De ce tinerii devin extremişti şi terorişti

„Unii experţi afimă că tinerii care comit atentate teroriste sinucigaşe ar suferi de un delir maniacal”

De ce unii indivizi devin terorişti? Ce îi face să adere la mişcările extremiste? Cum se întâmplă că ei acceptă să omoare oameni civili şi să se sinucidă în numele unei cauze religioase sau ideologice? Există mai multe explicaţii ale acestor fenomene psihologice, numeroase teorii şi ipoteze.

Fără a face o trecere în revistă a principalelor teorii (există alte surse despre asta), eu voi încerca să demonstrez că aderarea la mişcări extremiste şi terorismul reprezintă un trend în creştere în secolul XXI. La aceasta contribuie atât unele schimbări demografice din lume, cât şi modul modern de viaţă, oricât de paradoxal ar suna acest lucru.

Să începem cu demografia. În ultima perioadă în unele ţări asiate, ca India, China a fost semnalată o tendinţă destul de curioasă, numită masculinizare demografică. Este vorba despre creşterea ratei bărbaţilor tineri la nivel de populaţie, care va fi tot mai accentuată în următoarele decenii. Potrivit expertului francez Cristophe Guilmoto, în ţările respective majoritatea nou-născuţilor sunt de sex masculin. Dacă înainte se năşteau de obicei 104-106 băieţi la 100 de fete, acum raportul e de 112 (în India şi Vietnam) şi chiar de 120 de băieţi la 100 de fete (în China). Aceeaşi situaţie e caracteristică pentru ţările din Asia Mijlocie, Caucazul de Nord, Balcani.

La aceasta se mai adaugă unele tradiţii barbare de selecţie post-natală a nou-născuţilor, prin păstrarea vieţii doar pentru băieţi; plus posiblităţile tehnologiilor medicale (sonografia) care permit identificarea sexului fătului la etape timpurii, ceea ce le permite unor părinţi să se izbăvească de fătul de sex feminin. Din cauza acestor practici, omenirea a pierdut în ultimile decenii peste 100 de milioane de femei, prin nenaşterea sau omorul post-natal al acestora. Numai în India sunt avortaţi anual peste jumătate de million de fetuşi de sex feminin. În consecinţă, într-un viitor relativ apropiat în acele regiuni de pe glob se va produce o criză a femeilor disponibile pentru măritiş, ceea ce va crea o concurenţă acerbă în rândul bărbaţilor, va creşte incidenţa agresiunilor sexuale şi a conflictelor în general. În ultimii ani, sunt tot mai numeroase ştirile despre violurile în grup care se produc în India, în special a femeilor din castele considerate inferioare. 

Unii cercetători declară în mod expres că sporirea ratei procentuale a bărbaţilor din unele ţări asiate va duce la creşterea incidenţei crimelor, violenţei, războaielor locale, a instabilităţii politice, a traficului de femei şi a prostituţiei.

Şi cunoscutul psiholog evoluţionist Robert Kurzban, de la University of Pennsylvania, consideră că masculinizarea populaţiei în Asia de Sud-Est, mai cu seamă în China, reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale secolului XXI. Potrivit estimărilor, în China anului 2020 vor exista cu 30 de milioane mai mulţi bărbaţi decât femei, ceea ce înseamnă că minimum 15% dintre bărbaţii tineri vor rămâne fără parteneră. În rezultat, va spori nivelul general de testosteron la scara întregii populaţii masculine, se vor acumula frustrări, se va înregistra o escaladare a spiritului competiţional, bărbaţii se vor angaja în activităţi cu risc sporit, se vor multiplica comportamentele antisociale. Echilibrul social se va clătina, iar o eventuală instabilitate economică şi socială în China ameninţă stabilitatea întregii lumi. 

În contextul masculinizării demografice, societăţile unde se practică poligamia sunt cele mai vulnerabile, deoarece acolo competiţia intrasexuală e foarte dură. Dacă un bărbat are, bunăoară, patru soţii, atunci alţi trei bărbaţi vor rămâne lipsiţi de şansa de a se reproduce. Chiar şi în societăţile occidentale monogame, un bărbat căsătorit poate avea relaţii adultere cu o amantă, sau poate divorţa de prima soţie şi se căsătoreşte cu una mai tânără, în acest fel generând o criză competiţională în rândul bărbaţilor tineri singuratici, care vor fi nevoiţi să concureze în număr mare pentru un număr comparativ mic de femei tinere. Deci, cu cât mai poligamă este o societate, cu atât mai violentă va fi ea (cum se întâmplă în ţările foarte poligame din Africa sub-sahariană).

Există o ipoteză potrivit căreia lipsa femeilor accesibile pentru relaţii sexuale şi măritiş din societăţile musulmane poligame ar fi una din cauzele răspândirii fenomenului terorismului sinucigaş în vremurile noastre. Numeroşi bărbaţi tineri, cu un statut insuficient de înalt pentru a obţine femei, aleg calea unei terori suicidale, fiindcă au convingerea că după moarte, potrivit Coranului, vor ajunge în paradis, unde vor beneficia de compania a 72 de virgine. În condiţiile când o bună parte dintre bărbaţi sunt practic excluşi de la procesul reproductiv, chiar şi o promisiune vagă privind accesul la femei, cum e cea din preceptele islamice, este destul de persuasivă.

Creierul nostru este programat să funcţioneze după aceleaşi principii ca şi acum 100.000 de ani, când existau doar lucruri reale; astăzi, când avem de a face cu lucruri abstracte sau artificiale, creierul tot continuă să le perceapă ca fiind reale şi palpabile. Iată de ce promisiunea abstractă că există o lume de apoi, este percepută ca fiind realistă, iar cele 72 de virgine sunt privite ca un autentic trofeu de război, oferite celor mai bravi martiri.

Curios că organizaţia teroristă Al Qaeda a avut cel mai mare suport în ţările cele mai poligame: Afganistan, Pakistan, Arabia Saudită; dar nu în Turcia, unde poligamia a fost interzisă încă în anii 1920. Se consideră că una din metodele prin care ar putea fi diminuat suportul pentru terorism în aceste ţări ar fi emanciparea femeilor şi lichidarea treptată a tradiţiei poligamiei, pentru a reduce numărul bărbaţilor excluşi de la procesul reproductiv.

Modul de viaţă din societăţile democrate contemporane poate fi o altă cauză neaşteptată a înclinaţiei tinerilor spre extremism şi terorism. În aceste societăţi, paşnice şi totodată pline de diverse frustrări, indivizii nu reuşesc să găsească contexte pentru manifestarea instinctului agresivităţii şi ecluze pentru deversarea diferitelor nemulţumiri de ordin social, identitar sau existenţial. Diversele competiţii, sportul, concurenţa în afaceri şi politică adeseori oferă teren pentru manifestarea instinctuală şi emoţională, dar nu pentru toţi şi nu în suficientă măsură.  

Plus la aceasta, oamenii au o dorinţă intrinsecă de a se simţi parte a unui grup consolidat, a unei identităţi colective (oricât de compactă numeric), care să le permită să se afirme şi să exercite ceea ce am putea numi „instinct tribal” – apartenenţa la grup/trib, lupta (fie şi simbolică) pentru acel grup, obţinerea aprecierii din partea membrilor grupului. În lipsa unor astfel de oportunităţi de identificare cu o colectivitate distinctă, unii oameni pierd liantul social cu cei din comunitatea lor, pot cădea în depresie sau devin victime ale unor secte şi mişcări ideologice extremiste, care le oferă mai multă împlinire emoţională, un duşman, o cauză şi senzaţia că au un rost în viaţă în slujba unui grup concret. Oferta grupărilor extremiste exploatează criza de identitate a tinerilor, precum şi maximalismul şi spiritul aventurier propriu studenţilor. 

Motivele care îi fac pe tineri să se alăture grupărilor teroriste ca Statul Islamic

Este ilustrativ în acest sens fenomenul înrolării tinerilor occidentali în armata de mercenari a grupării islamice extremiste ISIS. Să ne amintim că această mişcare (numită în unele surse şi ISIL) s-a lansat fulminant pe scena geopolitică internaţională în 2014 cu scopul de a crea un Stat Islamic. Militanţii ISIS au decapitat mai mulţi jurnalişti britanici şi americani, au avut confruntări armate cu unele state din Orientul Mijlociu (Irak, Siria), s-au afirmat printr-o ferocitate şi voinţă de putere ieşite din comun. Spre surprinderea tuturor, s-a constatat foarte repede că printre fanaticii islamişti cu rol de călăi există mii de voluntari tineri veniţi din ţările europene.

