Ceva magic se petrece în România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
magichome

Mă gândesc de o săptămână cum să încep textul ăsta. Nu ştiu cum ar fi drept. Dar cine mai ştie ce e drept pe lumea asta? Sigur nu e drept ca un copil să sufere. Şi sigur nu e drept ca un părinte să-şi privească neputincios copilul suferind. Dar ce putem face noi? Poţi face suferinţa şi neputinţa cuiva să dispară? Nu, sigur că nu ai o asemenea putere. Dar le poţi alina. Iar în ultimele zile tot mai mulţi oameni au făcut-o.

În România, peste 500 de copii sunt diagnosticaţi în fiecare an cu cancer. Mulţi dintre ei probabil că nici măcar nu cunosc semnificaţia dureroasă a acestui cuvânt. Şi, dacă ar exista dreptate în lumea asta, un copil nici nu ar trebui să fie obligat vreodată să dea locul de joacă pe patul de spital. Sunt absolut sigură că dacă s-ar putea face un troc – părinţii să ia asupra lor toată durerea şi suferinţa copiilor – ar fi acceptat într-o clipă.

Mulţi dintre noi nu putem cuprinde şi înţelege suferinţa pricinuită de această boală. Nici măcar nu ne-o putem închipui. Sigur, putem să ne imaginăm prin ce trec copiii şi părinţii lor, dar imaginaţia noastră este cu mult limitată. Nu poţi înţelege pe deplin ceva ce nu simţi. Sigur, putem empatiza, dar nimeni nu poate vedea ce e închis într-un suflet. Nimeni nu poate vedea ce e închis într-un suflet de copil care suferă fără să înţeleagă de ce. Nimeni nu poate vedea într-un suflet de părinte care, pe lângă durerea de a-şi vedea copilul suferind, pe lângă eforturile financiare uriaşe, este condiţionat să locuiască pe un scaun. Orele din zi şi din noapte se scurg pe un scaun lângă patul de spital.

Pe acel scaun părinţii aţipesc, pe acel scaun mii de gânduri le săgetează tâmplele, pe acel scaun atâtea şi atâtea scenarii li se desfăşoară în faţa ochilor, pe acel scaun plâng noaptea fără să-i audă nimeni, pe acel scaun zâmbesc ziua şi tresar la vederea medicului sperând la o minune, pe acel scaun se gândesc cum să facă rost de bani pentru următorul tratament, pe acel scaun găsesc noi şi noi resurse să se ridice şi să o ia de la capăt. Dar astea sunt doar lucruri închipuite de noi, pentru că în realitate nu ştim de fapt cum e pe acel scaun. Dar putem simţi puţin. Putem încerca să ne punem în locul lor, la propriu, să le arătăm că nu sunt singuri şi să-i ajutăm măcar puţin.  

În ultimele două săptămâni, o campanie curajoasă a determinat zeci de oameni să se aşeze rând pe rând pe un scaun dintr-un salon de spital amenajat în galeria Galateca. S-au adunat în acea cameră mii de gânduri şi sentimente. Păcat că nu le putem şti pe toate. Sau poate e mai bine aşa. Şi în următoarele zile pe acel scaun alte persoane se vor aşeza şi vor simţi puţin din durerea acelor părinţi. Şi asta pentru că nişte oameni au avut curajul nebunesc de a promite, fără a şti dacă vor fi urmaţi sau nu de ceilalţi, că nu se vor ridica de pe acel scaun până când nu se strâng 100.000 de sms-uri pentru MagicHOME, un refugiu construit pentru părinţii copiilor bolnavi de cancer, unde să aibă strictul necesar pentru a o putea lua în fiecare zi de la capăt. Până acum, aproape 60.000 de oameni au trimis cuvântul „MAGIC“ prin sms la 8844 şi vor dona 2 euro pe lună

De ce să faci şi tu asta? De ce să trimiţi un sms sau să iei un loc pe scaun? Sincer, nu ştiu ce ar fi drept să-ţi spun. Dar pot să-ţi spun de ce am făcut-o eu. Şi dacă măcar tu vei fi convins de cuvintele mele şi vei întinde o mână de ajutor, atunci eu sunt mulţumită.

În ultimul timp m-am gândit mult, am citit mult şi am vorbit mult cu oameni şi am ajuns la concluzia că în viaţă totul se rezumă la a încerca să fii mai bun, să-i ajuţi pe ceilalţi sub orice formă poţi. O îmbrăţişare, un zâmbet, o vorbă bună, o donaţie cât de mică sau un gest într-o campanie. La finalul zilei, vă promit, oricâte obiective extraordinare aţi reuşit să atingeţi, cea mai mare realizare va fi întotdeauna că aţi alinat o mică parte din suferinţa unui om.

În ultimul timp am făcut lucruri minunate împreună pentru că a devenit clar că ne aflăm într-un moment şi într-o ţară în care nu ne putem baza decât unii pe ceilalţi, oameni pe oameni, şi doar împreună putem reuşi să o scoatem la capăt, să luptăm pentru a îndrepta nedreptăţile şi pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie, pentru a le arăta că nu sunt singuri şi că există în ţara asta mulţi oameni cărora le pasă. Trebuie doar curaj şi iniţiativă. Aşa cum au copiii. 

Când eşti mic eşti mereu gata să te iei la trântă cu balaurii cu şapte capete din poveşti, aşa că aceşti copii sunt mai puternici şi mai curajoşi decât am putea crede noi, oamenii mari, dar au nevoie de susţinerea părinţilor, iar părinţii au nevoie la rândul lor de putere pentru a ajuta în această luptă nedreaptă. Şi aici intervenim noi cu un efort mic pentru ceva magic.   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite