De la Arafat la Fenechiu

Din păcate, prim-planul a fost ocupat de nişte personaje care n-au nicio legătură cu problemele legitime ale populaţiei.

Câteva precizări merită făcute înainte de a comenta protestele care au incendiat (pe alocuri, la propriu) harta ţărişoarei noastre. Întâi, îl simpatizez pe Raed Arafat, cel de la care s-a stârnit întreaga tevatură. Doctorul acesta cu nume de lider palestinian este un adevărat exemplu pentru români. Profesionist, civilizat, modest, a reuşit să ne demonstreze că se poate într-un domeniu în care credeam că nu se mai poate! Serviciul de urgenţă pe care l-a pus pe picioare a intrat în conştiinţa publicului ca o instituţie-model. Fapt cu atât mai excepţional cu cât se petrece într-o Românie în care "Moartea domnului Lăzărescu" nu este doar un titlu de film, ci o amară realitate.

Pe de altă parte, recunosc însă că ideea de a sparge monopolul statului în sistemul de sănătate - argumentul esenţial al legii propuse de actualii guvernanţi - nu mi se pare, în sine, proastă. Dimpotrivă. Chiar dacă propunerea de care vorbim, retrasă între timp după izbucnirea scandalului, avea numeroase hibe. În primul rând, aceea că nu a fost dezbătută serios cu specialiştii şi reprezentanţii societăţii civile. În al doilea rând, legea urma să fie adoptată printr-o nouă asumare a răspunderii Guvernului, metodă destul de nedemocratică de a fenta trecerea prin Parlament.

N-o să intru în detalii, dar marea greşeală comisă de preşedintele Traian Băsescu nu se găseşte între paginile controversatului proiect ieşit din laboratoarele de la Cotroceni. Ci în ieşirea pe care a avut-o, în direct la televizor, faţă de doctorul Arafat. Într-o intervenţie telefonică (nu la una, ci la două emisiuni) nu s-a mulţumit să-şi susţină argumentele, cerându-i răstit preopinentului să renunţe la funcţie dacă nu-i convine viziunea oficială.

De aici, n-a mai fost decât un pas până la revolta populară, motivată la început de afrontul adus unui om cu o imagine ireproşabilă. Sigur, am mai avut motive să ne revoltăm în cei şase ani de regim Băsescu. De la tăierea pensiilor şi a salariilor bugetarilor până la incompetenţa sau nesimţirea autorităţilor. Dovadă stă lista lungă a revendicărilor din aceste zile. Unii cer demisia nu doar a cuplului Băsescu-Boc, ci a întregii clase politice. Alţii sunt nemulţumiţi de taxa auto, de comasarea alegerilor sau de starea educaţiei. Nu lipsesc nici ecologiştii care vor să salveze Roşia Montană!

În iureşul huiduielilor, aproape că nu se mai aude nimic despre scânteia care a provocat incendiul. Deturnarea discuţiei despre reforma în sănătate n-ar fi însă cea mai gravă chestiune. În fond, cetăţenii care au ieşit să manifesteze paşnic aveau nevoie de o supapă prin care să-şi verse ofurile. Din păcate, prim-planul a fost ocupat de nişte personaje care n-au nicio legătură cu problemele legitime ale populaţiei. De la impostorii revoluţiei din '89 până la derbedeii stadioanelor. Şi să nu uităm de politicienii penali, ca Relu Fenechiu sau Nati Meir, a căror unică grijă este cum să scape, la înghesuială, de organele care-i trag la răspundere.

Sabin Orcan este redactor-şef ediţii locale Adevărul