Antropologul american Scott Atran, specializat în studierea terorismului, găseşte următoarea explicaţie acestui fenomen: voluntarii sunt în majoritatea lor tineri aflaţi în perioadă de tranziţie şi de căutare a sinelui; proaspeţi absolvenţi ai universităţilor, imigranţi fără de lucru, persoane aflate în căutarea unui rost în viaţă – pentru ei ideologia ISIS se dovedeşte a fi atractivă, deoarece le umple existenţa de sens, le oferă nişte „valori sacre”. Devenind parte a unui grup foarte consolidat, membrii căruia se numesc între ei „fraţi” şi sunt devotaţi unei cauze comune, tinerii îşi realizează necesitatea de apartenenţă la un grup, de coparticipare la nişte ritualuri colective şi de afirmare personală. Iar contextul luptei le oferă şi suficiente emoţii (thrill), precum şi şansa de a obţine glorie.

Imediat după atacul terorist asupra redacţiei parisiene „Charlie Hebdo”, Scott Atran a oferit un interviu pentru revista Nature în care povesteşte despre atmosfera din societatea franceză şi factorii sociali şi psihologici care încurajează orientarea tinerilor spre terorism. El afirma că în Franţa musulmanii constituie 7,5% din populaţia generală, dar tocmai 60-75% din populaţia din închisori. În mare parte, această rată a infracţionalităţii este cauzată de sărăcia în care trăiesc imigranţii, precum şi de lipsa de educaţie adecvată. Dintre aceşti tineri, nu e dificil să fie recrutaţi viitori terorişti. Dar ar fi o greşeală să ne închipuim că doar tinerii musulmani din mediile sărace sunt atraşi de extremism. Un sondaj a arătat că 27% din tinerii francezi de 18-24 de ani (nu doar musulmani), demonstrează o atitudine favorabilă faţă de Statul Islamic. Ei sunt seduşi de ideologia ISIS, de ascensiunea sa glorioasă, de impresia că pe aşa cale poate fi schimbată lumea, susţine Atran. Teroriştii care au săvârşit actele teroriste la Paris, pe 7 ianuarie 2015, s-au bucurat de o faimă internaţională; o faimă pe care şi-o doresc mulţi tineri, fie şi cu preţul vieţii.

Desigur că doar puţini dintre cei atraşi de ideologiile şi modelele extremiste vor lua în realitate calea terorismului; însă, raportat la procentul mare al celor pasionaţi, numărul recruţilor este impresionant. Deci, tinerii au nevoie de un fundament ideologic (politic, religios sau de altă natură), iar o societate democrată care se vrea integră şi stabilă trebuie să ţină cont şi de acest aspect psihologic important.

Psihologul evoluţionist olandez Mark Van Vugt adaugă la lista motivelor care îi fac pe tineri să adere la ISIS şi dorinţa lor de a gusta din aventura războiului (în ciuda riscului de a fi omorâţi), de a obţine un statut social special, de a fi consideraţi eroi printre semenii lor. Mark van Vugt examinează înrolarea tinerilor în armata de mercenari a ISIS ca o reflectare a înclinaţiei biologice inerente firii masculine de a lupta şi a se manifesta agresiv. Aceşti tineri războinici trăiesc şi o stare neurofiziologică de satisfacţie (eliminarea de dopamină şi oxitocină) de pe urma bătăliilor în care sunt implicaţi şi a victoriilor dobândite. În plus, mulţi dintre ei cred că moartea prin sacrificiu le va fi răsplătită prin cele 72 de virgine de care se vor bucura în paradis, conform religiei islamice.

Toate acestea explică, cel puţin parţial, de ce ideologia extremistă emanată de ISIS şi oportunităţile de afirmare masculină pe care le oferă par atât de fascinante pentru un număr impresionat de tineri musulmani nu doar din ţările islamice, dar şi din statele occidentale. E adevărat că şi unele femei sunt fascinate de „romantismul” pe care îl emană ISIS, însă numărul acestora e mult inferior, extremismul militant şi lupta fiind totuşi caracteristice naturii masculine decât celei feminine. Apropo, o parte dintre motivele de mai sus sunt valabile şi pentru a explica implicarea diferiţilor voluntari în războiul civil din Ucraina, unde rebelii pro-ruşi se bucură de un larg suport din partea luptătorilor veniţi mai ales din Rusia, dar şi din unele ţări europene.

Unii experţi afimă că tinerii care comit atentate teroriste sinucigaşe ar suferi de un delir maniacal; aceştia sunt cuprinşi de o euforie psihotică, devin puternic ataşaţi de ideile care le sunt inoculate în cap şi au o impresie denaturată despre propria însemnătate.

Delirul, la un moment dat, ar provoca acţiuni incontrolabile şi violenţă dusă la extrem. Poate în unele cazuri aşa este, dar, totuşi, este important să înţelegem că majoritatea teroriştilor sunt persoane normale din punct de vedere psihic, deşi au un mod diferit ideologic şi religios de a vedea lumea. De cele mai multe ori aderarea la grupările extremiste şi teroriste nu este o reflectare a vreunor tulburări mentale, ci consecinţa unui set de atitudini, dispoziţii şi înclinaţii ale persoanei. Tinerii devin extremişti şi terorişti fiindcă trăiesc într-un climat social şi psihologic care le poate induce dorinţa de a adera la o grupare cu viziuni radicale.

Dorinţa de a dobândi un rost al propriei existenţe, de a fi important în cadrul unei „frăţii”, dorinţa de a trăi momente excitante şi deliberat periculoase, dincolo de normele sociale şi formalităţile vieţii obişnuite, dorinţa de a fi mereu vigilent, de a trăi „adrenalinic” şi interesant, nu banal, reprezintă principalul combustibil al celor care decid să adere la diverse grupuri radicale. Acolo, multe împliniri instinctuale şi emoţionale devin posibile, fie şi pe termen scurt. Aşa ajungem să ne pomenim cu armate de tineri crescuţi în medii democrate, dar fascinaţi de extremism şi terorism.  

Dorinţa de a trece prin momente excitante stă la originea multor decizii şi acţiuni care par ciudate la prima vedere. Unii oameni se aventurează să viziteze zona părăsită şi radioactivă de la Cernobîl (Ucraina); alţii practică turismul extrem, plin de pericole, lipsuri şi încercări. Britanicii, bunăoară, procură bilete de călătorie în Siria, Mali, Pakistan, Afganistan, pentru a fi alături de focarul conflictelor militare. Plictiseala îi poate determina pe unii tineri să anunţe alarme false cu bombă; sau chiar să confecţioneze bombe artizanale. Oamenii simt nevoia să-şi testeze nervii, să trăiască emoţii noi, să-şi manifeste nişte instincte multă vreme inhibate. Şi, în anumite cazuri, ei aleg să adere până şi la mişcări extremiste. E o tendinţă în creştere.

O societate democrată, aşadar, trebuie să facă posibilă o gamă largă de modele comportamentale, care să permită realizarea diferitelor emoţii şi instincte, în mod inofensiv. Într-o societate, tinerii trebuie să găsească şi suficiente repere morale şi ideologice echilibrate care să-i fascineze şi să-i inspire, altfel, le vor găsi în cadrul mişcărilor radicale şi războinice. Complementar, un factor important de moderare a conflictelor intergrupale este diversificarea socio-culturală. Multitudinea de entităţi sociale din cadrul unui socium sporeşte varietatea grupurilor (asociaţii, cluburi, partide, formaţii, echipe, ligi, ghildii, sindicate) cu care individul se poate identifica.

În acest fel, într-o democraţie, numărul conflictelor sociale se poate înmulţi, pe linia de rivalitate dintre unele entităţi (de exemplu competiţia dintre echipe sau partide), dar ele sunt mult mai puţin acute decât eventualele conflicte identitare etnice; expresia generală a instinctelor agonistice ale bărbaţilor va fi secvenţionată pe mai multe dimensiuni. E mai bine să avem mai multe conflicte minore, decât unul sau câteva conflicte majore. Conflictele, oricum, sunt inevitabile; contează pe care le încurajăm. Deocamdată, însă, ideologiile radicale şi mişcările extremiste par a fi mult mai atractive pentru tineri. Şi aceasta e o problemă care poate torpila definitiv stabilitatea în secolul XXI.

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune (dorianfurtuna.com)

(Sursele bibliografice vor fi prezentate în cartea mea, despre agresivitate, la care lucrez).