Cod roşu de prostie

Că să intri în rândul lumii, să nu rămâi prostul satului şi să nu mori ca un anonim, trebuie să înveţi să vorbeşti despre vreme. Pe orice vreme.

Deci, când te sună cineva şi te întreabă ce mai faci, tu să zici că nu mai poţi de căldură. Să eviţi „mor de căldură”! (Oricâţi de mulţi proşti ar muri din cauza căldurii, prostia n-are moarte pe clima asta.) Să zici că au anunţat la televizor cod portocaliu şi disconfort termic. Adică, să precizezi sursa, ca să fii credibil.

Dacă te întâlneşti cu cineva, să-l anunţi câte zile mai sunt de disconfort, apoi să-ţi aminteşti cu voce tare, cu autoritate, că pe vremea ta vara era plăcută, nu era arşiţă, încălzire globală, industrializare, uite ce-au făcut ăştia cu tăierile pădurilor, au găurit ozonul!, ai văzut asta la televizor (credibil!), n-o să mai avem grâu, porumb, se usucă toate pe câmp (sanchi!, tu eşti orăşean belit, care nu ştie să deosebească orzul de ovăz, dar e bine să te dai patriot, să-ţi pese de România), o să importăm cereale şi legume, scumpe!, asta am ajuns, piaţă de desfacere pentru străini!, unde sunt irigaţiile de pe vremea lui Ceauşescu?, au fost furate! – să te revolţi scârbit şi înverşunat de prezentul plin de coduri.

Căldurile urmate de furtuni nu sunt deloc în regulă! Suspiciunea asta referitoare la comportamentul vremii îţi dă o aură de autoritate. Adică, eşti cineva, deştept. Chiar dacă trupul, carnea şi sângele tău de acum nu mai sunt la fel ca în tinereţe, când erai în stare să stai la soare, la Eforie, chiar şi la ora prânzului, n-avea nici pe dracu'! Nu trebuie să recunoşti că ciolanele tale au îmbătrânit, sunt vechi şi vor putrezi cândva. Tu eşti neschimbat (nemuritor, poftim!), numai clima asta se schimbă şi-ţi oferă o grămadă de motive ca să vorbeşti ceva, să fii în rândul lumii, să nu mori anonim...

Şi uite aşa, din coduri în coduri, trece şi vara asta. Vine iarna, se lasă cu geruri şi viscole, va fi prăpăd!

Să-i zici cumnatei din provincie, dacă te sună să te întrebe dacă la voi a plouat, la ce oră au apărut norii pe cerul vostru, cât a fost înnorat, dar până la urmă n-a plouat. Apoi, s-o întrebi dacă la ei a plouat, uite că furtuna a doborât cinci copaci şi doi stâlpi, poate dă la televizor, sigur trebuie să dea, că-i ştire!

Să-l pui pe nepot să se uite pe internet şi să-ţi zică prognoza meteo pentru următoare cinci zile, hai zece!, să-ţi zică de temperaturi, în fiecare zi. Şi tinerii ăştia se plâng mai rău ca noi! Se plâng de soare, de ploaie, parcă sunt făcuţi în eprubetă. Unde să găseşti acum nişte bărbaţi care să ţină piept unei armate numeroase şi bine echipată, aşa cum ostaşii noştri, acum 100 de ani, au luptat cu nemţii la Mărăşeşti şi Oituz, numai în cămăşi, de arşiţă ce era, niciun cod nu exista, unde să-i găseşti pe românii ăştia? După fustele mamelor, probabil, butonând smartphone-uri!

Şi uite aşa, din coduri în coduri, trece şi vara asta. Vine toamna cu ploi şi mai vine şi iarna, se lasă cu geruri şi viscole, prăpăd, vai de clima asta!, vai de ţară!, şi se duce şi viaţa ta, tot aşteptând codul să-şi schimbe culoarea. Deschide televizorul să vezi ce cod este!