De unde poţi să-ţi cumperi bicicletă cu voucherul de 500 de lei dat de Primăria Capitalei

De unde poţi să-ţi
cumperi bicicletă cu voucherul de 500 de lei dat de Primăria Capitalei

Mii de bucureşteni au stat la coadă pentru a depune solicitări în Programul Biciclişti în Bucureşti FOTO Adevărul

Bucureştenii îşi vor putea în curând lua biciclete pe baza voucherelor de 500 de lei, din Programul ”Biciclişti în Bucureşti”.  Primăria Capitalei a publicat lista cu magazinele din care viitorii posesori ai voucherelor îşi pot achizitiona o bicicletă, trotinetă sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot.

Ştiri pe aceeaşi temă

Printre cei mai cunoscuţi retaileri care au aplicat la Programul ”Biciclişti în Bucureşti” se numără Auchan, Emag, Decathlon, Atelierele Pegas, Hervis Sport şi Intersport.

Primăria Capitalei a precizat, pentru ”Adevărul”, că se lucrează încă la procesarea solicitărilor, urmând ca la prima şedinţă a Consiliului General să fie propusă suplimentarea numărului de vouchere.

”Până la sfârşitul acestei săptămâni vor fi terminate verificările pentru primii 5.000 de înscrişi, care vor primi voucherele în cursul acestei luni, iar la următoarea şedinţa a Consiliului General se va propune suplimentarea numărului de vouchere, pentru toţi cei care s-au înscris. Menţionăm că în primele două zile de înscrieri au fost primite în jur de 30.000 de cereri, dintre care 4.200 depuse fizic la registratură, iar restul trimise prin e-mail, care se află acum în plin proces de înregistrare”, au precizat responsabilii PMB.

Magazinele participante

Astfel, magazinele participante la proiectul organizat de municipalitate sunt cele opt magazine Auchan din Bucureşti (Titan, Militari, Berceni, Cotroceni, Drumul Taberei, Pallady, Vitan, City Crângaşi), Emag (Showroom Crângaşi şi Showroom Titan), Hervis Sport (din Mall Militari, Sun Plaza, Promenadă Mall, Vulcan Value Center, Mega Mall şi Park Lake), Intersport (din Centrul Comercial Feeria, AFI Palace Cotroceni, Promenada Mall, Mall Vitan, Centrul Comercial Grand Arena), precum şi Decathlon (magazinele Pallady, Berceni şi Băneasa) şi Atelierele Pegas din stradă Vasile Lascăr şi Calea Floreasca.

De asemenea, bucureştenii îşi mai pot lua biciclete cu ajutorul voucherelor şi din Atelier Pinion, AutoKlass Center (sucursala Sud), Biciclop, Bike&amp, Sky Shop, Bike Boutique and More, Bike Geek, Bike Nature, Bike XCS, BikeXpert (Unirii şi Pantelimon), BizoBike, DHS Bike, DrBike, E-Twow, EvoBike, Evolio, Freeriders, FreeWheel, Kero Bike, Perfect Bike, Play Bike, Romalex 96 Impex, Rovelo, Smart Balance, precum şi Spokes, the friendly bike shop, Sport Guru, Sport Mood, Teo Bike, Velopedia, Veloteca, Vexio, Xplorer, Grib.ro, Moş Ion Roată, Ninebot România, Roataelectrica şi Alecoair.ro.

Peste 30.000 de solicitări

Pe 26 iulie, la doar două zile de la demararea proiectului, înscrierile pentru pentru obţinerea unui voucher în valoare de 500 de lei în vederea achiziţionării unei biciclete au fost suspendate. În urma cozilor uriaşe de la ghişee, responsabilii PMB au decis că cererile pentru vouchere să poată fi depuse şi online. În numai câteva ore, peste 30.000 de bucureşteni au trimis solicitări online.

Marţi seara (25 iulie), până la ora 18.30, fuseseră procesate 4.136 de cereri depuse la Centrul de Relaţii cu Publicul, iar alte peste 14.500 de solicitări fuseseră trimise pe mail.

Pe 26 iulie, PMB a anunţat că a suspendat înscrierile, măsura fiind valabilă până când vor fi verificate toate cererile şi vor fi eliminate cele care nu corespund regulamentului programului „Biciclişti în Bucureşti”.

Programul „Biciclişti în Bucureşti” va fi reluat şi în anul următor, iar toţi solicitanţii care au depus cereri în acest an şi nu vor primi vouchere vor rămâne în baza de date a Programului pentru ediţia din 2018, menţionează Primăria Capitalei.

citeste totul despre: