CTP şi meritocraţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apropo de zicerea CTP-ului că numai absolvenţii de BAC ar trebui să aibă dreptul să meargă la vot. Vorbe picate dur şi, vorba unui prieten, cam fără rest.

Nu comentez că e încă una dintr-o lungă serie de perle scoase de CTP în ultimii ani; şi nici nu insist prea mult asupra completării: „dacă nu prezinţi BAC-ul, rămâi cetăţean cu aceleaşi drepturi, doar că nu votezi”. Păi, domnule inginer, cum să rămâi cetăţean „cu aceleaşi drepturi”, când dreptul la vot, care-i unul din drepturile fundamentale asociate cu cetăţenia unei ţări, ţi se ia? Şi nu vă plângeaţi dvs. de curând că anumite minorităţi „nu au aceleaşi drepturi” în România – când, în fapt, le au (de exemplu, accesul la servicii de sănătate, la educaţie, la piaţa muncii, la protecţia siguranţei şi a vieţii sunt egale pentru toţi, indiferent de sex, rasă, etnie, preferinţe sexuale etc.; link aici către declaraţie)

În orice caz, băbuţa aia cu patru clase, care aprinde lumânări şi care se închină la icoane, pe care o admira undeva Cioran, s-ar putea să aibă mai mult bun-simţ decât un tânăr antreprenor român stabilit în California şi cu doctorat în fenomenologie. Pentru că băbuţa cu patru clase, care aprinde lumânări şi care se închină la icoane îşi va şti lungul nasului, îşi va recunoaşte statutul de creatură dependentă de un Creator, şi lumea ei interioară va fi în tihnă şi în ordine. Pe când antreprenorul din California cu doctorat în fenomenologie foarte probabil nu-şi va şti lungul nasului, se va crede măsura şi centrul tuturor lucrurilor şi lumea lui interioară va fi în răzvrătire şi în dezordine.

Iar când băbuţa cu patru clase, care aprinde lumânări şi care se închină la icoane se va duce să voteze ea se va uita şi la faţa omului, şi la felul cum vorbeşte, şi la felul cum se îmbracă şi se poartă, şi va încerca să aleagă pe careva a cărui lume interioară e, cât de cât, precum a ei – în tihnă şi în ordine. Sau care, măcar, nu promite să răstoarne lumea cu susu-n jos – primul principiu, în orice întreprindere umană, e să nu faci prea mult rău; măcar să nu strici prea multe, dacă bine nu poţi sau nu ştii să faci. Iar când antreprenorul din California cu doctorat în fenomenologie se va duce la vot, el se va uita puţin la ce marcă de teneşi poartă omul, dar apoi se va uita mai ales la ce spune omul şi va încerca să aleagă pe careva a cărui lume interioară e, în cea mai mare măsură, precum a lui – în răzvrătire şi în dezordine. La cineva care, în orice caz, promite să schimbe radical societatea, să dărâme zidurile, să niveleze, să remodeleze, să revoluţioneze, şi să răstoarne cât mai grabnic lumea cu susu-n jos.

Cât despre cultura civică şi examenul de BAC – disciplina „cultură civică”, disciplină care, în teorie, ar trebui să ne pregătească pentru a ne exercita drepturile democratice, se face în cea mai mare parte în gimnaziu, iar în anii mici de liceu sunt reluate noţiuni din gimnaziu; pot exista absolvenţi de BAC care, după 30 sau 40 de ani de la luarea examenului, vor şti mai puţine despre cultura civică teoretică sau despre lumea politică reală din cetate decât ştie băbuţa care merge la biserică – să nu subestimăm niciodată mintea omului de la ţară, în ciuda clişeelor mediatice care ni-i prezintă iar şi iar drept „ignoranţi”, „retrograzi”, „pupători de moaşte”, „cumpărabili pe o găleată de făină şi-o sticlă de ulei”; iar dacă astăzi ne împiedicăm în politica revoluţionară pe care vrem să o facem de ăştia săraci şi semianalfabeţi, mâine ne vom împiedica de alţii, din alte motive.

Elitismul şi meritocraţia – distopii de intelectuali, de oameni care vor să croiască lumea după chipul şi asemănarea lor. Mă mir că CTP-ul care, altfel, are şi veleităţi de scriitor SF, nu l-a citit sau nu-şi mai aminteşte de Kurt Vonnegut, care a scris una dintre cele mai bune distopii despre meritocraţie – „Pianul Mecanic”. Acolo, accesul la meseriile de conducere şi la păturile superioare ale societăţii e condiţionat exclusiv de testele de IQ şi de diplomele pe care le are cineva. În orice caz, eu sunt de părere că unul din motivele pentru care lumea n-a explodat încă în ultimii 60 de ani e acela că băbuţele cu patru clase, care aprind lumânări şi care pupă icoane, de la noi şi de aiurea, au încă drept de vot.

Texte de pe acest blog care au legătură cu subiectul tratat aici:

Despre a nu fi „open mind” – link aici

Tesla Roadster, cucerirea stelelor şi miturile futurismului – link aici

Trend minor – link aici

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite