Centenarul deşteptării noastre

”Mă tem că nu vom auzi nimic, la Centenar, despre realitatea copleşitoare, care oglindeşte uşurinţa cu care ratăm şanse istorice, timpul şi energia irosite în sterile războaie fratricide, incompetenţa şi iresponsabilitatea unora dintre decidenţi”

Unirea a fost din fapte, Centenarul e din vorbe. Asta e diferenţa dintre noi, cei de azi, şi făuritorii României Mari. Spre exemplu, la un secol după 1 Decembrie 1918, Transilvania va fi legată de Budapesta prin autostradă, dar de Bucureşti nu. E doar una din realităţile care ne avertizează că trebuie să ieşim din prăpastia neputinţei şi dezbinării.

Am intrat în Anul Centenar. Ne vom complace oare, după obiceiul locului, în festivism? Sau vom reuşi să nu ratăm prilejul bilanţului, fie el şi dureros, dar vital? Ce-am făcut în aceşti 100 de ani de la Unire, din care ultimii 10 ani în UE? De unde am pornit la 1918 şi unde am ajuns? Unde se vede societatea românească în al doilea secol de existenţă a statului unitar? Sunt întrebări necesare, cred, pentru comunitatea naţională – pentru recoagularea şi pentru direcţia ei.

Mă tem că nu vom auzi nimic, la Centenar, despre realitatea copleşitoare, care oglindeşte uşurinţa cu care ratăm şanse istorice, timpul şi energia irosite în sterile războaie fratricide, incompetenţa şi iresponsabilitatea unora dintre decidenţi. De ce să stricăm momentul de mândrie patriotică vorbind de infrastructura în stare critică, de creşterea economică fără dezvoltare şi fără un trai mai bun, de dificultatea atragerii de investiţii, de chinurile absorbţiei de fonduri europene ori de proporţiile exodului românesc?

La 100 de ani de la Marea Unire, unul din şase români e nevoit să trăiască în afara ţării sale, din lipsa şansei la o viaţă decentă acasă. Suntem pe primul loc în UE la mortalitate infantilă şi pe ultimul loc la cheltuieli pentru sănătate, raportate la PIB. Unul din doi copii români e expus sărăciei, conform Eurostat. Suntem campionii inegalităţilor sociale în Europa, indicii de specialitate avertizând că am atins nivelul riscurilor de revoltă din America Latină.

Viteza medie a unui tren românesc e de 45 km/oră, în vreme ce pe liniile occidentale de mare viteză se circulă uzual cu 300 km/oră. Se accentuează, zi de zi, decalajele care despart provinciile istorice. Insist: ce duş mai rece ne trebuie decât faptul că, la 100 de ani de la Unire, Transilvania va fi legată de Budapesta printr-o autostradă, dar de Bucureşti nu?

Suntem experţi în masterplanuri, proiecte de ţară şi comisii de anchetă. Dar, de fapt, avem multe motive să celebrăm Marea Unire cu capul în pământ.

De aceea, după 100 de ani, ar fi bine să ascultăm cu atenţie Clopotul Reîntregirii, căci bate în dungă, vestind pericolul declinului naţional şi trezind îndemnul latin: Salus patriae suprema lex! Salvarea patriei e imperativul suprem!

La Mulţi Ani, România!