Analiză realizată de Robert Vîrban*

Naraţiunea potrivit căreia emigraţia României ar fi a doua la nivel global nu este nouă, ea a apărut în urma publicării „Raportului ONU privind migraţia populaţiei pe anul 2015“, fiind susţinută de mai multe publicaţii media: Digi 24, PRO TV, B1 TV, Realitatea, la care se adaugă altele cu impact ceva mai scăzut. Ideea devenită aproape un truism este exploatată periodic de diferite publicaţii sau în dezbaterile televizate pentru a ilustra amploarea fenomenului emigraţionist, alăturarea România-Siria crescând impactul emoţional. Cu toate că autorii citează o sursă oficială cu credibilitate ridicată, un raport al ONU, o întrebare firească pe care ar trebui să ne-o punem este: De ce se face referire în anul 2018 la un raport din 2015?

O grilă corectă de lectură

De cele mai multe ori, o ştire falsă cu impact crescut la public este construită pornind de la câteva fapte reale cărora li se acordă o interpretare tendenţioasă sau care suportă omisiuni voite pentru a susţine ipoteza autorului.

În cazul de faţă, elementele reale care plasează România pe locul doi în clasament după Siria fac referire la indicatorul – rata anuală medie de creştere a populaţiei ce reprezintă diaspora – prezentat în rezumatul International Migration Report 2015 (figura 1).

Figura 1

Explicaţia pentru poziţionarea României pe locul secund în această ierarhie stă în faptul că numărul mare al cetăţenilor care au emigrat ulterior anului 2000 s-a raportat la cel relativ scăzut, 1,13 milioane, al persoanelor ce constituiau diaspora românească înainte de anul 2000.


Grafic 1

Conform estimărilor din Raportul ONU (grafic 1) privind migraţia din anul 2015, numărul românilor care au emigrat era de aproximativ 3,4 milioane de cetăţeni, acest fapt plasându-ne pe poziţia a 17-a la nivel mondial în ierarhia privind dimensiunea emigraţiei. Prin urmare, se observă o creştere netă a diasporei româneşti cu 2,3 milioane de persoane între anii 2000-2015, interval care cuprinde atât ridicarea parţială a barierelor de călătorie şi şedere în perioada de preaderare la Uniunea Europeană, cât şi liberalizarea totală a accesului pe piaţa muncii în statele membre UE după 1 ianuarie 2007.


Figura 2    

În ultimul Raport (figura 2) al ONU pe această temă, apărut în 2017, România se situează pe aceeaşi poziţie ca în anul 2015, locul al 17-lea, cu 3,6 milioane de emigranţi. Realizând un calcul pentru anii 2016 şi 2017, vom constata că rata medie anuală de creştere a diasporei, a fost de aproximativ 2,3%, procent care va continua să scadă pe măsură ce baza de calcul va fi mai mare.

Dimensiunile emigraţiei – diaspora versus comunităţi istorice

A doua parte a dezinformării constă în prezentarea dimensiunii cantitative a emigraţiei româneşti – „10 milioane de români trăiesc departe de ţara în care s-au născut“. Cifra a fost extrasă din declaraţia ministrului pentru românii de pretutindeni, doamna Natalia Intotero, însă ministrul făcea referire la toţi românii din afara graniţelor, nu doar la cei ce reprezintă diaspora. Conform Strategiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni 2017-2020, numărul românilor de peste hotare este estimat de autorităţi la „aproape 10 milioane“ de persoane, cifră constituită din 3,5-4 milioane de români aflaţi în diaspora de mobilitate, restul fiind rezultat de românii care locuiesc în comunităţile istorice din jurul graniţelor (Basarabia, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia, Albania, Croaţia, Macedonia).

Ignoranţă versus rea-credinţă

În urma analizării datelor prezentate în rapoartele ONU privind migraţia, o primă constatare de fapt este că dimensiunea diasporei româneşti are o pondere însemnată doar raportată la totalul populaţiei României, nu la nivel global, cum am fi tentaţi să credem din relatările mass-media sau din discursurile publice. Cu toate acestea, tema privind emigraţia ar trebui să se regăsească în continuare în informările şi dezbaterile publice, dat fiind importanţa sa majoră, însă modul în care actorii implicaţi comunică ar trebui să ţină seama şi de eventualele implicaţii viitoare.

Fie că este făcută din ignoranţă sau rea-credinţă, o abordare alarmistă a unui subiect deosebit de delicat, precum cel al emigraţiei, nu va face decât să întărească cultura românilor de insecuritate, să contribuie la slăbirea rezilienţei şi poate chiar să genereze sentimente anti-occidentale.

*Robert Vîrban face parte din programul de Internship LARICS 2018.