Cum vor îndeplini puciştii şi ultimul punct din Plan

11 februarie 1866, în zori. Prin trădarea comandantului Gărzii, maiorul Dimitrie Lecca,  răsplătit ulterior cu postul de ministru de Război, cei trei ofiţeri trimişi de pucişti, căpitanii Anton Costiescu, Alexandru Lipoianu şi Constantin Pillat pătrund în Palat.

Deşi primise informaţii că se pregătea o Lovitură de stat, Alexandru Ioan Cuza nu mişcase un deget pentru a contracara. Mai mult, prefectului Poliţiei, colonelul Alexandru Beldiman, domnitorul îi spune, înainte de miezul nopţii, că se simte în siguranţă, dat fiind că Palatul e păzit de vânătorii batalionului creat de el. Care vânători îl vor trăda, desigur. Liniştit, Al. Cuza merge să doarmă împreună cu amanta sa oficială, Maria Obrenovici.

Conspiraţioniştii  forţează uşa dormitorului cu pistoalele în mâini  dau de priveliştea doamnei goale.

Credeţi că, jenaţi, obligaţi de Codul Onoarei de ofiţeri, s-au retras murmurând: Pardon!? Nu. Au mers mai departe, respectând  Planul Loviturii de stat. Au rugat-o pe doamna să se îmbrace la adăpostul unei mantale ţinute de unul dintre conspiratori şi l-au pus pe Al. I. Cuza să semneze decretul de abdicare. Pentru că în încăpere nu era nici o masă, căpitanul Constantin Pillat şi-a oferit spinarea drept suprafaţă de birou.

Îmbrăcat în civil, Al. I. Cuza a fost scos din Palat şi dus la o locuinţă din Bucureşti.

Noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938. La ordinul generalului Ion Bengliu, Comandantul Jandarmeriei, şi cu încuviinţarea premierului Armand Călinescu, două maşini-dube, sosite de la Bucureşti, iau de la închisoarea Râmnicu-Sărat pe Corneliu Zelea Codreanu şi alţi 13 legionari pentru a-i duce la închisoarea Jilava. Fiecare deţinut era legat cu mâinile de banca din spate şi cu picioarele  de partea de jos a băncii din spate. Într-o maşină au fost urcaţi patru legionari, iar în cealaltă 10, în frunte cu Căpitanul. În spatele fiecărui deţinut şedea un jandarm cu ştreangul în mână. Potrivit unui cod stabilit cu maiorul Dinulescu, şeful Convoiului, la aprinderea şi stingerea lanternei sale de trei ori, fiecare jandarm urma să arunce ştreangul în jurul gâtului celui din faţă şi să-l sugrume.

Ajuns în dreptul Pădurii Tâncăbeşti, convoiul se opreşte. Maiorul Dinulescu dă semnalul cu lanterna.

Credeţi că jandarmii, loviţi brusc de gândul crimei odioase pe care vor trebui s-o comită au rămas nemişcaţi?

Nu. Au îndeplinit şi acest punct al  Planului ticluit la nivel înalt, aruncînd  ştreangurile de gâturile condamnaţilor şi omorându-i.

23 august 1944, după-amiază. Mareşalul Ion Antonescu se află în Salonul Galben, în audienţă la Majestatea Sa, Regele Mihai I. Un punct important al Loviturii de stat s-a îndeplinit. Mareşalul a fost adus la Palat.

În prezenţa lui Mihai Antonescu şi a lui Constantin Sănătescu, Majestatea Sa îi cere Mareşalului să încheie urgent Armistiţiul. Mareşalul îi răspunde că Armistiţiul trebuie negociat şi-i cere un răgaz de 24 de ore pentru a intra în contact cu Aliaţii, inclusiv cu sovieticii.

Descumpănit de acest răspuns, la care nu se aştepta (puciştii pariaseră pe refuzul ferm al conducătorului), Regele iese din Salonul Galben. În încăperea alăturată, stau trăgând cu urechea membrii Camarilei, cei care l-au împins pe Rege la această Lovitură de stat: Ioan Mocsonyi-Styrcea, Grigore Niculescu-Buzeşti, Mircea Ioaniţiu.

Toţi tineri, toţi cinici, toţi fără Dumnezeu.

Nişte golănaşi! Credeţi că respectivii, auzind de cererea Mareşalului, care contrazicea într-un fel temeiul Puciului, îi spun lui Mihai I să-l lase în pace?
Nu. Îl împing să-l aresteze pe Mareşal, pentru că o altă ocazie va fi greu de găsit. Regele se întoarce în Salonul Galben, însoţit de câţiva militari din Garda Palatului.

Şi astfel Lovitura de stat e dusă pînă la capăt.

25 decembrie 1989. Cazarma Tîrgovişte. La acuzaţiile aduse de procurorul Dan Voinea, Nicolae Ceauşescu invocă, şi pe drept cuvânt, că  preşedintele României, potrivit articolului 72 al Constituţiei, răspunde doar în faţa Marii Adunări Naţionale, cea care l-a ales şef de stat pentru cinci ani, cât durează o  legislatură  parlamentară.

Credeţi că judecătorul Dan Voinea, preşedintele Completului, convins de argumentele lui Nicolae Ceauşescu, l-a achitat?

Nu. L-a condamnat la moarte, aşa cum o cerea planul Loviturii de stat.

29 iulie 2012. În România va avea loc Referendumul pentru  demiterea Preşedintelui. După suspendare, potrivit Constituţiei, Poporul e cel îndreptăţit să-l demită sau să-l întoarcă la Cotroceni.

Credeţi că, după ce-au încălcat legi, Constituţie şi bun-simţ, prin operaţiunea de suspendare, puciştii s-au resemnat, zicând :

Să vedem care va fi decizia Poporului?

Nu. Ei se vor da peste cap să fraudeze Referendumul pentru a îndeplini şi ultimul punct din Planul Loviturii de stat.

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.