Cum am devenit post-umani prin date şi cifre

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

1785 sau 4646 de refugiaţi pentru România, peste 31.000 pentru Germania, 24.031 pentru Franţa. Acestea sunt alocările unor cifre pentru anumite ţări, de cifre, nu de oameni. X firmă are 4000 de angajaţi în România şi mai vrea 100 sau firma Y a concediat 50 de angajaţi din varii motive (să vă dau un exemplu concret: Hewlett-Packard Co. se va despărţi în două entităţi distincte, iar efectul este concedierea a peste 30.000 de angajaţi).

Cutare universitate a înregistrat anul acesta un record al numărului de candidaţi înscrişi la facultăţile sale, în creştere cu 15% faţă de anul trecut. Totul este despre date & cifre, nimic despre oameni. Am început să ne oprim să ne gândim la oameni, ci aproape exclusiv la date. Creşterea economică înregistrată de firma X a fost de 20%, nimic despre oamenii care au cauzat-o. Sigur, acesta este un efect direct al vitezei fluxului care ne înghite: nu mai avem răgazul necesar să poposim mai mult asupra lucrurilor, ne limităm să ne spălăm ochii doar cu date, ne este suficient. Omul pierde meciul cu datele, iar modul în care îl priveşte societatea contemporană este de-a dreptul post-uman, nu în sensul curentului cu acelaşi nume. Acest articol nu este despre post-umanism.

De ce nu suntem suficient de deschişi încât să privim omul? Păi, suntem prea prinşi de vălul de date. Acesta este şi unul dintre motivele absenţei unei culturi organizaţionale, unei culturi şi etici a muncii. Este nevoie urgentă de o ecologizare a acestor medii, este singura scăpare.

Suntem cantonaţi într-o paradigmă care ne reduce din atributele care ne arată umanitatea. Am devenit de ceva vreme date, simple date înmagazinate într-un seif bine păzit de gardieni de tot soiul.
Societatea noastră este centrată pe arhivarea indivizilor, pe trecerea lor în fluxul necunoscutului. Cu alte cuvinte, suntem indexaţi cu sau fără voia noastră, indiferent de domeniul discuţiei sau de alte elemente adiacente. Capitalismul a confirmat acest trend, iar virtualul l-a viralizat. Ei bine, nu că ar fi ceva negativ să fii indexat în flux, căci nefiind în el, nu prea poţi avea acces la beneficiile lui. Dar problema este alta: ce ne facem dacă rămânem doar simple date în acesta, fără să mai contăm într-un fel anume.

Oamenii rămân între nişte tomuri, într-o continuă aşteptare să fie dezarhivaţi. Reiau aici sintagma Debbie de la arhive, folosită acum ceva timp de jurnalistul Mircea Barbu într-o postare pe blogul Adevărul. Muncitorii arhivelor sunt cei care indexează, iar eroii, săpătorii, adică cei care descoperă. Miza era alta în articol, am făcut apel doar pentru această sintagmă bună. Arhivele sunt simbolizate de orice instrument din societate care-l arhivează pe individ, pornind de la firma la care lucrează şi până la instituţiile statului care au contact direct cu acesta. Acesta este mecanismul: societatea înghite date & cifre, iar oamenii sunt diluaţi de/ în ele. Este o depersonalizare crasă, de unde şi absenţa interesului faţă de diferite probleme ale oamenilor. Europa s-a văzut pusă faţă în faţă cu problema refugiaţilor, iar receptarea acesteia ne oferă exemplul exact. Nu avem de-a face, întâi de toate, cu oameni, ci cu nişte cifre. Suntem complet depersonalizaţi de problema lor întrucât, dincolo de xenofobii, rasisme sau anumite stângăcii de ordin intelectual, privim nişte date: Uniunea Europeană trebuie să conceapă un plan de relocare pentru 160.000 de refugiaţi. Ca atare, Europa priveşte către aceste date prin filtrul propriilor date care-i spun ce poate şi ce nu poate să facă, neglijând aspectul, poate, cel mai important: să ajute nişte oameni, nu cifre, să-şi recupereze ţara. Într-un mod similar: Universitatea X are cu 20% mai mulţi înscrişi anul acesta decât anul precedent. Să nu duc exemplele în sectorul afacerilor/ firmelor: acolo totul se rezumă la date & cifre, iar cea mai mare iluzie a angajaţilor este aceea că primesc în schimbul muncii lor altceva decât alte date. Nu, totul se rezumă la acest aspect, pe ele sunt construite afacerile. Automatizările tuturor proceselor confirmă tocmai acest lucru: datele noastre ne spun că voi ne sunteţi mai inutili decât maşinile acestea, iar procesul firesc este să scăpăm de voi. O replică bună de dat din partea angajatorilor.

Scăparea este tocmai aceasta: ne îndreptăm vertiginos spre o saturare, spre un asemenea boom, prin unele locuri s-ar numi singularitate, care ne va pune în ipostaza la fel de firească de a regândi statutul omului. Este realmente singura noastră speranţă, aceea de a nu rămâne simple date, ci de a aspira la statutul de om întreg, cu tot ce presupune acest lucru. Repet mereu acest lucru: vom trăi timpul în care angajatorii se vor uita la candidaţi întrebându-i aşa: ce ştii să faci, altceva decât ştie maşina mea? Nu trebuie să privim în mod necesar ca pe ceva rău acest aspect, ci ar putea fi o ieşire înspre o repoziţionare a omului în centrul atenţiei. Am putea să privim un individ ca pe un om, nu ca pe o acumulare de date care-i dau sau nu valoare. Rămâne doar să ne aşezăm şi să regândim totul, vorba lui Slavoj Zizek. Până atunci, ne regăsim în ipostaza utilizării unor prefixe în faţa acestui -uman.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite