadă la categoria „islamişti radicali.”

- Iar actele de vandalism comise anul trecut asupra unor biserici din Bucureşti aflate pe traseul Marşului pentru Viaţă nu le văd trecute nicăieri în raport – una dintre aceste biserici este un monument istoric din secolul XVII. Actele de vandalism reprezintă o formă de violenţă simbolică, astfel de acte nu pot fi omise sub nici o formă dintr-un asemenea raport. Nici hărţuirea manifestanţilor de la marş de către activiştii secularişti şi intimidarea lor, prin mesaje obscene, în diverse oraşe din ţară, nu este menţionată nicăieri (exemple aici şi aici). Nici jignirile adresate zilnic creştinilor pe Internet şi în presă – creştini numiţi invariabil „proşti”, „inculţi”, „ţărani”, „fanatici”, „pupători de oase”. Dacă am număra în raport etichetele de „creştinopat” care sunt puse zi de zi în online-ul românesc, am ajunge la numere cu multe zerouri.

- La capitolul „manifestări publice de intoleranţă” este trecut şi Referendumul pentru clarificarea definiţiei căsătoriei între un bărbat şi o femeie în Constituţia României – ca exemplu de intoleranţă împotriva unor minorităţi sexuale. Aceasta în ciuda faptului că iniţiatorii şi susţinătorii demersului semnat de peste trei milioane de români au arătat, iar şi iar, că acesta nu este orientat împotriva vreunei minorităţi sexuale. Este, pur şi simplu, un demers pentru clarificarea definiţiei Căsătoriei în Constituţia României similar cu demersuri de acelaşi fel realizate de alte 14 ţări din lume (printre care Bulgaria, Slovenia, Croaţia, Ungaria şi Polonia). Demersul nu presupune că minorităţile sexuale nu ar trebui să se bucure în România de aceleaşi drepturi ca noi toţi – de exemplu, acces la educaţie, la servicii medicale, la piaţa muncii. Ca observaţie pozitivă legată de raport, acesta recunoaşte faptul că „Demersul Coaliţiei pentru Familie (CpF) de modificare a definiţiei Căsătoriei (nu a familiei!) în Constituţia României reprezintă unul dintre cele mai puternice şi mai reuşite demersuri de advocacy din ultimii ani din ţara noastră.

- CNCD este lăudat, per ansamblu, pentru activitatea de „jandarm ideologic”, dar e tras uşor de urechi pentru nişte derapaje de la începutul anului „ce au evidenţiat presiuni politice”. Formularea este foarte generică, nici un exemplu concret aici – deşi în alte locuri raportul oferă exemple foarte detaliate (a se vedea cazul amenzii aplicate de CNCD medicului Leon Dănăilă). Nu este menţionat nicăieri faptul că CNCD a semnat un parteneriat cu organizaţia partizană şi activistă ACCEPT pentru limitarea libertăţii religioase – fără să invite în acelaşi timp la masa tratativelor vreun reprezentant al cultelor religioase din România; un derapaj extrem de grav, care pune în pericol însăşi dezbaterea democratică.

- Cine stabileşte ce este „discurs al urii” şi pe ce criterii? Sunt preluate cumva etichete de la SPLC, calificat de presa americană drept „o escrocherie bazată pe discursul urii”? Dacă nu sunt preluate etichete de la organizaţii precum SPLC, face raportul o delimitare clară faţă de etichetările false şi procedeele de etichetare arbitrare şi personale folosite de organizaţii precum SPLC? Link aici către un articol amplu despre procedurile de etichetare folosite de SPLC şi despre cât de profitabilă este piaţa „comerţului cu ură”. Am văzut subiectul acestor escrocherii şi al acestor procedee de etichetare abordat în presa noastră şi în alte locuri, precum aici şi aici.

Ar fi interesant un răspuns la aceste întrebări din partea organizaţiei ActiveWatch. Pentru ca un astfel de raport să aibă greutate şi credibilitate, acesta ar trebui să fie echidistant; nu poţi vorbi, de pildă, despre „islamofobie” fără să vorbeşti despre „creştinofobie”. Fără acest echilibru, rapoartele de acest fel vor fi, invariabil, părtinitoare, biased, deseori nedrepte şi discriminatorii (a se vedea, de exemplu, iniţiativa pentru clarificarea definiţiei Căsătoriei în Constituţia României – etichetată în mod nejustificat drept o manifestare a intoleranţei). Efectul lor este, astfel, exact acela de alimentare a polarizărilor şi a gradului de intoleranţă din societate, deoarece etichetarea funcţionează pe un maniheism elementar: cei buni, întotdeauna asociaţi ideologiilor „diversităţii”, adică ale progresismului de stânga, şi cei răi, întotdeauna asociaţi grupurilor conservatoare sau cu tendinţe conservatoare.

În lipsa echilibrului şi a echidistanţei, sub acoperirea intenţiei legitime de a proteja, de pildă, anumite minorităţi etnice, se poate ascunde un veritabil „discurs al urii” îndreptat împotriva unei majorităţi. Pentru că, aşa cum spunea undeva G.K. Chesterton, sunt unii care urăsc creştinismul şi-şi numesc ura o dragoste atotcuprinzătoare pentru toate religiile – desigur, cu excepţia creştinismului.

 

Pe acelaşi subiect:

Monetizarea urii – o afacere extrem de profitabilă. Cazul SPLC – link aici

Creştinismul, cea mai persecutată religie – link aici

Cel mai mare caz de martiriu creştin al vremurilor noastre – link aici

Definiţia Căsătoriei, familia monoparentală şi cinema-ul de mall – link aici

Romeo şi Julieta – în afara legii? – link aici

Trei lucruri cel puţin la fel de rele ca Ciuma Roşie. Şi o metodă de a le opri – link aici

Doinea Cornea şi moştenirea lui Marx – link aici

Karl Marx a avut dreptate? – link aici

Despre moartea lui Alfie Evans – link aici

Mark Zuckerberg: „Silicon Valley e un loc extrem de înclinat către stânga” – link aici

A făcut dl Vasile Bănescu afirmaţii rasiste, sexiste şi clasiste? – link aici

Testul unei bune religii şi noile acuzaţii aduse dlui Vasile Bănescu – link aici

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite