În aceste zile, în cinematografele din România rulează o peliculă grozavă: „Despre oameni şi melci". Regizorul Tudor Giurgiu a speculat magistral o ştire apărută în presa de tranziţie. Uzina Aro din Câmpulung Muscel era pe butuci, directorimea şmecheră îşi negocia şpăgile pe marginea gropii, iar liderul sindical căuta soluţii disperate de salvare a fabricii şi, implicit, a locurilor de muncă. Ideea l-a trăsnit ca o revelaţie, prin rubrica de mică publicitate: o firmă cu sediul în Bucureşti caută donatori de spermă, plătind 50 de dolari pentru o „doză". Liderul sindical a calculat rapid: 50 de dolari x atâţia muncitori x atâtea „doze" = atâţia bani. Uraaaaa, uzina poate fi salvată! De aici începe un cocteil devastator de comedie şi tragedie.

Un regizor de succes are nevoie de scenarii de succes. Un scenariu de succes are la bază o poveste tare. O poveste tare poate izvorî dintr-o ştire grozavă. Iar iniţiativa unor muncitori de a dona spermă pentru a-şi salva fabrica este, din punct de vedere cinematografic, o ştire minunată. Una pe care nasul fin al lui Tudor Giurgiu n-o putea rata, aşa cum nasul fin al lui Cristian Mungiu nu putea rata povestea fabuloasă a exorcizării de la Tanacu.

Am văzut filmul lui Tudor Giurgiu şi depun mărturie că îşi merită marele succes de public. „Despre oameni şi melci" are parte de câţiva actori bine conturaţi - Dorel Vişan, Andi Vasluianu, Monica Bârlădeanu -, dar bagheta magică rămâne la regizor. El este cel care dozează extraordinar tragismul şi comicul unei tranziţii bolnave într-o ţară bezmetică. Şi cum norocul este de partea celor curajoşi, lansarea filmului s-a suprapus perfect peste grotescul caz „Oltchim - Dan Diaconescu". Mergeţi să vedeţi pelicula lui Tudor Giurgiu şi veţi înţelege mai bine această privatizare „de succes"! Singura diferenţă este că, până acum, muncitorii de la Oltchim nu şi-au exprimat dorinţa de a salva combinatul prin donări atipice. Şi nici nu s-au reprofilat în culegători de melci...

Un alt regizor cu nasul fin, Radu Gabrea, a intuit potenţialul fabulos al unui subiect aparent epuizat: decembrie 1989. De aici a rezultat filmul „Trei zile până la Crăciun", odiseea finală - şi fatală - a soţilor Ceauşescu. Maestrul Gabrea pregăteşte o premieră de forţă pentru luna decembrie 2012. Până una-alta, e bine că la previzionarea de duminică, 23 septembrie, de la cinematograful Studio din Bucureşti, printre spectatori au luat loc, în primele rânduri, şi doi apropiaţi ai lui Ion Iliescu - revoluţionari de profesie. Erau cam crispaţi, dar au rezistat până la sfârşit... La premieră îi aşteptăm şi pe ceilalţi, în frunte cu tătucul lor!

Încă o veste de pe tărâmul artelor. O superbă piesă -„Maria Callas", în regia aceluiaşi Radu Gabrea - a ridicat sala în picioare, vineri, la Teatrul Nottara, promiţând să devină o mare atracţie a noii stagiuni.

Nici literatura nu stă pe loc. Octogenara Micaela Ghiţescu ne-a oferit ieri un volum mult aşteptat: „Între uitare şi memorie" (Editura Humanitas). O teribilă reconstituire a unei vieţi trecute prin infernul închisorilor comuniste. Iar Salman Rushdie, alias Joseph Anton (numele sub care a stat ascuns pentru a scăpa de mânia ayatollahului Khomeini), ne-a dăruit povestea vieţii lui, în volumul „Memorii" (Editura Polirom).

Se mai întâmplă şi lucruri bune în România. Sigur, pentru a merge la film sau la teatru ori pentru a cumpăra o carte ne mai trebuie şi bani. Vestea proastă e că nu-i putem câştiga cu toţii precum muncitorii din filmul lui Tudor Giurgiu...

Grigore Cartianu este Director Editorial ''Adevărul''