Cum apără the homeless capitalismul

Reporterii plecaţi pe banii poporului se întorceau cu tolba plină de demascări ale capitalismului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe vremea comunismului, capitalismul era denunţat în fel şi chip. Se publicau statistici despre numărul armelor de foc, despre numărul pătrunderilor armate şi ale sinuciderilor spectaculoase. Datele despre împuşcături voiau să demonstreze că-n Vest cetăţeanul nu se bucură de siguranţa din Est. Era, cred, şi o intenţie mult mai subtilă. Cei plecaţi peste hotare trebuiau descurajaţi să nu rămână acolo. Se garanta că, la nicio săptămână de la cererea de azil politic, respectivul avea să zacă pe trotuar împuşcat în tâmplă şi, ceea ce era mai grav, lăsat fără niciun ban.

Reporterii plecaţi pe banii poporului se întorceau cu tolba plină de demascări ale capitalismului. Fiind vorba de o orânduire putredă deja, respectivii îşi făceau o imensă plăcere din a descrie pe larg desfrâul din capitalism. Poate de aceea, printre cei care bântuiau cartierul Piggalle din Paris,  San Pauli din Hamburg,  cartierul Roşu din Amsterdam se numărau şi mulţi bărbaţi din Est. Reportajele despre decăderea din capitalism, unde femeia era obiect al plăcerilor, în timp ce în socialism era subiect al muncii, se bucurau de un număr uriaş de cititori. Erau singurele articole cât de cât porno dintr-o presă dedicată dominant măreţelor realizări ale socialismului multilateral dezvoltat.

Cei mai puţini norocoşi primeau de la redactorii-şefi sarcina de a scrie despre the homeless. Sub această denumire englezească, varianta în limba lui Shakespeare a lui fără adăpost din limba lui Ienăchiţă Văcărescu, se ascundeau cei care dormeau pe străzi în Occidentul unde bogaţii erau tot mai bogaţi, iar săracii tot mai săraci. Reportajele despre the homeless nu se bucurau de prea mulţi cititori. Având ca personaje principale bărbaţi, nu puteau conţine nici măcar un milimetru de sâni sau pulpe. Dar nu pentru  că n-aveau audienţă lipseau reportajele despre the homeless. Cauza era alta. Am aflat-o abia după Revoluţie. Aşa-zişii fără adăpost nu se lasă filmaţi, fotografiaţi sau notaţi. E mult mai uşor în Anglia s-o filmezi pe Regina Angliei în Palatul Buckingham decât pe un homeless în plină stradă.

La Londra fiind, în Soho, pe Wardour Street, am văzut un ins lungit pe pragul uşii unei prăvălii. Ţinea un picior ridicat în aer. Pătura de alături spulbera orice echivoc. Era un homeless şi nu unul oarecare, ci un homeless londonez, dat drept exemplu semnificativ, pe vremuri, în toate materialele despre viaţa grea a oamenilor muncii în capitalismul pe cale de a putrezi. Bucuros nevoie mare, am îndreptat spre el ochiul camerei de filmat. Nu lăsa impresia unui om atent la ce e în jur. Cel puţin aşa credeam eu, când m-am apucat să-l filmez. Câteva clipe mai târziu, aveam să sesizez enorma eroare în care căzusem. Respectivul a sărit ca ars,  a trecut strada din câţiva paşi şi s-a năpustit asupra mea. Din turuiala lui furioasă am înţeles, în timp ce-mi vâra deştu-n piept, doar Fuck you! expresie de largă circulaţie planetară, cunoscută tuturor popoarelor lumii ca şi God Bless America! Mi-am dat seama că-i atentasem imaginea, deşi eu nu eram de la un tabloid englezesc, iar el nu era membru al Parlamentului.

Când credeam c-am sfeclit-o, tipul m-a lăsat la fel de brusc şi la fel de inexplicabil cum mă atacase şi, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, s-a întors la loc, pe pragul  uşii adică, şi s-a trântit cu cracii-n sus, reluându-şi poziţia dinaintea conflictului.

Câţiva metri mai încolo, un negru uriaş, care urmărise scena, se strica de râs. Nu de alta, dar, spre deosebire de homelessul furios,  el avea un job. Mătura trotuarul din faţa unei prăvălii cu chinezării!

citeste totul despre: