În cele ce urmează voi încerca, atât cât permite un articol de blog, să ofer şi altă perspectivă asupra acestui subiect. Bineînţeles că îmi doresc ca fiecare dintre noi să facem un pas în a înţelege ca orice generalizare şi tratare superficială a realităţilor poate genera monştri.

  • Arta culinară şi muzică. Primii maeştri bucătari pe ce acest spaţiu geografic au fost romi, tot ceea ce înseamnă bucătărie românească autentică fiind păstrată şi dezvoltată de aceştia.

Statutul de rob al romilor a făcut ca foarte mulţi dintre cei ce se aflau în stare de servitute să fie folosiţi la toate muncile gospodăriei şi de menaj. Cam tot personalul de care era nevoie pentru buna administrare a unui domeniu boieresc (inclusiv doicile) era ocupat de robii ţigani. Ei ofereau avantajul că nu aveau nevoie de simbrie şi erau la dispoziţia stăpânului în permanenţă. Bineînţeles că unii boieri investeau destul de mult astfel încât casa lor să aibă renumele de a fi extrem de primitoare cu cei ce îi trăgeau pragul, motiv pentru care cam tot personalul de care era nevoie pentru a impresiona eventualii oaspeţi, în special bucătarii şi lăutarii, erau romi bine instruiţi în tot ceea ce astăzi se numeşte arta culinară şi arta spectacolului. Există o sumă de documente istorice care ne arată că unii boieri trimiteau cetele de romi la Istanbul să deprindă meşteşugul muzicii şi bucătăriei, Vasile Alecsandri introducând chiar şi în Coana Chiriţa un astfel de personaj, în persoana lui Barabulă. Despre Barbu Lăutaru, care impresiona chiar şi pe marele Liszt cu meşteşugul său, nu are rost să mai aducem aminte...

  • Teatru şi circ - Printre cei ce erau instruiţi în a distra boierii erau şi măscăricii proveniţi din rândul robilor.

Teatrul, ca formă de artă, apare destul de târziu în actualul spaţiu românesc, însă mărturii privind măscăricii romi sunt disponibile cu multă vreme înainte. Măscăricii proveneau tot din rândul robilor şi aveau privilegiul de a putea spune si face orice ce putea să-i facă să se distreze pe cei ce participau la sindrofii, fără a fi pedepsiţi în vreun fel. Comedia şi arta dramatică românească, aşa cum este ea astăzi, îşi au originea, şi la noi ca în alte părţi, în munca cetelor de teatru popular din care măscăricii romi făceau parte. Cam acelaşi lucru este valabil şi atunci când vorbim de arta circului, un neam de romi primind chiar numele după îndeletnicirea pe care boierii le-au hărăzit-o (ursarii – îmblânzitorii de ursi care erau folosite în spectacole populare)

  • Economie: în 1856, documentele istorice ne arată că de prevederile legii de emancipare (dezrobire) au beneficiat aproximativ 250.000 de romi. Dacă ne jucăm cu un calcul simplu, care porneşte de la premiza că fiecare rob producea pentru boier echivalentul unui singur leu pe zi (valoare actuală) în plus faţă de costurile de care acesta avea nevoie să trăiască, calculul economic care ar arăta contribuţia economică anuală ar fi următorul:

250.000 x 1 leu/zi x 365 zile/an = 91.250.000 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 20.000.000 de euro/an.

Bineînţeles ca este foarte puţin probabil ca un om aflat în stare de dependenţă totală să producă un profit de doar un leu la fel cum este super-forţată ideea toţi cei 250.000 de robi emancipaţi ar fi fost apţi de muncă. Totuşi, dacă avem în vedere că robia romilor de pe acest spaţiu este cam cea mai lungă stare de dependenţă în care un popor a trăit vreodată (aproape 500 de ani documentaţi istoric) putem doar să ne imaginăm (având în vedere numărul variabil de robi din fiecare secol) care este contribuţia financiară a romilor la ceea ce România este astăzi. Nu cred că greşesc când spun că ea poate fi evaluată, în moneda actuală, la sute de miliarde de euro.

  • Agricultura: Ţăranul român şi meştesugarul rom s-au înţeles dintotdeauna bine pentru simplul motiv că meşteşugurile lor erau interconectate.

Ştiinţa de a lucra pământul şi de a îngriji animale ale ţăranului român era completată de uneltele produse de romi. Această interconectare i-a făcut pe multi boieri să permită ca unele şatre ale meşteşugarilor romi, aflate în stare de robie, să aibă o oarecare libertate de mişcare pe toată zona deţinută de boier astfel încât toţi ţăranii să poată avea acces la serviciile oferite de aceştia. Această „libertate“ aducea în plus boierului, pe lângă recolte mai bune pentru terenurile proprii dar si pentru ţăranii care ii plăteau diverse taxe, şi nişte bani care veneau direct de la meşteşugari. Singurii care nu permiteau acest timp de „libertate“ erau mănăstirile care deţineau suficient teren pentru a avea nevoie de forţa de munca permanenta pentru ele. Pentru economia bazată în special pe agricultura din Valahia şi Moldova, contribuţia economică a robilor a fost extrem de importantă.

  • Campanii militare: orice campanie militară a Moldovei şi a Valahiei avea nevoie de sute, chiar mii, de meştesugari care trebuiau să fabrice armele necesare, să construiască poduri şi să susţină logistic armata.

Toate aceste activităţi, care acum sunt cuprinse de specializarea geniu, erau îndeplinite de robii romi. Oarecum necunoscut este faptul că unul dintre motivele pentru care Ştefan cel Mare l-a atacat pe Radu cel Frumos era tocmai faptul că domnul Moldovei pusese ochii pe robii din Valahia de care economia şi armata sa aveau nevoie. Peste 15.000 de robi romi au ajuns în Moldova, drept pradă de război, robi ce au fost parte dăruiţi mănăstirilor construite de Voda şi altă parte necesari pentru a susţine acţiunile militare moldoveneşti.

Într-o postare viitoare, o să aduc în atenţia cititorilor şi rolul soldaţilor români de etnie roma în Războiul de Reîntregire a Neamului şi în Cel de-al Doilea război Mondial. Nu o fac pentru a trezi reacţii adverse, ci doar, tributar învăţămintelor din Mitul Peşterii, din dorinţa de a arăta ca realitatea are, de multe ori, cu totul alte forme decât ceea ce credem că ştim.